ISTORIE PE SCURT: Cine era Tudor Vladimirescu- Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!
Conducatorul miscarii revolutionare din 1821, Tudor Vladimirescu, s-a nascut pe la 1780 in satul Vladimiri (judetul Gorj), dintr-o familie de mosneni. El a invatat carte si limba greaca in casa boierului Ioan Glogoveanu, care voia sa-si faca din istetul baiat' un bun administrator de mosie si care l-a intrebuintat in afacerile de negot, mai ales la exportul de vite. Tudor are astfel prilejul sa faca mai multe calatorii in Transilvania, unde Glogoveanu exporta pana la 2.000 de capete de vite si sa-si constituie un capital cu care a facut apoi comert pe cont propriu. La 18 ani Tudor a intrat in randul pandurilor(corp de oaste neregulat, adaptat hartuirii inamiclui) dupa datina judetului in care se nascuse. Pandurii constituiau o categorie privilegiata in mijlocul taranimii oltene si se bucurau de scutire de impozite si de alte privilegii. Faptul de a fi facut parte din acest corp avea sa fie decisiv pentru cariera lui Tudor Vladimirescu. In 1806 a fost numit vataf de plai la Closani, adica administrator al unui district de munte, ceea ce l-a pus in legatura cu caimacamia Craiovei si l-a facut cunoscut in cercurile largi ale Olteniei. Cu mici intreruperi, Tudor va pastra vatasia pana la sfarsitul anului 1820, cand va fi chemat la Bucuresti pentru marea lui misiune revolutionara. In timpul vatasiei sale, Tudor s-a indeletnicit si cu comertul, cu arendasia si cu moraritul. Facea comert de cereale, vite, peste sarat si ceara cu turcii din Ada-Kale, cu negustorii de la Orsova si Craiova. Prin aceste indeletniciri, Tudor a devenit membru al clasei mijlocii in formatie, care era interesata in abolirea relatiilor feudale si a venit in contact cu toate paturile sociale din Oltenia. El a cunoscut toate formele de exploatare si de asuprire ale stapanirii boieresti si turco-fanariote si a experimentat pe propia-i piele napastuirile, stoarcerile si nedreptatile organelor ei. In 1807, el a condus corpul de volintiri care avea sa lupte pana la sfarsitul razboiului in detasamentul generalului Isaiev. Pentru vitejia si talentul sau militar, Tudor e numit comandir si ajunge sa comande cea mai mare parte a corpului de panduri. El s-a distins in luptele de la Cerneti, Rahova, Negotin si Cladova prin curajul, initiativa si insufletirea lui. Comandantii rusi au laudat promptitudinea si succesul cu care Tudor si-a indeplinit, ca cel mai bun ofiter, toate misiunile, disciplina perfecta a trupelor sale si l-au dat ca exemplu. Pentru faptele sale a fost inaintat porucic (locotenent), decorat cu ordinul Sf. Vladimir cu spade si gratificat cu un inel de aur, gravat cu initialele tarului. Aceste distinctii i-au asigurat protectia consulului Rusiei si calitatea de sudit (protejat) rus. Aceasta calitate si prevederile tratatului de la Bucuresti (1812) l-au aparat de razbunarea turcilor. In 1814, pentru a lichida mostenirea sotiei lui N. Glogoveanu, decedata la Viena, si pentru a-i aduce in tara fetita, el a facut o calatorie la Viena, in perioada congresului de pace (14 iunie - 26 decembrie 1814). Cunoscand limbile germana si greaca, Tudor a putut sa urmareasca problemele politice care se dezbateau in presa. Intors in tara la inceputul anului 1815, Tudor afla ca garnizoana otomana din Ada-Kale - adalaii - pradase Oltenia. Ei distrusesera si gospodaria lui de la Cerneti.
- Hotomanii de la Ada-Kale au prapadit lumea du pe la noi, scrie Tudor lui Glogoveanu; si de la mine si de la dumneata au luat toate bucatele si tot ce au gasit; inca si pe oameni i-au pedepsit tare. Cernetu l-au ars tot.
Trupele trimise de Poarta sa curete Oltenia de adalai au pricinuit pagube si mai mari. Aceste intamplari au fost pentru Tudor Vladimirescu ca o concretizare a nenorocirilor tarii in propria sa nenorocire si l-au facut sa inteleaga una din cauzele relelor tarii: dominatia otomana.
- Apoi din nechivernisirea stapanilor Romaniei vezi cata prapadenie ni se pricinueste! Nu s-ar fi putut iconomisi ca sa nu sa fie facut aceasta prapadenie? O stapanire cu asa tara mare in maini si un lucru de nimic n-au putut popri, ci ne lasara de ne prapadiram si ne stinsaram de tot! Adalaii au inceput a lua si robi oameni, spre mai mare bataie de joc!
Sentimentul de revolta se transforma deja in hotarare de razbunare:
- Ci vor lua plata dumnezaiasca!.
Tudor izbutise sa se ridice in rang si sa stranga o avere apreciabila pentru conditia lui. Incursiunea unei bande de adalai a distrus intr-o zi - nu in timp de razboi, ci in timp de pace - agoniseala mai multor ani, iar protectia rusa nu-l ajutase la nimic. Impotriva napastuirilor, Tudor s-a adresat justitiei. Ispravnicul judetului Mehedinti, Nicolae Glogoveanu, caruia Tudor ii adusese atatea servicii, intr-un rand i-a calcat mosia ca sa-i darame moara. Oamenii care nu stiau ce insemna pentru un mosnean o calcare de hotar l-au numit razas iubitor de sicane. Experienta in aceasta materie l-a atins cel mai dureros si l-a indarjit. Contactul zilnic cu o administratie corupta si cu o justitie venala exaspereaza temperamentul sau violent si susceptibil si da expresiilor sale o nota de amaraciune si de revolta. Astfel, coborand scarile cladirii divanului domnesc, unde pierduse procesul cu Nicolae Glogoveanu, Tudor a amenintat pe boieri cu degetul, zicand:
- Pe unde pun azi cocoanele voastre panglicile, vor pune intr-o zi oltenii mei curelele opinicilor.
Tudor ar fi declarat episcopului de Arges, Ilarion:
- De-oi trai, voi face 12 perechi de opinci din pielea a 12 boieri divaniti.
In 1821, vorbind cu Ilarion despre boierii care se angajasera in lupta contra stapanirii otomane si au fugit apoi la Brasov, a izbucnit:
- Ii voi scurta de o palma, pe cati sunt boieri divaniti; ii voi umplea apoi cu paie si-i voi trimite plocon din partea tarii la curtile imparatesti, unde or sa fie negresit pusi la muzeu; caci acolo e locul lor, langa hiarele salbatece.

Toti contemporanii care l-au cunoscut au relevat caracterul sau sumbru, posomorat si aspru. Vorba lui era scurta, poruncitoare si elocventa. Toata infatisarea lui avea un aer de comandir. Pe cat de putin era respectat si temut de soldatii sai Ipsilanti, pe atat era Tudor de ai sai. Zilot Romanul a prins toate aceste trasaturi intr-o fraza patrunzatoare si justa:
- Cu adevarat avea omul si duh firesc, si vorba lui putina, si totdeauna pe ganduri; si cand il frigea carbunele ce-l avea ascuns in inima scapa cate o vorba desperata asupra tiraniei.
Iata insusirile pe care Tudor avea sa le puna in serviciul misiunii sale revolutionare: o minte agera si o larga experienta a oamenilor, o vointa darza si o ambitie puternica, un dar natural de comandant si hotararea de-a merge pana la capat. In clipa in care a ridicat steagul pentru cucerirea drepturilor patriei sale, el s-a imbracat cu camasa mortii. Patria pentru Tudor nu era tagma jefuitorilor, ci poporul, cu al carui sange s-au hranit si s-au poleit tot neamul boieresc.

Portretul fizic

Un contemporan care l-a vazut si a stat de vorba cu Tudor Vladimirescu, desi nu ii era prieten si nici admirator ni-l descrie astfel:
- Om de statura mai inalt decat de mijloc, talia bine proportionata, fata blonda, mustata galbena, parul castaniu, obrazul mai mult rotund decat oval, nici prea durduliu, nici prea slab, cu o mica barbie, om nu urat; sta drept, tantos, vorba breva(scurta), rastita si destul de elocventa, aier de comandant; pe atunci, cand l-am cunoscut, sa fi avut 40 de ani (in pragul revolutiei de la 1821). Netagaduit ca era un om de inima. Cine stie ce ar fi fost intr-o alta sfera, intr-o alta epoca, cu spiritul mai cultivat un asemenea om! Avea stofa de om mare, dar timpul, locul si mijloacele i-au lipsit.

(Sursa: istorie-pe-scurt.ro)