Mihai Marginean: E o linie fina intre a glumi si a fi misogin, linie care-i separa pe oamenii sanatosi de cei bolnavi

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Magazin / Cultura
Mihai Marginean: E o linie fina intre a glumi si a fi misogin, linie care-i separa pe oamenii sanatosi de cei bolnavi
Mihai Marginean: E o linie fina intre a glumi si a fi misogin, linie care-i separa pe oamenii sanatosi de cei bolnavi
Mihai Margineanu a fost acuzat, de nenumarate ori, ca ar fi misogin, ca depreciaza femeile in versurile lui, in timp ce ele il iubesc si e moarte dupa el
ADEVARUL: Misoginismul: de ce uram femeile (Autor: Mihai Mincan)
Intr-o societate in care subiectul egalitatii intre sexe este permanent repus pe agenda zilei, misoginismul ar parea un simplu capriciu al unor intarziati in timp. Ura fata de femei, sau desconsiderarea fata de o persoana pe baza apartenentei la un gen natural, este, insa, cat se poate prezenta si raspandita in intreaga lume. Sa incepem cu un exercitiu. Intrati pe Google. Tastati, in ordine, urmatoarele inceputuri de fraza: Femeile nu ar trebui, Femeile ar trebui, Femeile nu sunt. Urmariti ce rezultate va sunt furnizate, pe baza statisticii: care sunt cel mai des cautate fraze dintre cele care incep cu cuvintele enumerate anterior. Veti avea, pentru prima varianta:
- Femeile nu ar trebui sa poarte pantaloni
- Femeile nu ar trebui sa stie
- Femeile nu ar trebui sa fie.
In a doua situatie, rezultatele cautarii sunt:
- Femeile ar trebui eutanasiate
- Femeile ar trebui inchise in rezervatii
- si, mai simplu si la obiect, Femeile nu ar trebui.
In fine, pentru ultima parte a exercitiului, veti fi, poate, surprinsi sa aflati ca:
- Femeile nu sunt egale cu barbatii
- Femeile nu sunt oameni
- Femeile nu sunt niciodata.
Si dupa acest niciodata, imaginatia va poate furniza continuarea. Potrivit unui studiu realizat in 2012 de CSOP, peste 60% dintre romani considerau ca barbatul trebuie sa fie capul familiei, iar aproape la fel de multi credeau ca tot el trebuie sa aduca bani in casa. Aproape jumatate dintre respondenti mai spuneau ca barbatul trebuie sa conduca si masina familiei. Si atunci, ce le mai ramane de facut femeilor? Ei bine, potrivit aceluiasi studiu, peste jumatate dintre romani declarau ca femeile trebuie sa se ocupe de casa, in timp ce 46% dintre cei intrebati considerau ca tot ele trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor. In fine, aproape 60% dintre respondenti spuneau ca daca arata bine, femeile au o sansa mai buna sa avanseze in cariera.

Pe unde intra Diavolul

Fundatiile misoginismului sunt mult mai adanci decat se poate presupune la prima vedere. Pare un efect al lumii moderne, al emanciparii feminine in detrimentul vechilor structuri patriarhale, dar fundatia a fost teoretizata inca din tratatele ce stau la baza actualelor religii. Tertulian, unul dintre teoreticienii crestinismului, considera femeia poarta de intrare a Diavolului si un templu ridicat deasupra unui canal. Al 34-lea verset al Coranului anunta:
- Barbatii sunt proteguitori ai muierilor, datorita calitatilor deosebite cu care i-a daruit Allah si datorita cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor. Pe acelea de a caror neascultare va temeti, povatuiti-le, parasiti-le in paturi si loviti-le!, dar daca ele revin si asculta de voi, atunci nu mai cautati pricina impotriva lor. Allah este Cel mai Inalt si Maret.
Iar in iudaism, una dintre secventele-cheie, cea a furiei lui Dumnezeu la adresa Evei, se lasa cu cuvinte grele:
- Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani!.
Capetele de acuzare
Potrivit DEX-ului, misogin inseamna cel care uraste femeile, care manifesta, exprima ura fata de femei. Suna la granita cu patologicul, dar asta doar daca ne ancoram de cuvantul ura. Intr-o definitie ceva mai relaxata, mai ancorata in vremurile noastre, misoginismul devine orice forma de-a desconsidera femeia (fizic, moral, social), doar prin prisma apartenentei la un anumit gen biologic. 48% dintre barbatii romani cred ca sotiile nu ar trebui sa se urce niciodata la volanul masinii de familie, potrivit unui sondaj CSOP. Lista completa ar epuiza instantaneu intregul spatiu din ziar rezervat acestui material. Femeile sunt catastrofa la volan, accidentele asteptand nerabdatoare sa se intample. Femeile nu se pot orienta in spatiu, le lipseste gena responsabila cu organizarea analitica, sunt deficitare in calitate de manager pe orice post de conducere, pentru ca sunt prea ghidate de latura emotionala. N-au curaj, nu stiu sa infrunte greutatile. Si astea pe partea, sa-i spunem, grava. Cand discutia ajunge in zona banalitatii, a discursului de zi cu zi, lista capata si mai multa amploare. Femeile sunt pisicoase, materialiste, infidele, fug dupa primul care le ofera mai mult, nehotarate asupra a ceea ce vor, pana in punctul in care te innebunesc, rele intre ele, daca intri in gura lor nu mai iesi intreg.

Argumentul Glumeam doar

Transpus la zi, cel putin in societatea romaneasca, misoginismul pare a se juca pe aceeasi linie fina. Auzi declaratii care parca-parca s-ar incadra in dispretul fata de femeie, dar la fiecare dintre acestea se mai inchid ochii, ca doar nu s-o termina lumea din asta! Mihai Margineanu, de exemplu, a fost acuzat, de nenumarate ori, ca ar fi misogin, ca depreciaza femeile in versurile lui, in timp ce ele il iubesc si e moarte dupa el. Dar autorul spune ca nu e chiar asa: e o linie fina intre a glumi si a fi misogin, linie care-i separa pe oamenii sanatosi de cei bolnavi.
- Intre a glumi despre comportamentele specifice femeii si ale barbatului si misoginism/feminism e o diferenta mare. Misoginul cred ca e un om cu probleme psihice, in timp ce persoana care glumeste este un fin observator. Nu poti sa nu te-amuzi de faptul ca o femeie are 40 de posete. Iar pe ele nu cred ca le va deranja chestia asta, pentru ca ele nu se vor schimba niciodata. E aberant sa fii catalogat ca misogin daca faci o gluma - Constitutia ne garanteaza dreptul la exprimare libera, spune Mihai Margineanu. Care-i diferenta? Un exemplu, ceea ce era de demonstrat: Daca spui despre o femeie ca are nevoie de o jumatate de ora ca sa ia o decizie nu e o remarca misogina, ci una realista. Misogin e sa spui ca nu e in stare sa ia o decizie - mai ales ca, de cele mai multe ori, femeile iau decizii mai bune decat barbatii, chiar si dupa 30 de minute.

Sarut mana! si Sa traiti!

Pe de alta parte, spune Margineanu, nu trebuie excluse nici apucaturile barbatilor luate in ras de femei, dar nici miscarile feministe agresive.
- Misoginul e la fel de prost ca si acest tip de feminista. Cred ca femeile normale - iar eu cunosc numai femei normale - nu sunt de acord cu acea ostilitate propusa de curentul feminist. De pilda, cred ca femeii care vrea sa i se deschida usa la masina, sa intre prima intr-o incinta, ii place sa i se spuna Sarut mana! si nu Sa traiti!. O precizare: A nu se confunda miscarea feminista cu miscarea pentru egalitatea de sanse ale femeii cu barbatul. Egalitatea in drepturi a femeii si a barbatului nu trebuie confundata cu egalitatea intre femei si barbati. Femeia nu e egala cu barbatul, asa cum barbatul nu e egal cu femeia. Suntem diferiti, din fericire, dar trebuie sa ne completam unii pe altii.

(Sursa: adev.ro)
(Vineri 01.02.2019 12:02, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Poetul Lucian Avramescu e coplesit de lumina prieteniei care se revarsa asupra sa din partea prietenilor si admiratorilor! (18.08.2019)
SIMONA: O carte exceptionala despre Simona Catrina, o femeie cu suflet si talent de zeita (13.08.2019)
Serbare cu muzica si poezie, la Muzeul Pietrei din Sangeru, pe 15 august 2019 (02.08.2019)
Cu prilejul Sarbatorii Sanzienelor a fost marcata traditia romaneasca (18.07.2019)
Osho: Iubirea este usa prin care poti pasi in afara timpului (16.06.2019)
Mireille Astrid Popa: E timp pentru toate (poem) (15.06.2019)
Eclesiastul (carte a Bibliei) : Orice lucru isi are timpul sau (15.06.2019)
Ziua Nationala a Italiei este considerata ziua in care s-a nascut democratia in Italia (04.06.2019)
Vineri incepe vizita apostolica a Papei Francisc in Romania (31.05.2019)
Cele mai importante monumente bisericesti romanesti sunt de inspiratie spirituala si culturala bizantina (30.05.2019)
 CURS VALUTAR
Vineri 23.08.2019
1 EUR 4.7216 lei -0.09%
1 USD 4.2706 lei +0.13%
1 HUF 0.0144 lei -0.17%
1 RUB 0.0650 lei
1 BGN 2.4142 lei -0.09%
1 MDL 0.2385 lei -0.29%
1 Gr. AUR 205.4478 lei +0.09%
Toate valutele
Vineri 23.08.2019, BNR
Penthouse de vanzare - Maria Rosetti 38
Interviu / Exclusiv
Gheorghe Florescu: Daca barbatul i-ar face iubitei lui o cafea buna, sunt convins ca oamenii nu ar mai divorta!

Gheorghe Florescu: Daca barbatul i-ar face iubitei lui o cafea buna, sunt convins ca oamenii nu ar mai divorta!

Ultimele cautari
iortoman lucian
clasament de fotbal divizia d dolj
syscom 18
rezultate titularizare 2010 calarasi
cazacu
henry oaskwe
nr. tel.
iordache ghe gheorghe
salon beleza
mihai
Top cautari
telefonul telespectatorului la protv
lista
accident
antena
rezultate
pro
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
raluca
accidente rutiere 2010 cluj bihor
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2019 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0478 sec.