Criticul literar Alex Stefanescu despre poeta Gabriela Negreanu: A incercat sa gandeasca gandirea

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Magazin / Cultura
Criticul literar Alex Stefanescu despre poeta Gabriela Negreanu: A incercat sa gandeasca gandirea
Criticul literar Alex Stefanescu despre poeta Gabriela Negreanu: A incercat sa gandeasca gandirea
Gabriela Negreanu a trait viata unui mare scriitor si nu va avea postumitatea unui mare scriitor. In imagine: Statuia lui Venus din Milo
TOP 5
Stelian Tanase are propriul stand la targul ...
cele mai citite articole din ultimele 7 zile
CULTURA: Gabriela Negreanu - totul sau nimic (Autor: ALEX. STEFANESCU)
Cultura literara. NR. 270 din 22-aprilie-2010
Addenda la Istoria literaturii romane contemporane
Gabriela Negreanu s-a nascut la 6 iulie 1947 la Bucuresti. A urmat liceul la Botosani si Calarasi. In 1970 a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Romana a Facultatii din Bucuresti. Timp de 15 ani (intre 1970 si 1985) a fost redactor la Editura Albatros. A incetat din viata la 22 octombrie 1995 la Bucuresti si a fost inmormantata la Cimitirul Straulesti II.
N-am inteles-o niciodata pe Gabriela Negreanu, ca om. Desi am fost colegi de facultate si prieteni, desi am lucrat ani la rand in aceeasi cladire sumbra, Casa Scanteii, desi am ajuns sa polemizam, adica sa ducem sinceritatea pana la paroxism, n-am comunicat niciodata cu adevarat cu ea. Avea exigente pe care nu le putea indeplini nimeni si care ma intimidau. Iar daca totusi incercam sa ma ridic la inaltimea aspiratiilor ei morale sau literare, declara brusc ca vrea de la oameni cu totul altceva, de exemplu sa zboare sau sa calatoreasca in alte epoci. Am cunoscut-o inca din 1965, la Bucuresti. Din cauza ei era sa ratez examenul de admitere la facultate. Asteptam sa intru la proba orala si deodata, pe hol, si-a facut aparitia o fata frumoasa - bruneta, cu ochii albastri si cu o expresie de fiinta in veci nesupusa - care, dupa un schimb de replici conventionale (de unde esti? ce-ai facut la scris etc.), m-a angajat intr-o discutie despre Fichte (de care nici macar nu auzisem). Avea acest obicei, sa ridice vertiginos si sfidator miza oricarei discutii. Era ca matca unui stup de albine care se inalta foarte sus in vazduh pentru a constata daca se gaseste vreun trantor capabil sa se tina dupa ea. Tot discutand, n-am auzit cand am fost chemat sa intru la examen si am fost dat absent. Noroc ca tatal meu, prezent acolo si mai atent decat mine, m-a gasit urgent si i-a convins pe examinatori sa ma scuze. Examinarea se facea in ordine alfabetica. Dupa mine, cu S, a intrat Gabriela, cu V (pe atunci, fiind inca nemaritata, se numea Vasilache) si s-a prezentat stralucit. Am devenit amandoi deodata studenti ai Facultatii de Limba si Literatura Romana si intre noi s-a legat o prietenie literara trainica, dar si furtunoasa. Gabrielei ii placeau alcoolurile lirice tari, voia mereu de la cuvinte ceva nemaivazut si nemaiauzit. In prezenta ei ma simteam iremediabil un Sancho Panza, in timp ce pe ea o vedeam ca pe un Don Quijote feminin pierzandu-se undeva in zari calare pe un cal de hartie. Era si multa poza in atitudinea ei. Avea o inclinatie spre bravada. Dar gesturile teatrale nu erau doar teatrale: exprimau strident dorinta nerealizabila de altceva, disperarea, dispretul fata de somnolenta semenilor. Era din Calarasi si imi povestea ca trecea Dunarea inot, prin locuri periculoase, pe unde nici barbatii cei mai curajosi nu se incumetau sa treaca. N-am crezut-o. Si ca sa ma convinga, numai ca sa ma convinga, a spart cu pumnul (ne aflam pe strada) vitrina imensa a unei farmacii. Cioburile s-au revarsat pe trotuar cu un huruit asurzitor, s-a adunat lume, farmacistii au luat-o ostatica pe Gabriela, iar ea, cu mana siroind de sange, ma intreba obsesiv daca in sfarsit o cred. Asemenea gesturi ma speriau, nu le priveam cu superioritatea stupida a unui om echilibrat si nici acum nu le privesc asa, dar pur si simplu ma simteam depasit de situatie. Gabriela nu era prietena, pe atunci, numai cu mine, ci si cu Doina Bujor, George Arion, Dorel Cristea si multi altii. Eu nu pot vorbi insa in numele lor, nu stiu cum si-o reprezentau ei, povestesc numai ce-a ramas in amintirea mea. Tin minte ca o data, la Inviere, m-a obligat sa ma sui impreuna cu ea in clopotnita Mitropoliei ca sa auzim de aproape dangatul clopotelor. Si l-am auzit indeaproape: eu inspaimantat, cu degetele in urechi, convins ca o sa-mi plesneasca timpanele, ea extaziata, ca sub influenta unui drog. Stia si sa se joace, dar o facea cu gravitate. Intr-o buna zi, la facultate in pauza dintre doua cursuri, ajutata si de alte fete, s-a apucat sa ma fardeze si sa ma imbrace cu o haina de blana si cu o caciulita adecvata si a executat totul cu atata seriozitate incat la sfarsit aratam ca o cucoana gigantica. Cand a intrat sa-si tina cursul Romul Munteanu, n-am reusit sa ma demachiez repede. In anul doi de facultate am fost exclus din UTC intr-o sedinta publica (nu mai conteaza acum din ce cauza) si, in opozitie cu numerosii mei acuzatori improvizati, Gabriela mi-a luat (inutil) apararea. Apoi a fost pedepsita pentru acest gest de curaj. Parca o vad si o aud tinandu-si discursul. Pentru ca un discurs a fost, un discurs incendiar. Tinuta intelectuala ii dadea Gabrielei autoritate, complexandu-i pe tovarasii de la prezidiu. Dupa terminarea facultatii, Gabriela a lucrat multi ani la Editura Albatros. Se stie ca a facut lucruri bune acolo, ca a sustinut o literatura inteligenta si nonconformista, ca a devenit treptat unul dintre cei mai stimati editori ai tarii. Pe vremea aceea, insa, eu ma gandeam la ea nu numai cu admiratie, ci si cu compatimire. Arata ca o fiinta captiva. Era palida si nervoasa, se inraia din cauza presiunilor carora incerca sa le reziste. Lung si chinuitor a fost dresajul Gabrielei nu numai pentru Gabriela, ci si pentru dresorii de la Consiliul Culturii si de la partid si nici nu s-a incheiat cu rezultatele scontate. Gabriela era sfasiata intre simtul datoriei - voia sa fie o sotie desavarsita, o mama desavarsita, o salariata desavarsita - si dorinta ei innascuta de libertate si aventura. Nazuia in continuare sa ajunga la mari inaltimi, acolo unde inca n-a ajuns nimeni, chiar si cand bratele ii erau trase in jos de sacose cu alimente obtinute cu greu. Tinea sa-si pastreze locul in editura (pe care, de altfel, pana la urma l-a pierdut), sa ramana o persoana respectabila in sensul conventional al cuvantului, dar tinea in acelasi timp sa fie ea insasi, sa nu se supuna unor reguli care deveneau de la o zi la alta mai prostesti si mai gretoase. Cred ca atunci s-a rupt ceva in sufletul ei. Gabriela Negreanu a fost interesata inca din facultate de Paul Valery din care si-a facut pana la urma un model. O fascina gradul inalt de intelectualizare al textelor lui (cel putin asa declara), dar si mai mult conta pentru ea - cred - seninatatea acelor texte, care ii provoca o sfasietoare nostalgie. A publicat destul de frecvent poezii si eseuri. Poeziile ei nu m-au cucerit niciodata, mi se parea ca poeta este prea voluntara in raport cu cititorul, ca il biciuieste cu neologisme reprosandu-i implicit o presupusa lene a gandirii. Dar nu puteam sa nu observ ca tot ceea ce scria Gabriela, si poezii, si eseuri, se remarca printr-o inteligenta violenta, prin generarea unui fel de electricitate lingvistica, printr-un elitism declarat si sfidator, cu efect tonic pentru cititorul masochist. Mai mult decat orice mi-au placut raspunsurile date de ea la o rubrica de Posta redactiei sustinuta la un moment dat in Luceafarul. Gabriela Negreanu ii convoca pe toti corespondentii la o competitie pretinzand eforturi supraomenesti, infernala, parca isi propusese pur si simplu sa scoata sufletul din ei. Iar bietii corespondenti, unii dintre ei cu o pregatire precara, acceptau provocarea, atrasi tocmai de aceasta exigenta nemiloasa. Eram sigur, citind acele raspunsuri competente si intransigente, formulate lapidar, si usturatoare ca o taietura de brici, ca si eu, care aveam de bine, de rau, un statut de profesionist al scrisului, as fi cazut la examenul saptamanal din Luceafarul. Gabriela devenise ciudata. Cand ma intalneam cu ea imi vorbea de o organizatie secreta care ii furase textele si i le valorifica in tari indepartate sau despre existentele ei anterioare, pe care pretindea ca si le aminteste. In momente cu totul nepotrivite (de exemplu la o aniversare a absolvirii facultatii, in prezenta mai multora dintre fostii nostri colegi) acuza asistenta ca traieste mediocru si ca ar fi mai bine sa-si puna capat zilelor decat sa se scufunde in continuare in proza vietii. Nu stiu ce-a facut Gabriela dupa Revolutie. M-am instrainat de ea (desi o consideram si o consider in continuare un fel de ruda de sange). Auzeam din cand in cand zgomotul de explozie al cate unui articol publicat de ea (de pilda articolul in care condamna la scena deschisa, in termeni energici, cu o mobilizare intelectuala demna de o cauza mai buna, un pretins imperialism al francofoniei) si simteam o strangere de inima. Ii vedeam, in imaginatie, sangerand pumnul cu care spargea vitrine de data aceasta abstracte. O si intalneam uneori, cu totul intamplator si fugitiv. Ne straduiam amandoi, silnic, sa simulam comunicarea, ca sa evitam o cearta interminabila si istovitoare. In ultima vreme se ingrasase si mi-era ingrozitor de mila de ea, mai mila decat de mine, care stiu ce inseamna sa fii gras. Gabriela cea de altadata era parca intemnitata intr-o Gabriela mare si greoaie. Ii mai recunosteam numai privirea. Pentru ca in cele din urma Gabriela sa se sinucida, aruncandu-se de la etajul 9 al blocului in care locuia. Ar fi fals, ar fi exact in stilul repudiat de Gabriela, sa sustin acum ca ea a lasat in urma o opera, ca autoarea a disparut, dar ne-au ramas cartile ei etc. etc. Tragedia consta tocmai in faptul ca Gabriela nu a reusit sa-si construiasca un monument mai rezistent decat bronzul. Ea este unul dintre martirii ideii de creatie. S-a sacrificat fara sa obtina nimic in schimb. Ne-a fost extraordinar de folositoare, tuturor, si tot noi o vom uita, nerecunoscatori. A intretinut, cu o intensitate dusa pana la paroxism, pana aproape de nebunie, dorinta de a atinge absolutul si ar fi meritat poate mai mult ca oricine sa-l atinga. Cand ma gandesc la Gabriela incep sa-i urasc pe autorii talentati, doar talentati, care produc capodopere fara sa aspire dramatic la asa ceva. Gabriela a trait viata unui mare scriitor si nu va avea postumitatea unui mare scriitor. Si nici macar nu poate, acum, sa ma contrazica! Ce n-as da sa ma mai poata contrazice! Ce fericit as fi sa-i mai aud replicile, oricat de taioase, si sa ma recunosc invins!

xxx

Ii recitesc cartile, pentru ca intentionez sa-i dedic un capitol in editia a II-a a Istoriei literaturii romane contemporane, la care lucrez in prezent:
- Paul Valery si modelul Leonardo, eseu, Bucuresti, Ed. Albatros, col. Contemporanul nostru, 1978,
- Decorul si prezenta, versuri, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1979,
- Elegii pentru sufletul inflorit, versuri, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1981,
- Mototol-Rostogol, roman in prozoversuri, pentru copii, Bucuresti, Ed. Ion Creanga, 1981,
- Jurnal/ Eul peregrin, versuri, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1984,
- Partea omului, versuri, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1987,
- Incinte, versuri, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1988,
- Viziune cu logofagi, versuri, Constanta, Ed. Pontica, 1994,
- Memoria unui creier, versuri si reflectii, Bucuresti, Ed. Fiat Lux, 1995,
- Noaptea initiatilor, versuri, Bucuresti, Ed. Albatros, 1995 (prezentare pe ultima coperta de Gh. Grigurcu).

Versurile tot nu ma entuziasmeaza. Mi se par emotionante doar acele momente in care poezia face atingere cu viata de fiecare zi a autoarei, dar nici ele nu tin de marea literatura. Sunt doar insemnarile de jurnal ale unei fiinte superioare, nerabdatoare sa-si exprime dezgustul fata de tot ceea ce o inconjoara si lipsita de solicitudine fata de virtualul cititor. Refuzul clovneriei, al clovneriei care face parte, in fond, din conditia insasi de artist, nu o avantajeaza pe Gabriela Negreanu. Ea nu scrie pentru cititor, ci impotriva lui, considerandu-l la fel de prozaic ca toti oamenii fara destin. Ea nu incearca sa-l cucereasca pe Celalalt, nu il curteaza, nu cocheteaza cu el, ci ii vorbeste scurt si suierator, ca unei fiinte netrebnice. Trebuie sa o evoci pe autoare, sa-i reconstitui fie si pentru cateva clipe existenta, si sa o si iubesti putin, ca sa treci peste atitudinea ei distanta si sa te induiosezi. Iat-o pe Gabriela Negreanu captiva in spatiul unei edituri:
- Mitologia biroului - incinta/ aceea ridicola in care se sufoca/ misterul. tu atarni// de cupola de vata imateriala/ a papadiei/ antenele craniului tau/ sunt ciulite (nu/ te intrerupe!) semnalul// acus se anunta - / intre timp/ a sunat telefonul, fapturile/ le vezi cum se agita-n penumbra in jurul (dar// ce mai conteaza), ceva geme/ in tine, o spaima, o// convulsie: Rasuna// o orga/ din toate boltile risipite. (Ratarea poemului, din vol. Incinte)
Iat-o in locuinta sa de la etajul 9 (de unde se va arunca la 48 de ani):
- Cineva striga/ in strada:// ai crede ca se intampla o crima,/ cineva este supus agresiunii/ asupra cuiva se exercita violenta/ ca asupra porcului la taiat.// Si chiar asa se si indeparteaza,/ urletele:/ mecanice, aproape egale,/ ca un strict semnal de injunghiere/ din ce in ce mai stins// in timp ce umanul s-a refugiat/ in: voci,/ bufnituri,/ tramvaie si autobuze// ori in aceasta indiferenta cu care/ de la etajul al noualea/ eu insami le consemnez. (De la etajul al noualea, idem)

Iat-o in mijlocul familiei:
- Am scris un poem,/ cel mai important poem/ din viata mea./ Stoarsa sunt acum de puteri, carnea/ imi tremura,/ parul/ imperceptibil si halucinant/ mi-a albit./ As vrea sa-mi pun capul undeva, sa plang/ ori sa-adorm. Fiul meu spune, cu un mic/ regret (eu abia inteleg): Prietena mea/ este mult mai tanara, mai/ frumoasa/ Sotul meu gandeste: la televizor/ crainicele sunt mai/ volubile. Si, in genere, se exprima// mult mai cursiv. In genere, ibidem)

Cand poezia pierde legatura cu existenta cotidiana, se depersonalizeaza, pare scrisa nu la computer, ci de un computer:
- Luminiscenta/ saturare/ sublimare/ purificare// canale concurente// emisii rosii verzi/ amoniac/ azot/ excitoni// viata// concentratii de proba (Diapozitiv, din vol. Viziune cu logofagi).

Gabriela Negreanu ar fi fost o stralucita eseista daca ar fi consacrat mai mult timp genului. Cartea despre Paul Valery este remarcabila, dar sufera de un anumit schematism si chiar de o anumita pretiozitate (a fost la origine o lucrare de licenta). In schimb, reflectiile din paginile 51-60 ale volumului Memoria unui creier (celelalte pagini cuprind versuri) nu prea au egal in noianul de literatura cu pretentii de filosofie de dupa 1989. Autoarea exprima, spectaculos, idei foarte greu de exprimat:
- Ce aptitudine hipertrofiata, ce monstruoasa capacitate de zamislire, de procreere, de multiplicare de eu-ri la infinit are acest ceva pe care l-am numit eu si care - e limpede - nu-si gaseste locul nicicand, in nici un segment de timp! Intre clipe ce viu trec prin fanta prezentului si luneca inapoia mea, refuzate.
- Refuzandu-ma: Eu-l pe care-l desemnez cand spun eu; pe care cred ca il am in posesie, dar de cele mai multe ori, in cea mai mare parte a timpului, nu il am in posesie - eu-l acesta este altceva decat mine? Cea mai mare parte a timpului - cui? - al meu sau al lui eu? Ce inseamna timpul meu? Timpul in care acest corp al meu il poate retine pe eu? ori cel in care poate fi la dispozitia, in posesia lui eu?

Ca si Wittgenstein, Gabriela Negreanu a incercat sa gandeasca gandirea.

2 comentarii pentru Gabriela Negreanu - totul sau nimic

1. Guido - aprilie 29, 2010 la 1:14 pm
Multumesc pentru articol (avea ochii verzi). Sunt onorata ca a facut parte si din viata mea. A fost un om exceptional

2. ion lazu - iulie 6, 2012 la 10:00 am
Plina de miez si de intelegere umana - si atat de bine scrisa aceasta evocare colegiala-indragostita a lui Alex Stefanescu despre poete Gabriela Negreanu; iar intr-altfel, dupa cum ne si marturiseste, textul cu pricina este un fel de incalzire, inainte de a scrie articolul despre G.N, in Istoria ce avea sa apara mai tarziu. (Nu l-am citit, nu am cartea). De altfel, Alex.St. este, dintre exegetii in desfasurare, criticul literar care scrie cu cea mai mare adecvare, cu inteligenta dar si cu subtile observatii de viata. M-a emotionat profund aceasta evocare a poetei pe care astazi o postez pe blogul meu la Scriitorul zilei. Lui A.S. poezia Gabrielei Negreanu nu-i face cea mai buna impresie, dimpotriva, ii pare a nu fi mai mult decat niste fragmente de jurnal; criticul considera ca ar fi trebuit sa se ocupe de eseistica, unde inteligenta ei si cultura temeinica ar fi constituit avantaje decisive. Sunt mai multe cauze ale acestei inaderente a criticului la poezia Gabrielei Negreanu; in primul rand, colegi de facultate fiind, n-a putut trece peste impresia fascinanta despre fiinta poetei - insa ar trbui sa se stie ca aceasta discrepanta exista intotdeauna: poezia este altceva decat poetul ca atare, de carne si nervi - si chiar aceasta nepotrivire cu sine si cu lumea este sursa din care se nutreste poezia. Si apoi, trecand de perioada clasicismului, ce altceva a fost, in fond poezia, indiferent a cui si din ce continent? (vorbim de marea poezie a lumii). Pai, nu e mereu vorba despre un jurnal liric deghizat, livrat noua ca poezie, de la sfarsitul secolului XIX si pana la mizerabilistii milenaristi?! Numai ca bietii nostri contemporani nu au substanta, nu au snaga, ei doar dau curs reflexulului cultural de a-l acrosa pe cititor, de a se constitui in autori (prin pura uzurpare de termeni), lipsindu-le in schimb combustia interna, creativitatea, harul simplu poetic. Or, dl Alex St. spune ca-i e ciuda cand vede tineri talentati, dar fara substanta Gabrielei. Nu prea inteleg, totusi,in ce ar consta acel talent, care nicicum nu se zareste.
Ion Lazu

(Sursa: revistacultura.ro)
(Marti 29.01.2019 12:06, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Stelian Tanase are propriul stand la targul de Craciun de la MTR si e fascinat de lumea anticarilor (21.12.2019)
A treia editie a Conferintei de Craciun de la Muzeul Antipa (18.12.2019)
O noua editie de revista, o noua sarbatoare! (15.12.2019)
Eva Constantinescu lanseaza un nou volum de poezie, Poame amare (15.12.2019)
Dictionarul lui Alifantis costa 10 lei si are dimensiuni liliputane (14.11.2019)
Printesa cu adevarat: O poveste fermecatoare despre prietenie, devotament si curaj, intr-o lume in care printesele nu sunt ce par a fi (12.11.2019)
Senzational: Libraria INTEGRAL iti da 1 leu daca vrei sa iei gratis o carte! (11.11.2019)
Miruna Ioani, medic dentist si blogger, promite ca intr-o zi va scrie o carte (09.11.2019)
Istoria secreta a lumii, de Jonathan Black, aduce la lumina cunoasterea tainuita a societatilor secrete (11.10.2019)
Filmul Solaris, al lui Tarkovski, despre planeta-creier care are capacitatea de a materializa amintirile oamenilor (07.10.2019)
 CURS VALUTAR
Sambata 18.01.2020
1 EUR 4.7792 lei -0.01%
1 USD 4.2976 lei +0.34%
1 HUF 0.0143 lei -0.46%
1 RUB 0.0700 lei +0.86%
1 BGN 2.4435 lei -0.01%
1 MDL 0.2454 lei -0.20%
1 Gr. AUR 215.0476 lei +0.44%
Toate valutele
Vineri 17.01.2020, BNR
Penthouse de vanzare - Maria Rosetti 38
Interviu / Exclusiv
Inga Valerie: Pentru mine, familia este cea mai importanta

Inga Valerie: Pentru mine, familia este cea mai importanta

Ultimele cautari
pro
unda
creatii
ultimele stiri
trecerea timpului
judetul dambovita oras pucioasa special
vale alexandru
tudor constantin arestat la pitesti urmarit general
antena 1 iasi
lista rezultate note titularizare mehedinti
Top cautari
lista
rezultate
antena
telefonul telespectatorului la protv
pro
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
accidente rutiere 2010 cluj bihor
accident
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
raluca
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2020 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0590 sec.