Rin Zai: Nori albi
Cineva l-a intrebat pe Buddha, chiar inainte ca acesta sa moara:
- Cand un buddha moare, unde se duce el? Continua sa existe sau dispare, pur si simplu, in neant?
Intrebarea aceasta nu este una noua, e una dintre cele mai vechi. A fost pusa, iar si iar, de nenumarate ori. Se spune ca Buddha a raspuns:
- Va fi asemenea unui nor alb care se face nevazut.
Chiar in dimineata aceasta erau pe cer nori albi. Acum nu mai sunt. Unde s-au dus? De unde au venit? Cum apar si cum se risipesc din nou? Un nor alb este un mister, venirea, plecarea lui, simplul fapt ca este. Acesta este primul motiv pentru care mi-am numit calea CALEA NORILOR ALBI. Dar exista mai multe motive si este bine sa reflectati, sa meditati asupra lor. Un nor alb exista fara niciun fel de radacini. Este un fenomen neinradacinat, neancorat nicaieri sau ancorat in nicaieri - dar exista. Intreaga existenta este asemenea unui nor alb: exista fara radacini, fara cauzalitate, fara o cauza ultima. Exista ca un mister. Un nor alb nu are un drum al lui. El pluteste. Nu trebuie sa ajunga niciunde, nu are nicio destinatie, niciun destin de implinit, niciun scop. Nu poti frustra un nor alb, fiindca oriunde ar ajunge, acolo se afla si tinta lui. Daca ai un obiectiv, consecinta fireasca va fi frustrarea. Cu cat e mintea mai orientata spre un obiectiv, cu atat mai mare va fi suferinta, anxietatea si frustrarea, fiindca odata ce ti-ai stabilit un scop, te vei indrepta spre o destinatie fixa. Iar intregul exista fara un destin. Intregul nu se indreapta spre ceva anume; nu are tel, nu are obiectiv de atins. Din momentul in care ti-ai stabilit un scop esti impotriva intregului - tineti minte lucrul acesta - si vei fi frustrat. Nu poti castiga impotriva intregului. Existenta ta este minuscula - nu ai cum sa lupti, nu ai cum sa invingi. Este imposibil de conceput cum ar putea o unitate individuala sa invinga intregul. Si daca intregul este lipsit de scop, iar tu ai un scop, vei fi infrant. Un nor alb pluteste oriincotro il duce vantul - nu opune rezistenta, nu lupta. Un nor alb nu este un cuceritor, cu toate acestea el planeaza asupra tuturor lucrurilor. Nu-l poti cuceri, nu-l poti invinge. El nu are o minte pe care sa i-o cuceresti - iata de ce nu-l poti invinge. Cand ti-ai fixat un obiectiv, un scop, un destin, un sens, cand ai nebunia de a ajunge undeva, problemele incep sa apara. Si vei fi infrant, fara indoiala. Infrangerea ta este in firea lucrurilor. Un nor alb nu are incotro sa se indrepte. El se misca pretutindeni, toate dimensiunile sunt ale lui, toate directiile sunt ale lui. Nimic nu e respins. Tot ce este, tot ce exista e acceptat pe deplin. Iata de ce imi denumesc calea CALEA NORILOR ALBI. Norii albi nu au un traseu de parcurs - ei plutesc in voie. Un traseu presupune ca ai de ajuns undeva. Calea norilor albi inseamna o cale fara carare, un drum fara cai. Inseamna sa te misti, dar nu cu o minte fixa - sa te misti fara sa ai o minte. Lucrul acesta trebuie sa fie inteles, caci scopul este sinonim cu mintea. Acesta este motivul pentru care nu poti concepe sa traiesti fara un scop, fiindca mintea nu poate exista in absenta scopului. Iar oamenii sunt atat de absurzi, vin la mine pana si cu o astfel de intrebare: '
- Care este scopul meditatiei?
Meditatia nu poate avea niciun scop, caci meditatia inseamna, in esenta, o stare de absenta a mintii. Ea inseamna sa fii acolo unde esti, sa nu pleci nicaieri; ea are loc atunci cand a fi este singurul tau scop. Scopul este aici si acum. Din momentul in care scopul se afla in alta parte, mintea isi incepe calatoria. Si-atunci ea incepe sa gandeasca, incepe un proces. Daca si-a facut aparitia viitorul, mintea poate curge, isi poate urma cursul, mintea are spatiu sa se miste. Scopul da nastere viitorului, viitorul da nastere timpului. Un nor alb pluteste pe cer, atemporal - fiindca nu exista viitor, nu exista minte. Norul este aici si acum. Fiecare moment este eternitate totala. Mintea insa nu poate exista fara sa aiba scopuri, asa ca ea si le fabrica continuu. Daca nu mai poate avea asa-numitele scopuri lumesti, ea va creea scopuri religioase, scopuri care privesc lumea cealalta. Daca banii nu mai sunt importanti, meditatia va deveni importanta. Daca asa-numita lume a competitiei, politicii nu mai are valoare, o alta lume va deveni semnificativa - o lume a unui nou tip de competitie, o lume a religiei, a realizarii. Mintea tanjeste mereu dupa un sens, dupa un scop. Iar pentru mine, o minte religioasa este doar aceea lipsita de scopuri. Dar o astfel de minte nu mai este deloc o minte. Ganditi-va la voi insiva ca fiind, pur si simplu, nori albi, lipsiti de minte. In Tibet exista aceasta meditatie: calugarii stau asezati pe dealuri, singuri, in singuratate absoluta, nefacand altceva decat sa mediteze la norii albi care plutesc pe cer, contemplandu-i fara incetare si, incetul cu incetul, contopindu-se cu ei. Apoi devin nori albi - stau pe inaltimea dealului, asemenea norilor albi. Mintea nu mai este prezenta, nu mai exista decat sentimentul de a fi acolo. Nu mai opun rezistenta, nu mai lupta, nu mai au nimic de realizat, nimic de pierdut. Doar se bucura de existenta, doar celebreaza momentul - bucuria, extazul. De aceea mi-am denumit calea CALEA NORILOR ALBI. Si as vrea ca si voi sa deveniti nori albi care plutesc pe cer. Spun care plutesc, nu care se deplaseaza - nu sa va deplasati catre un punct, ci sa plutiti oriincotro va poarta vantul. Oriunde se intampla sa va aflati, acolo trebuia sa ajungeti. Asadar scopul nu reprezinta sfarsitul a ceva, el nu e sfarsit de capitol. Scopul il reprezinta fiecare moment. Aici, pentru mine sunteti siddhas, iluminati. Aici ati atins realizarea, aici sunteti perfecti precum un Buddha, un Mahavira sau un Krishna. Nu mai e nimic altceva de realizat. In chiar acest moment totul se afla aici, atata doar ca voi nu sunteti atenti. Si nu sunteti atenti din cauza ca mintea voastra se afla in viitor. Voi nu va aflati aici, nu sunteti constienti de ce vi se intampla in chiar acest moment. Si a fost asa mereu, timp de multe, multe milioane de vieti. In fiecare moment ati fost precum un buddha, nicio secunda n-ati incetat sa fiti astfel - ar fi imposibil, nu e in firea lucrurilor. E imposibil sa incetati sa fiti astfel! Dar voi nu sunteti atenti si nici nu puteti fi din cauza unui obiectiv pe care vi l-ati stabilit, ceva ce trebuie realizat. Din acest motiv se creeaza o bariera si astfel ratati ceea ce sunteti deja. Odata ce vi se dezvaluie ceea ce sunteti, odata ce deveniti constienti de ceea ce sunteti, cel mai mare mister al fiintei este dezvaluit - acela ca suntem cu totii perfecti. La asta ne referim atunci cand spunem ca suntem cu totii brahman - fiecare dintre noi este sufletul, sufletul ultim, divinul. La asta ne referim atunci cand spunem tattwamasi - tu esti acela. Nu trebuie sa devii acela, fiindca daca ar trebui sa devii, atunci n-ai mai fi acela inca de pe acum. Si daca nu esti deja acela, cum poti deveni? Samanta devine copac fiindca samanta este deja acela! Asadar nu se pune problema devenirii, singura problema este aceea a revelarii. Samanta se dezvaluie in momentul acesta ca samanta si in momentul urmator ca arbore. Este, deci, vorba despre dezvaluire, despre revelare. Si daca poti patrunde in profunzime, samanta este, in chiar momentul acesta, copacul. Misticii tibetani, maestrii zen, dervisii sufisti au vorbit cu totii despre norii albi. Norii albi au captivat fiinta interioara a multor oameni. Se pare ca se stabileste un raport cu norii albi. Faceti din asta o meditatie si multe lucruri vor veni la voi dupa aceea. Viata n-ar trebui sa fie luata ca o problema. Daca ai inceput luand-o asa esti pierdut. Daca crezi ca viata e o problema, n-ai sa-i gasesti niciodata solutia. Asa procedeaza filozofia - asa procedeaza intotdeauna in mod gresit filozofia. Nu exista filozofii corecte, e imposibil asa ceva. Toate filozofiile sunt gresite. Toate filozofiile sunt gresite. A filozofa este ceva gresit, din cauza ca filozofia face pasul elementar gresit: acela de a lua viata ca pe o problema. Daca viata e luata ca o problema, nu i se va gasi solutie. Viata nu e o problema, ci un mister, iar religia este cea care o ia astfel. Un nor alb este lucrul cel mai misterios, deodata aparand, deodata disparand. V-ati gandit vreodata ca norii nu au nam-roop - n-au nume, n-au forma? Nici macar o secunda nu-si pastreaza forma - aceasta se schimba, e asemenea curgerii unui rau. Poti sa-i dai o forma norului, dar ea va fi rezultatul proiectiei tale. Un nor n-are forma; el e lipsit de forma sau in continua formare, e un flux. Si asa e si viata. Orice forma reprezinta o proiectie. In viata aceasta iti spui ca esti barbat si cu numai o viata inainte se poate sa fi fost femeie. In viata aceasta esti alb, iar in viata urmatoare poti sa fii negru. In momentul acesta esti inteligent, iar in momentul urmator te comporti prosteste. In momentul acesta esti tacut, iar in momentul urmator innebunesti, devii fioros, agresiv. Ai oare o forma anume? Sau esti in continua schimbare? Esti un flux, un nor. Ai nume, ai vreo identitate? Poti sa-ti spui in cutare sau in cutare fel? In chiar momentul in care-ti spui ca esti intr-un fel anume, devii constient de faptul ca esti si in felul opus. Spui cuiva: Te iubesc - si in chiar momentul respectiv, ura este si ea prezenta. Te numesti prietenul cuiva si in chiar acel moment dusmanul rade inauntrul tau, asteptand sa vina si vremea lui. Te declari un om fericit si in chiar acel moment fericirea se pierde si devii nefericit. Nu ai o identitate, iar daca iti dai seama de lucrul acesta devii un nor fara forma, fara nume. Si-atunci incepi sa plutesti. Pentru mine, viata unui nor alb este viata unui sannyasin, a celui care a renuntat. Viata unei gospodine este o rutina fixa; e un lucru mort, un tipar. Are o denumire, are o forma. Se deplaseaza pe un anumit traseu, asemanator sinelor de cale ferata. Trenurile care merg pe sine au o tinta, trebuie sa ajunga undeva. Dar un sannyasin este asemenea unui nor care pluteste pe cer - nu exista cale ferata pentru el, nu exista rute, nu exista identitati. El nu e nimeni si duce viata unei nefiinte, traieste ca si cum n-ar fi. Daca poti trai ca si cum n-ai exista, atunci te afli pe calea mea. Si cu cat existi mai mult, cu atat mai multa boala va exista, iar cu cat existi mai putin, cu atat mai sanatos vei fi. Cu cat existi mai putin, cu atat vei fi mai imponderabil. Cu cat existi mai putin, cu atat vei fi mai divin si mai beatific. Atunci cand spun ca viata nu este o problema, ci un mister, vreau sa spun ca n-o poti solutiona, ci poti sa devii ea. O problema se rezolva pe cale intelectuala; dar chiar daca o rezolvi, n-ai realizat nimic. Te alegi cu ceva mai multe cunostinte, dar nu cunosti extazul pe aceasta cale. Misterul este ceva ce poti deveni. Poti deveni una cu el, te contopesti. Atunci se naste extazul, atunci beatitudinea - atunci bucuria ultima, trairea ultima ce i se poate intampla unei fiinte umane. Religia ia viata ca pe un mister. Ce poti face in privinta unui mister? Nu e nimic de facut in privinta lui, insa poti face ceva in ceea ce te priveste pe tine. Poti deveni mai misterios. Si apoi, cand doi sunt asemanatori se pot intalni, cand doi sunt de acelasi fel se pot intalni. (Osho)

(Sursa: rinzai osho)