LUMINA: Despre ras-crucile lui Eminescu (Autor: Prof. Narcis Zarnescu)
Cu doi ani inainte de Marea Unire, adevarata Facere si Re-Facere, Geneza - nu din tarana primordiala (ha-adama), ci din pamantul romanesc multimilenar, asadar, in 1916, Constantin Radulescu-Motru, unul din invatatorii neamului nostru, la care ne intoarcem din cand in cand, se intreba:
- Ce inseamna Eminescu pentru cultura romaneasca (Constantin Radulescu- Motru, Ce inseamna Eminescu pentru cultura romaneasca? in Noua revista romana nr. 24, vol. XVII, 7-14 februarie, 1916, pp. 11-12).
Filosoful avea sa-si raspunda si sa ne raspunda peste veac:
- Un exemplu pentru viitoarea cultura romaneasca, iata ce insemneaza pentru noi Eminescu. Din ce s-a inspirat Eminescu? Din intreaga cultura omeneasca a timpului sau. Si cu toate acestea, el a ramas poetul nostru national, fiindca peste tot locul la dansul constatam cum se armonizeaza de bine trupul romanesc la gandirea universala.
Iar pentru cei care s-ar intampla sa mai aiba vreun dubiu cartezian, Constantin Radulescu-Motru revine si pune din nou un sigiliu mentoral:
- Caci nu dand vesmant romanesc unui gand de nimica ajunge cineva sa faca opera nationala. Opera adevarat nationala face numai acela care imbraca in vesmant romanesc ganduri de valoare etern omeneasca, asa precum a facut Eminescu.
Europa, tensionata si conflictuala, avea poate sa simta lipsa lui Eminescu, publicistul de geniu, mereu cu un pas inaintea istoriei. Evenimentele se intersecteaza si continua sa surprinda strategii si politicienii. Regi, sultani, imparati se inghesuie la ruleta Puterii: Eduard al VII-lea, Franz Joseph, Leopold al II-lea, Ferdinand I, Wilhelm al II-lea, George I, Abdul-Hamid al II-lea, Pu Yi, imparatul Chinei, Carol I, din dinastia de Hohenzollern- Sigmaringen, Nicolae al II-lea Aleksandrovici, Alfonso al XIII-lea, Pius al X-lea. Ziaristul genial Eminescu scria despre gestionarea ras-crucilor poporului roman: - Pecetea pe care a aplicat-o geniul acestui poet pe ceara sufletului romanesc este singura pecete care nu s-a ros de dintele vremei si care are caractere citete pentru orisicine; pecetea altora a durat cat a durat si viata lor trupeasca. Nemuritor in intelesul permis al cuvantului este numai Eminescu (Constantin Radulescu-Motru, Cultura romana si Mihail Eminescu, articol publicat cu prilejul comemorarii poetului national: Noua revista romana nr. 10, duminica 14 iunie 1909, vol. VI, pp. 147-148; republicat in NRR nr. 4, vol. XVI, duminica, 15 iunie 1914).
Fiind un popor crestin, crucea era pentru romani si arma de atac, si arma de aparare. Aflandu-se mereu la ras-crucea imperiilor, romanitatea a fost mereu ocrotita si binecuvantata, intrucat ras-crucea - aparent batuta de toate vanturile istoriei - nu putea sa fie decat o cruce uriasa, o confirmare a misiunii christice a poporului roman, o confirmare a indeplinirii acestei misiuni, mereu reimprospatata, mereu re-incarcata. Romanitatea se afla si astazi sub semnul benefic al lui Eminescu.
Unicitatea poetului national are relieful unui fatum. Tot ce atinge devine unic:
- Mihail Eminescu este dintre toti scriitorii nostri acela care a reusit sa exprime cel mai bogat fond de gandire si de notiuni idealiste in cea mai curata limba romaneasca. Cand cuvantul limbii sale materne era insuficient pregatit ca sa imbrace fondul unei gandiri inalte, el n-a sacrificat fondul si nu a schilodit nici cuvantul, ci a muncit si le-a facut pe amandoua sa se corespunda. Aceea ce face insa sa creasca si mai sus valoarea operei lui Eminescu este si faptul unicitatii sale. In istoria culturii romane de pana astazi, influenta lui Eminescu este unica influenta durabila care are ca origine o personalitate romana (Constantin Radulescu-Motru, Cultura romana si Mihail Eminescu, loc. cit.)
Prin opera sa el avea sa re-in-fiinteze, intr-un act demiurgic, adamogen, paradigma romanului ideal. De aceea, poate, pentru urmasii sai din secolele XX-XXI, el a fost si a ramas romanul absolut, romanul deplin, romanul unic.

Crucea, instrument de comunicare si comuniune

Romanul - asa cum ne-a repetat Eminescu spre invatatura noastra -, s-a aflat mereu la ras- cruce, in plan real, istoric, mereu amenintat, inconjurat de imperii inamice, iar in plan cosmic, sacral, a fost iluminat, binecuvantat, aparat de ras-crucea Sfintei Treimi. Crucea i-a fost un instrument de comunicare si comuniune cu astralul divin. Ras-crucea i-a fost si inca ii mai este un instrument subtil, prin care el, romanul paradigmatic, isi stabileste pozitia in geografia national-cosmica a fiintei sale istorice, in geopolitica mentalului sau eminescializat. Ras-crucea istorica ne-a fost cruce confirmatoare, creatoare de fiinta si de plus- fiinta, sporitoare a fiintei romanesti. Dar tot din Opera lui Eminescu, abia ascunzandu-i trairile sfasietoare, demne de tragedia greaca, am invatat fenomenologia ras-crucii si imperativul de a o constientiza ca dimensiune a identitatii noastre geo-istorice. Desi, in logica istorica adversativa a neprietenilor nostri, crestinul roman sau romanul in-crestinat ar fi trebuit sa fie sfasiat si sa dispara, atat geografic, cat si identitar, comunitar, el avea sa-si traiasca nemurirea sau nemoartea, timp de milenii, intru-cruce, pe drumul golgotelor si al rastignirilor. De aceea romanul etern are datoria stramoseasca sa fie pregatit pentru viitoarele golgote, morti, invieri si mantuiri, care il pot astepta pe spiralele istoriei atunci cand el, romanul etern si anonim, continua sa se caute pe sine, asa cum a facut-o inaintemergatorul sau:
- Eminescu cauta, in adevar, ceva: cauta o forma personala si adecvata gandirii sale; se cauta pe sine insusi. Si s-a gasit. Aici sta tot misterul nemuririi acestui poet. Procesul culturii romane intregi s-a depanat in mic, dar concentrat in munca lui Mihail Eminescu. Acea cautare de sine a lui este cautarea de sine a culturii romane intregi. Bat la portile acestei culturi atatea ganduri si atatea doruri. Vantul de apus le aduce pe unele, suflul pamantului, in care se odihnesc stramosii, le ridica pe altele; toate cer vestmintele vorbirii ca sa poata intra in viata poporului nostru. Eminescu a fost cel dintai care a deschis acestor ganduri si acestor doruri o poarta de intrare spre o viata durabila. De aceea este si natural ca acei care vin dupa dansul, si sunt impinsi spre misiunea aceleiasi cautari de sine, sa fie sub influenta lui. Scoala lui Eminescu este prin excelenta scoala culturii neamului. (Idem, ibidem).

(Sursa: ziarullumina.ro)