Adriana Vitan Balint publica pe Facebook un excelent articol pe care il puteti in continuare.
Cineva a zis ca textul care urmeaza ar fi un rechizitoriu la adresa celor pe care ura fata de propriile infirmitati sufletesti i-a facut sa se lepede si de neam si de Dumnezeu, ajungand sa ii urasca pe toti cei care traiesc fericirea credintei in acestea. Eu cred ca articolul este pur si simplu un indemn la conciliere intre toti romanii. Si mai zice ceva autoarea: pana la finalizarea Catedralei, daca nu prea mergeti la biserica, sa va faceti timp sa treceti pe la Biblioteca Nationala si sa va faceti fisa de cititor. (Biblioteca este dotata si cu Internet Wi-Fi!)

xxx

Ok, am inteles! Nu va place Catedrala, dar v-ar fi placut o biblioteca, asa ca aia din Finlanda, construita cu ocazia centenarului lor. Cu alte cuvinte, ati merge la biblioteca, in loc de catedrala. Pai si cine va opreste, nenica? Avem o superba Biblioteca Nationala, in Bucuresti, terminata din 2012, mult mai mare si mai frumoasa decat cea din Finlanda, despre care habar nu aveti ca exista, mai, cititorii lui Peste. Are 112.000 metri patrati, 13 milioane de carti, 16 sali de lectura, sali de conferinte, de auditii, de proiectii, sali de expozitii, librarii, cafenele, restaurant, etc. A costat 105 milioane de euro. Dar e misto aia din Finlanda, ca e cool sa te dai intelectual pe facebook, sa spui cat de inapoiati sunt astia cu religia lor, uitand ca voi va faceti poze la Sagrada Familia (inca in constructie) sau la Sacre Coeur (terminata in secolul trecut). Nu am vazut nici macar o poza la vreo biblioteca prin profilele voastre. Daca ati fi mers prin biblioteci, ati fi inteles ca toate popoarele au nevoie de simboluri in care se regasesc, iar catedrala nu e doar o constructie, e felul in care romanii transmit lumii ca sunt vesnici in tara lor. De centenar, macar atat merita neamul romanesc. Nici eu nu merg pe la biserici, nu prea imi plac preotii si nu cred nici povestile din biblie, dar sunt mandra sa vad ca neamul meu se simte unit prin religia lui ortodoxa si stiu ca merita din plin astfel de prilejuri de bucurie. In schimb, avem legitimatii (si eu si copiii) la biblioteci din 3 orase europene, avem in casa in orice moment o carte imprumutata de la biblioteca. Voi la ce biblioteca sunteti abonati, ipocritilor? Cand o sa invatati sa respectati dreptul propriului vostru popor sa se bucure de simbolurile in care se regaseste? Ca voi oricum nu va regasiti pe niciunde. Asa ca, lasati-o mai moale cu biblioteca din Finlanda, nu faceti decat sa va etalati, inca o data, ignoranta infinita.