UNICA: Interviu cu Lia Bugnar: Pentru iubire, trebuie doi (macar)
Joaca teatru, scrie si regizeaza. De fapt, cel mai mult scrie, dar daca ar fi sa aleaga ceva, ar alege actoria. Am incercat sa-i facem o fisa de personaj Liei Bugnar (45 ani), probabil cel mai cunoscut dramaturg contemporan made in Romania. Unsprezece piese ale Liei se joaca in acest moment in Bucuresti si in tara, ceea ce, trebuie sa recunoasteti, este o performanta! De la teatre independente (Green Hours, Godot Cafe sau Teatrul Elisabeta), pana la teatre mari de stat, precum TNB sau Teatrul National din Sibiu, piesele pline de umor, uneori amar, dar si de emotie, ale Liei Bugnar s-au bucurat de mare succes de public.

- Prin venele mele curg covrigi si ratii de ulei si zahar, spuneai intr-un interviu, despre copilaria ta. Povesteste-ne putin despre ea si despre momentul in care te-ai decis sa te indrepti spre teatru.

- Copilaria mea seamana cu a multor copii care s-au nascut pe vremea comunismului si au apucat sa fie si elevi tot atunci. In Balta Alba, unde am crescut eu, nu eram cu nimic iesita din turma. Cei mai multi dintre noi aveam parinti care nu prea se intelegeau. Nu-i o coincidenta de neexplicat. Mai pe scurt, nu prea era distractiv acasa, asa ca fiecare dintre noi supravietuia cum putea. Eu, de exemplu, evadam in treaba asta cu teatrul. Scriam niste sketch-uri, imi distribuiam prietenele in ele, imi dadeam si mie invariabil rolul principal si dup-aia le jucam pe la serbarile de la scoala. Si ziceam intruna ca eu o sa fiu actrita. Dar n-as lua asta ca pe vreun semn de vocatie. Mare parte dintre copii spuneau ca vor sa fie actori. Era si normal. In griul care ne inconjura, actorul parea un om pe care il iubeste si-l admira toata lumea, un om bogat, un om care se distreaza de dimineata pina seara, un om cu multe haine din strainatate, un om mai liber decat restul omenirii.

- De text la punere in scena e cale lunga.Cum e in realitate si cum ar trebui sa fie, ideal, relatia dramaturg-regizor-actor?

- La mine e cale foarte scurta de la text la punere in scena. Teatrele independente au mereu usa deschisa pentru mine. Si Voicu Radescu (Green Hours), si Geo Remes (Godot Cafe) sunt oameni care au incredere in ce fac si au curaj oricand sa-mi dea un cec in alb, metaforic vorbind. Despre relatia regizor-dramaturg, dat fiind ca eu sunt si unul si altul, relatia mea cu mine e una buna, n-am de gind sa ma cert cu mine din cauza unui spectacol. Cat despre actori, am cu ei raporturi foarte aproape de ceea ce numim iubire. Pe cei mai multi dintre ei ii aproape-iubesc.

- Ce fel de povesti prefera publicul de azi? Care e reteta unui spectacol de succes?

- Habar n-am. Daca ar exista o reteta, n-ar mai fi rateuri, nu? Asta-i poanta, ca nu stii niciodata care-i reteta. Bajbai. Mergi pe sarma. Intuiesti, risti, te arunci de parca ai avea plasa de prindere dedesubt, cand, de fapt, nu ai. Dar reteta unei relatii/ iubiri perfecte?

- Unde gresim cel mai mult atunci cand iubim?

- De unde, pacatele mele, sa stiu eu? Tocmai am divortat. Nu sunt un exemplu de gasitor de formule magice. Oricum, iubirea unilaterala n-ar trebui sa se cheme iubire. Ar trebui sa existe alt cuvant pentru asta. Obsesie, incapatanare, ambitie, dar nu iubire. Pentru iubire trebuie doi (macar). Daca numaram si vedem ca nu suntem doi, e bine sa plecam de la locul faptei, ca sa salvam timp si nervi.

- Ce crezi ca ai face daca nu ai face teatru?

- Nu stiu. Ceva tot cu cuvinte multe. N-am idee ce. Dar cu cuvinte. Poate sa conving oamenii sa ceva. Nu stiu sa ce. Dar sa-i conving, in orice caz.

- Daca ai fi fost intrebata, inainte de a veni pe lume, ai fi ales sa vii la aceasta petrecere pe care o traim cu totii?

- Nu prea cred. Am senzatia ca supraevaluam ideea de viata si subevaluam etapele de dinainte si de dupa ea. Eu simt ca anticamera vietii e ceva destul de confortabil. Probabil ca nu ramanem acolo, pentru ca asa suntem noi, oamenii, cautam complicatiile cu lumanarea.

- Care e cea mai buna parte a vietii, dar cea mai rea?

- Cea mai buna, de fapt, singura buna, e iubirea. Cea mai rea? Neputinta. Omul are mult mai multe neputinte decat putinte. Stiu ca mama mea o sa moara si nu pot sa fac nimic sa nu se intample asta. E sanatoasa tun, slava Domnului, dar stiu ca asa se va intampla, ca asa sunt organizate lucrurile. Moartea e singura treaba care i-a reusit lui Dumnezeu chiar mai rau decat viata.

- Ar trebui arta - teatrul - sa fie implicat social, sa aiba mesaj, sa militeze pentru ceva, sa incerce sa schimbe lumea?

- Nu stiu. Unii zic ca, fara asta, nici nu merita sa faci teatru. Eu zic ca nu in ordinea asta vin lucrurile. Eu scriu ce simt sa scriu. Daca se intampla ca treaba aia sa aiba si mesaj social, cu atat mai bine. Dar, daca m-as apuca sa scriu cu intentia mesajului, ar fi, in cazul meu, ceva fortat, neorganic. Cat despre schimbatul lumii, am rezerve. Daca Furtuna lui Shakespeare n-a schimbat lumea, o s-o schimbe o piesa de la Godot? Pe bune.

- Si se pare ca mediul virtual vine la pachet cu relativizarea valorilor?

- Mediul virtual face praf bunul simt acolo unde bunul simt e firav. Daca un om e frumos, nu se va urati de la internet.

- Tu ce relatie ai cu acest mediu?

- Il folosesc ca sa-mi promovez spectacolele. Multi dintre spectatorii nostri afla de noi de pe net. Te intereseaza ca subiect pentru un spectacol? In sine, nu. Dar am spectacole in care ating tangential subiectul asta. Nu inseamna ca, daca ma loveste intr-o buna zi inspiratia, n-o sa scriu despre asta.

Sursa: unica.ro