Scriitoarea Veronica D. Niculescu, de profesie traducator literar, intervievata de Cristian Teodorescu

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Magazin / Cultura
Scriitoarea Veronica D. Niculescu, de profesie traducator literar, intervievata de Cristian Teodorescu
Scriitoarea Veronica D. Niculescu, de profesie traducator literar, intervievata de Cristian Teodorescu
Scriitoarea Veronica D. Niculescu, de profesie traducator literar
CATAVENCII: VERONICA D. NICULESCU: In Romania, meseria de traducator literar, de fapt, nu exista. Esti doar un somer la capatul fiecarei carti (Autor: CRISTIAN TEODORESCU )
A facut multi ani gazetarie. A renuntat din cauza lui Beckett. Excelenta prozatoare si traducatoare, Veronica D. Niculescu a scris si la patru maini, impreuna cu Emil Brumaru. Pare superstitioasa, dar sustine ca nu e.

Cristian Teodorescu: Cum iti merge cu proza?
Veronica D. Niculescu: Am avut un an bizar. Cred ca am incheiat un roman pe care nu vreau deocamdata sa-l public. M-am autoblocat, cum ar veni. E o carte grea, pe care am avut nevoie sa o scriu, stiind insa ca n-o s-o pot publica imediat. E complicat. Apoi, ca din senin, fara sa-mi fi dorit asta, am inceput sa scriu povestiri. Una, doua, sase. Nu mai simtisem de multi ani nevoia sa scriu povestiri. Nu vedeam rostul. S-a intamplat, a fost ceva la indemana. Sunt povestiri din zone diferite, si pentru copii, si pentru adulti, si jucause, si triste. Nu se leaga in volum, se contureaza acolo doua carti diferite, cred, dar nu ma grabesc. Acum tot ce vreau e sa-mi eliberez anul abia inceput, sa refuz colaborari si sa scriu o poveste. Asa ii spun eu, povestea. Visez la ea de multi ani, ii dau roata. Imi trebuie multe zile libere ca sa ma pot plimba, gandi, construi.
C.T.: De ce ai renuntat la gazetarie? Dar si de ce te-ai apucat de ea?
V.D.N.: Cu gazetaria a fost o poveste care a tinut peste 15 ani, spre 20. Cred ca a renuntat ea la mine, mai degraba decit eu la ea. Vremurile s-au schimbat. Dar si eu m-am schimbat. Am inceput in 1996, am fost 4-5 ani redactor-sef adjunct, apoi redactor-sef la un cotidian din Pitesti. Dadeam teme, corectam articole, citeam texte cu voce tare in sedintele zilnice, machetam pana in creierii noptii in fum de tigara. Am renuntat cand m-am casatorit si m-am mutat la Sibiu. Acolo, am stiut sigur un lucru: nu mai vreau cotidian, nu mai vreau fapt divers, politica, marunteala a zilelor. Au urmat multe colaborari la reviste, la ziare, am fost vreo 2 ani si purtator de cuvant la Primarie. Lucrurile s-au asezat cand am inceput sa scriu doar pe cultura. Au fost vreo 7 ani, gratie programelor culturale din Sibiu, in care am putut sa scriu despre teatru si film, muzica si expozitii, erau festivalurile. E ceva sa poti fi la toate concertele rock langa scena si sa faci meserie din asta. Sa fii consumator de teatru si film si sa faci meserie din asta. Au fost ani minunati. Scriam in paralel la Evenimentul zilei, Suplimentul de cultura, Zile si nopti, la astea 3 eram colaborator permanent. Si incepusem sa public proza. In 2007, la finalul anului, am inceput sa traduc - primul Nabokov, voiam sa fac ceva al meu, nu doar sa scriu despre ce fac altii. 2007, cu Sibiu, Capitala Culturala Europeana, fusese un exces, imi cam ajunsese. Dar abia prin 2011, cind traduceam Beckett, am decis sa renunt la colaborarile cu presa, nu mai aveau nici o legatura cu mine. Stateam cate o dimineata intreaga pe un pasaj din proza de inceput a lui Beckett - aia care duhneste a Joyce - si apoi trebuia sa ma duc la o conferinta de presa. Nu mai mergea, nici nu pricepeam pe ce lume sunt, eram in Beckett, nu la Sibiu. Si presa se schimba, se inchideau paginile de cultura ale ziarelor, se transformau in cu totul altceva. Am decis sa traiesc doar din traduceri si scris. Sigur, colaborez la reviste cand sunt invitata. Dupa cativa ani dificili, acum traiesc doar din drepturi de autor. In anii cu carti publicate si invitatii la festivaluri, se poate.
C.T.: Ai tradus din Nabokov. Nu te-a intimidat ideea?
V.D.N.: O, cum sa nu? Insa prima carte am inceput sa o traduc de capul meu, fara contract, fara sa spun nimanui - doar ca sa vad daca pot. S-a putut. Apoi au venit de la Polirom, de la Bogdan-Alexandru Stanescu, si alte propuneri. Cu Foc palid a fost foarte intimidant. Am asteptat vreo 7 ani de la prima incercare pana cand am spus da. Era a saptea carte a lui Nabokov tradusa. Capatasem o bruma de incredere. Si am avut nevoie in anul acela de ceva care sa ma munceasca zdravan. A fost o placere innebunitoare. Intre timp, s-au adunat 2.900 de pagini de Nabokov traduse. Si foarte multa tacere.
C.T.: Cum te-ai descurcat cu traducerile din Don DeLillo?
V.D.N.: Ma bucura mult intrebarea asta. DeLillo e un autor care m-a marcat. Are un stil aparte, imi place si ce spune, si cum spune. Punctul Omega mi-a placut enorm - ritmul scriiturii, muzicalitatea, lentoarea, precizia, densitatea povestii pe un spatiu foarte mic; asta e si una dintre obsesiile mele. Si Cosmopolis. Ador intrebarile lui care se termina cu punct.
C.T.: Traducatorul trebuie sa aiba insusiri de cameleon literar?
V.D.N.: Da, si supusenie, si disponibilitate de a deveni invizibil. Nu te poti manifesta ca scriitor atunci cand traduci. Uita de tine. Nu poti sa rescrii cartea omului cum vrei tu - mai bine scrie alta, a ta. E fascinant, la autorii buni, sa le descoperi muzicalitatea si ritmul, cind le au, sa intri in acelasi cintec al lor, dum, dum, dum, sa te lasi dus de val, sa croiesti chiar tu valul de la zero, in limba ta. Eu n-am stiut pana acum 12 ani ca asta e meseria care mi se potriveste. Pacat ca, in Romania, meseria de traducator literar, de fapt, nu exista. Esti doar un somer la capatul fiecarei carti. Iar si iar. Un om al nimanui. Si atunci scrii de-ale tale. Tot un pierde-vara.
C.T.: Cum ai colaborat cu Emil Brumaru?
V.D.N.: De la mare distanta si extraordinar de aproape! Am scris un basm vorbind zi de zi si fara sa ne vedem deloc. Basmul Printesei Repede-Repede. Eu am scris proza, dansul poeziile de presarat in poveste. Era nerabdator, entuziast, excesiv. Scriam un capitol pe zi, in doua saptamani a fost gata. Apoi povestea a mai stat o vreme la mine, sa recitesc, sa leg fire. Ma certa: Tu nu vrei sa-l publicam!. A aparut in 2009. Isi dorea mult sa-l reeditam, din pacate n-a fost sa fie, si-a bagat un drac coada. Apoi am publicat Cad castane din castani. Aici sunt cuprinse dialogurile noastre purtate pe blog-uri si in corespondenta timp de 4 ani, din 2007 pana in 2011. Le decupaseram mai intai in forma rubricii din Suplimentul de cultura, Diabloguri se numea rubrica, a tinut din mai 2008 pana in septembrie 2011 - cand intrasem in epuizare cu traducerea lui Beckett. In mare, totul se petrecea pe blog-ul meu. Postam ceva, dansul comenta, se isca un tavalug, uneori cu comentarii semnate de personajele noastre din basm. Apoi decupam un fragment, i-l trimiteam, il publica in rubrica noastra. Au fost 137 de rubrici, vreme de aproape 4 ani. Pe acestea le-am aranjat in carte, dar am inclus si cateva texte inedite - nu tot ce discutam putea fi publicat in ziar, doar discutiile mai lungi, inchegate. Dincolo de cateva perioade dificile, noi am vorbit din 2006 pana acum cateva zile. Sunt 12 ani - un sfert din viata mea. Ultima oara am vorbit pe 31 decembrie, i-am urat an bun, cu blandete si harnicie la carti. Era singurul lucru care-l interesa cu adevarat: sa scrie, sa publice. De fapt, nu chiar singurul. Dincolo de asta, inteleg limpede azi ca el a fost unicul om din lume caruia i-a pasat cu adevarat si de scrisul meu. Care m-a incurajat cand eu abia incepeam. Care mi-a aratat entuziasm si incredere, care mi-a scris: Da, Doamne, sa tot scrii asa. Esti obligata sa scrii tot asa!. Care mi-a spus ca e minunat c-a trait sa citeasca o anumita cartulie infima de-a mea, Simfonia animaliera. Mi-a citit la telefon un pasaj din ea, un pasaj preferat, din monologul harciogului, si la mijloc glasul i s-a frant, a zis ca nu poate continua pentru ca ii vine sa planga. Si-am plans amandoi la telefon. Sunt lucruri pe care nu le-a facut nimeni niciodata.
C.T.: Cum te simti mai bine, ca prozatoare sau ca traducatoare?
V.D.N.: As putea sa traiesc fara sa traduc, insa fara sa scriu ar fi foarte greu. Dar traducerile au fost cele care m-au salvat de nenumarate ori. E foarte bine sa fii pus la munca, sa uiti de tine, sa te arunci in paginile altuia, in temele altuia, sa folosesti cuvintele altuia. E un soi de terapie, pana la urma. Si poti sa inveti enorm. Insa vine ziua cand obosesti foarte tare si zici: ce caut eu in paginile altuia, in temele altuia? Si atunci vrei un singur lucru: sa te intorci la tine. Anul asta imi doresc sa traduc mai putin. In ultimii ani a fost un pic prea mult pentru mine, se cam subrezeste si sanatatea, timpul e nemilos de putin. Vreau sa scriu. Si sa ma plimb, si sa cant.
C.T.: Ce parere ai despre parerile criticilor despre tine?
V.D.N.: Mai exista? Unde? Glumesc, insa foarte putin. Am fost si rasfatata cu recenzii bune, adica unde am simtit ca autorul a citit cu atentie cartea, a inteles ascunzisuri - m-am bucurat de interpretari, de faptul ca s-a inteles ce am vrut sa spun. Dar s-a intamplat si sa citesc, foarte rar, cate o balarie care aproape ca n-avea legatura cu cartea. Te cam nauceste. Te intrebi ce-i cu asta. Si-apoi iti vezi de treaba. Eu vreau sa scriu povesti. Sunt singura cand fac asta. Si-apoi povestea e la fel de singura in lume. Ne descurcam cum putem, fiecare.
C.T.: Esti superstitioasa?
V.D.N.: Deloc. Sunt doar pesimist de realista.
C.T.: Ce-ti doresti mai mult?
V.D.N.: Sa scriu. Sa nu moara oamenii dragi. Iar daca mor, sa ne citeasca scrisorile pe care le lasam la mormant, sub flori, sub zapezi. Sa mai existe un om caruia sa-i pese ca scriu, sa aiba iarasi rost scrisul. Sa iubesc.

(Sursa: catavencii.ro)
(Joi 31.01.2019 05:24, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Istoria secreta a lumii, de Jonathan Black, aduce la lumina cunoasterea tainuita a societatilor secrete (11.10.2019)
Filmul Solaris, al lui Tarkovski, despre planeta-creier care are capacitatea de a materializa amintirile oamenilor (07.10.2019)
Solaris, o lume a visului in care apar persoane dragi din trecut (07.10.2019)
Poetul Lucian Avramescu aprinde cu iubire focul din vatra si plange cu lacrimi de piatra de dorul fiicei sale (29.09.2019)
Trippy, Creepy, Animusic: Nopti albe si experiente cinematografice intense la cea de-a 14-a editie Animest (22.09.2019)
Poetul Lucian Avramescu e coplesit de lumina prieteniei care se revarsa asupra sa din partea prietenilor si admiratorilor! (18.08.2019)
SIMONA: O carte exceptionala despre Simona Catrina, o femeie cu suflet si talent de zeita (13.08.2019)
Serbare cu muzica si poezie, la Muzeul Pietrei din Sangeru, pe 15 august 2019 (02.08.2019)
Cu prilejul Sarbatorii Sanzienelor a fost marcata traditia romaneasca (18.07.2019)
Osho: Iubirea este usa prin care poti pasi in afara timpului (16.06.2019)
 CURS VALUTAR
Duminica 20.10.2019
1 EUR 4.7556 lei +0.01%
1 USD 4.2732 lei +0.03%
1 HUF 1.4380 lei +9,936.99%
1 RUB 0.0668 lei -0.15%
1 BGN 2.4315 lei +0.01%
1 MDL 0.2458 lei -0.45%
1 Gr. AUR 204.4044 lei +0.23%
Toate valutele
Vineri 18.10.2019, BNR
Penthouse de vanzare - Maria Rosetti 38
Interviu / Exclusiv
Gheorghe Florescu: Daca barbatul i-ar face iubitei lui o cafea buna, sunt convins ca oamenii nu ar mai divorta!

Gheorghe Florescu: Daca barbatul i-ar face iubitei lui o cafea buna, sunt convins ca oamenii nu ar mai divorta!

Ultimele cautari
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
oltean
ana stan
raluca
raluca
magazinul online cosmeticyvone
accidente rutiere 2010 cluj bihor
apetrei constantin
matei
scoala cristiana carbunesti
Top cautari
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
telefonul telespectatorului la protv
antena
rezultate
accident
lista
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
pro
accidente rutiere 2010 cluj bihor
raluca
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2019 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0523 sec.