Minunata poveste a pescarilor de pe lacul Ghenizaret si cum au devenit ei pescari de oameni, Apostoli ai neamurilor

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Magazin / Cultura
Minunata poveste a pescarilor de pe lacul Ghenizaret si cum au devenit ei pescari de oameni, Apostoli ai neamurilor
Minunata poveste a pescarilor de pe lacul Ghenizaret si cum au devenit ei pescari de oameni, Apostoli ai neamurilor
Iar cand a rasarit Soarele dreptatii, atunci s-au aruncat de catre Apostoli navoadele invataturii propovaduirii evanghelice si s-a prins multime mare de pesti intelegatori, turmele neamurilor
LUMINA: De acum inainte vei fi pescar de oameni! (Autor: Pr. Conf. Dr. Constantin I. Bajau)
Despre pescuirea minunata ne vorbeste Sfantul Evanghelist Luca, pe cand Sfintii Evanghelisti Matei si Marcu relateaza numai momentul chemarii la apostolat a celor doua perechi de frati pescari, Petru si Andrei, fiii lui Iona, si Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, in timp ce primii isi aruncau mrejele in mare, fiindca erau pescari, iar ceilalti isi dregeau mrejele (Matei, cap. 4). Predicand in Galileea si binevestind Imparatia lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru Iisus Hristos ajunge pe malul lacului Ghenizaret. Se dusese vestea despre minunile si invatatura Sa, iar multimea Il insotea si se imbulzea sa asculte de la El cuvantul lui Dumnezeu. De aceea, vazand doua corabii oprite langa tarm si pe pescari coborand din ele, cu blandete, Domnul l-a rugat pe Petru sa departeze corabia sa putin de la uscat. Si sezand in corabie, invata din ea multimile, nestingherit.

Corabia aceasta prefigureaza Biserica lui Hristos in lume

Caci Biserica este Corabia mantuirii, care ne trece din lumea aceasta, unde viata noastra este amestecata cu pacatul si cu moartea, pe tarmul celalalt al existentei, in viata vesnica. Stand in corabie si propovaduind, Domnul prevesteste prezenta si lucrarea in Biserica Sa, peste timp. Corabia devine amvon, iar Carmaciul da multimilor ce Il asculta nadejdea ca si ei vor putea urca in Corabia mantuirii. Evanghelia de astazi se refera in mod direct la taina Bisericii (Patriarhul Daniel). Cele doua corabii pescaresti, despre care aminteste Sfantul Evanghelist Luca, apartineau celor doua perechi de frati pescari, oameni harnici, care isi agoniseau cele necesare traiului din pestele prins cu greu, adesea in intunericul noptii, cu luntrile lor pescaresti si cu mrejele lor vechi, rupte si carpite, caci erau saraci.
Astazi Domnul vede cele doua corabii oprite langa tarm si pe pescarii care, coborand din ele, spalau mrejele, necajiti ca toata noaptea s-au trudit si nu au prins nimic. El stie ca pescarii aveau nevoie de hrana pentru familiile lor si ii indeamna sa arunce acum navoadele, ca ei, cunoscand mai adeverit puterea Lui, sa capete mai multa credinta catre Dansul si, cu desavarsire parasind pescuitul, sa urmeze Lui in toata vremea. Cu smerenie si rabdare pescareasca, dar mai ales cu incredere in porunca, pescarii arunca inca o data mrejele, prinzand multime mare de peste, incat se rupeau mrejele. Petru, ramanand fara grai, face semn pescarilor din cealalta corabie sa vina sa le ajute. Si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde. Atunci Petru a cunoscut ca Hristos, Cel ce ii poruncise, Om Dumnezeiesc este si mai presus de fire. Si socotindu-se pe sine nevrednic, din multa sa evlavie si sfiala, L-a rugat sa plece (Eftimie Zigabenul). Iata ce minunata este iconomia Domnului, prin care il atrage spre Sine pe fiecare, prin cele care-i sunt proprii. Pe magi ii cheama la Sine prin stea, iar pe pescari prin pesti. Si astfel, nici stapanul corabiei, Petru, nu ramane fara plata, ba chiar ii face un bine indoit: ii daruieste multime de pesti si il face ucenic al Sau (Sfantul Teofilact).

Fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc (Luca 11, 28)

Oamenii care au ascultat cuvantul lui Dumnezeu si au pazit cu sfintenie poruncile s-au bucurat de binecuvantarea Lui. Cat timp au ascultat porunca primita, Adam si Eva s-au bucurat de desfatarea raiului. Patriarhul Avraam a ascultat si nu a pregetat sa-l aduca jertfa lui Dumnezeu pe unicul sau fiu, pe Isaac, prefigurand jertfa Unicului Fiu al Tatalui ceresc. De aceea, Avraam a fost numit tata al multor neamuri. Mai apoi, ascultatoare s-a aratat PreaA¬sfanta Fecioara Maria, cand i-a binevestit Arhanghelul Gavriil ca va naste pe Hristos, macar ca ea nu stia de barbat, zicand: Iata roaba Domnului! Iar ascultarea ei a sters neascultarea Evei. Domnul nostru Iisus Hristos Insusi a aratat cea mai desavarsita ascultare fata de Tatal Sau ceresc. Ascultatori au fost mucenicii, sfintii si toti monahii, care au lasat totul pentru numele lui Hristos (Matei 19, 29) si ei vor mosteni viata vesnica. Astazi, Petru, macar ca toata noaptea se ostenise si nu prinsese nici un peste, a ascultat porunca Domnului, aruncand iarasi mrejele. Si roadele ascultarii sale au fost bogate: De acum inainte vei fi pescar de oameni. Mai tarziu, la Rusalii, pentru ascultarea lor smerita, Apostolii au primit putere de sus (Luca 24, 49) si intelepciune sa graiasca oamenilor. Iar la judecata de apoi, ei se vor invrednici sa stea langa tronul slavei Fiului. Biserica noastra este Biserica ascultarii, intemeiata pe ascultarea Fiului fata de Tatal. Si noi, crestinii, facandu-ne ascultatori lui Dumnezeu si Bisericii, ne castigam mantuirea. Ascultam si de duhovnicii nostri, ascultam slujbele sfinte si ne crestem copiii in duhul ascultarii si al iubirii de neam si in credinta (parintele Ilie Cleopa).

Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!

In loc sa se bucure de multimea pestilor prinsi, pescarii au fost cuprinsi de teama. Ei si-au dat seama ca minunea petrecuta se datora lui Dumnezeu si nu priceperii lor. Petru a constientizat pacatosenia sa in fata sfinteniei lui Dumnezeu. Cuvintele sale exprima teama ce il cuprinde pe omul credincios. El traieste profund acest moment si cade la genunchii Fiului lui Dumnezeu intrupat, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei care erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera. Toata noaptea Apostolii nu au prins nimic. Tot asa, mai inainte de venirea lui Hristos era noaptea ratacirii si a necunoasterii credintei drepte, in care ostenindu-se proorocii, nu au fost ascultati deloc. Iar cand a rasarit Soarele dreptatii, atunci s-au aruncat de catre Apostoli navoadele invataturii propovaduirii evanghelice si s-a prins multime mare de pesti intelegatori, turmele neamurilor. Iar pescuirea simtita a schimbat-o Hristos in pescuire gandita (Eftimie Zigabenul). Mrejele aruncate de pescari simbolizeaza Evanghelia. Si pentru ca Apostolii nu puteau sa traga navoadele prea pline, au facut semn celor impreuna lucratori cu dansii sa-i ajute. Si acestia sunt cei de peste vremuri, pastori si dascali ai Bisericii (Sfantul Teofilact). Cat despre indemnul adresat lui Petru: Mana la adanc!, el poate insemna sfatul ca sa caute adancul intelegerilor. De acum, pescarii de pe lacul Ghenizaret vor deveni pescari de oameni, Apostoli ai neamurilor, pe care le vor duce la mantuire. Ei primesc misiunea aceasta atat de grea fara sa se impotriveasca. Isi lasa rudele, cunoscutii si meleagurile natale si isi daruiesc viata lui Hristos si misiunii Sale. Cu nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu si cu gandul sa duca la capat misiunea incredintata, Apostolii inving toate necazurile. Si atunci cand cuvantul nu le mai era ascultat, Dumnezeu le daruia puterea sa faca minuni. Cu care nu se laudau, caci stiau ca izbanda lor venea de la Acesta. Chemarea la mantuire, pe care ei o adreseaza neamurilor, o auzim si astazi in glasul slujitorilor Bisericii noastre, urmasi ai Sfintilor Apostoli.
Acolo unde oamenii sunt neputinciosi, Dumnezeu le vine in ajutor
Pescarii galileeni ne dau o lectie de rabdare si de perseverenta si ne invata ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu (II Corinteni 1, 9) si in harul Sau. Mai tarziu, ei vor propovadui Evanghelia si atunci cand vor fi izgoniti, reusind sa aduca popoare intregi la Hristos. Caci in lucrarea bisericeasca, mai important decat priceperea omeneasca este harul. De pescuirea minunata s-au bucurat acesti pescari si fiindca erau harnici, caci se ostenisera toata noaptea, iar osteneala lor ii smerise. Adeseori si noi ne ostenim si vrem din tot sufletul sa reusim, dar nu putem. Si totusi, cand suntem aproape gata sa renuntam, Dumnezeu ne vine in ajutor, raspunzand rugaciunii si ostenelii noastre smerite. Caci exista o intelepciune a lucrarii Sale in viata noastra (Patriarhul Daniel). Evanghelia de astazi ne arata, inca o data, cata nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu si ne cheama sa-l cerem. Este o cerere continua a Bisericii, potrivit cuvintelor Domnului:
- Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla si celui care bate i se va deschide (Matei 7, 7-8). Amin!

(Sursa: ziarullumina.ro)
(Duminica 10.02.2019 13:55, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Municipiul Targoviste, prezent cu un stand la Targul de Turism (22.02.2019)
Cat de vechi sunt tunelurile din zona Calarasi-Silistra? (19.02.2019)
Florian Popa Micsan: Facebook-ul este un fel de borcan cu amintiri (17.02.2019)
Calarasi: Ovidiu Scridon si-a promovat volumul de versuri Tu ce-ai facut astazi? (15.02.2019)
Numai poetii se delecteaza cu haosul (13.02.2019)
Astazi: premiera spectacolului D'ale carnavalului, pe scena Teatrului Principal (09.02.2019)
Stefan Banulescu este, prin Cartea milionarului, un Marquez al literaturii romane (09.02.2019)
Cladiri frumoase din Bucuresti: Institutul Francez din Romania, pe Bd Dacia nr. 77 (08.02.2019)
La Palatul Cesianu-Racovita a fost celebrata Ziua Culturii Nationale printr-un eveniment unic (07.02.2019)
Cladiri frumoase din Bucuresti: Centrul de cultura arhitecturala UAR, din strada Jean Louis Calderon, nr. 48 (07.02.2019)
 CURS VALUTAR
Sambata 23.02.2019
1 EUR 4.7619 lei +0.13%
1 USD 4.1988 lei +0.11%
1 HUF 0.0150 lei
1 RUB 0.0640 lei
1 BGN 2.4348 lei +0.13%
1 MDL 0.2449 lei -0.04%
1 Gr. AUR 178.5589 lei -0.85%
Toate valutele
Vineri 22.02.2019, BNR
Penthouse de vanzare - Maria Rosetti 38
Interviu / Exclusiv
Olavy-Teodor Pecou, un fost corporatist care a deschis la Bucuresti o creperie, Nominoe, cu specific din Bretania

Olavy-Teodor Pecou, un fost corporatist care a deschis la Bucuresti o creperie, Nominoe, cu specific din Bretania

Ultimele cautari
sa spanzurat
accident rutier 7 12 2009
raluca
sediu termoficare pitesti
stirile pro tv de la 05 04 2010
patiserie
clo
copiii lui dan bitman
simion ion braiesti buzau
obi
Top cautari
telefonul telespectatorului la protv
antena
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
accident
lista
pro
rezultate
accidente rutiere 2010 cluj bihor
raluca
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2019 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0595 sec.