SARMANUL DIONIS - Tematica si motive literare
Cea mai insemnata caracteristica a nuvelei Sarmanul Dionis a lui Eminescu este setea de absolut a eroului romantic, care depaseste experientele existentei reale printr-o extraordinara aventura temporala, spatiala si modala, acesta fiind individual sau prin cuplu. Dionis este un personaj care isi depaseste conditia prin schimbarile metafizice in care se afla si prin forta iubirii, care il trece in cosmos. Tema metempsihozei este o idee imprumutata de la Schopenhauer, conform careia timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de umbre ale individului fizic. Tema idealitatii este prezentata cu ajutorul antitezelor, precum sufletul si realitatea, lumea mea si lumea cea aievea, lumina si umbra, irealitatea si realitatea, lumea materiala si cea spirituala. Creatia romantica eminesciana este definita, dealtfel, prin antitezele: imensitate si sufletul divinitatii, exilul pamantesc, impacarea si revolta, precum si rugaciunea sau blestemul. Dupa Eugen Lovinescu, nuvela Sarmanul Dionis prezinta soarta tragica a omului de geniu. Eroul evadeaza, negand ordinea existenta. Este o alcatuire fragila, care este in continua cautare a paradisului pierdut in propria fiinta si in dispersia cosmica. Titanul si geniul sunt prezentati ca niste simboluri ale inadaptarii romantice. Datorita acestei teorii, comtemplativitatea si meditatia se unesc, si sunt reprezentante ale temei iubirii, istoriei si a cosmogoniei. Temele, fara care nuvela lui Eminescu nu ar fi fost atat de reusita, sunt fantasticul si visul. Romantismul cuprinde aceasta tentare a idealitatii, ambiguitatea vis-realitate si scindarea fiintei prin experiente capatate din mister, narcisism, androgenie sau ezoterie. Visul din Sarmanul Dionis este foarte asemanator cu cel din romanul lui Novalis, care prezinta idealitatea, floarea albastra, intalnita si in aceasta nuvela, precum si in Floare albastra si in Calin (file din poveste). Somnul si visul un fel de inceput de extinctie a constiintei si de trezie originara. Visul este expresia unor aspiratii profunde dupa iesirea de sub control a vointei. Acesta este asociata cu fictiunea, ceea ce permite personajului calatoria intre diferite lumi. Mitul visului si al sufletului in izvoarele inconstientului documenteaza despre mecanismele launtrice ale fiintei si despre transcendentele cosmice. Cu ajutorul visului, omul poate iesi din determinarile temporale si spatiale, devenind, astfel, un arheu. Se transforma intr-o parte a totului, astfel fiind in stare sa traiasca simultan formele sale trecute sau viitoare existente in substanta vesnica. Nascuta din acesta idee, nuvela Sarmnaul Dionis devine povestea dramatica a unei initieri in tainele mari ale Universului, initiere esuata prin cutezanta de identificare cu Dumnezeu. De fapt, Eminescu, prin fantastica istorie a lui Dionis, reconstituie mitul lui Lucifer. Ideea ar fi urmatoarea: daca prin intelect, esenta platoniciana, omul poate manipula infinitul si deconspira divinitatea, ca individ fenomenal nu are decat o singura existenta reala, a eului propriu, in care viata si visele sunt doar niste pagini dintr-o carte unica. Ascensiunea lui Dionis are un rol initiatic, deoarece eroul recurge la tehnici magice, la o formula cautata in carti. Intre desprinderea de lume si regretul fata de aceasta desprindere se afla, in operele lui Eminescu, renuntari din ce in ce mai drastice, sublimari repetate, experiente radicale si neincetate. Dionis este personajul, care toate acestea le cuprinde in persoana lui. Personajul este incercat de nestatornicia formelor si a devenirii, el fiind preocupat, intre timp, de destin, de iubire si fiinta. Dionis capata o infatisare hyperionica. Alaturi de tema cunoasterii este si cea a iubirii, care constituie fundamentul nuvelei. Eroul se adreseaza iubitei ca si unei stele. Dionis-Dan este preocupat de cunoasterea absoluta si de iubirea pura, ceea ce la un moment dat il indeamna sa-si vanda umbra, scena ce ne aminteste de un episod faustic, asemanator operei Faust a lui Goethe sau chiar de Istoria straina a lui Peter Schlemihl, opera scrisa de Albert von Chammisso. Motivul umbrei la Eminescu este de fapt o accentuare a ideii evaziunii si a relativitatii timpului si spatiului. Desprinderea de umbra este desprindere de vremelnicie, de realul inselator. Dionis-Dan si Maria traiesc acest sentiment al elevatiei si al spiritualizarii.

(Sursa: rasfoiesc.com)