Astazi e ziua de nastere a jurnalistei Magda Marincovici. Redactia estiri.ro si einformatii.ro, impreuna cu toti cei care o iubesc, ii ureaza Magdei: La multi ani! Magda Marincovici este una dintre boieroaicele presei medicale si nu numai. Este licentiata in Filologie la Universitatea Bucuresti, specialitatea Romana -secundar Franceza si absolventa a Institutului de Teologie Romano-Catolica Bucuresti. A scris la Jurnalul neintrerupt, un deceniu si jumatate. Scrie inca, la Miscarea de Rezistenta a lui Marius Tuca. A mai scris la Privirea, Ora, Oameni in top si la multe alte publicatii. Este autoarea conceptului unei publicatii saptamanele de mare succes - Jurnalul de Sanatate -, din care a realizat, timp de 6 ani neintrerupt, impreuna cu o echipa de tinere pe care le-a format, peste 300 de numere. A intervievat mari personalitati contemporane ale medicinei si invatamantului medical romanesc. Candva, Marius Tuca a avut ideea ca redactorii de la Jurnalul National sa explice de ce au ales sa ramana in Romania. Pe atunci, Magda era sefa la Sanatate. Merita sa recitim raspunsul Magdei la intrebarea formulata de Marius Tuca:
- De ce am ramas? Pentru ca exact cand ma pregateam sa plec, in urma cu vreo 15 ani, m-am impiedicat si m-am maritat. Iar luna de miere a depasit normalul, adica s-a intins vreo cativa ani. Buni. De ce sa fi plecat? Pentru ca exact cand faceam planuri de plecare, pe o banca in Cismigiu, am descoperit frumusetea platanilor. In oglinda, aceeasi imagine, dar la Basel, in fata unei catedrale umbrite de doi platani respectabili. Pentru subiectul de fata, respectiv de ce am ramas in tara, ar da bine sa ma isterizez patriotic, straduindu-ma sa va conving ca platani ca in Cismigiu nu mai sunt nicaieri. Aiurea! Morala e cu totul alta: cand stai la umbra platanului si umbli la amintiri, s-a dus iubirea! Asa ca unde sa mai pleci, cand iubire nu e?! Pentru ca, aidoma tuturor fraierilor, mi-am zis ca singura tara pentru care as da apartamentul din cartierul Tei ar fi Franta. Tara castelelor, a povestilor, printeselor si printilor. Asta era in capul meu hat, demult! Si m-a tinut. Mult mai incoace, cand chiar se jucau zarurile destinului si trebuia sa aleg aici sau in Franta, am descoperit ca acolo as fi fost singura cuc, deoarece pur si simplu nu era nimeni nascut cu numele de Marincovici si ceva din genele neamului meu. Pentru ca am convingerea de 2 lei ca singura tara de pe planeta asta unde mai este o urma de Marincovici este Peru. Am eu acest gand ca fiecare dintre noi are o clona in cealalta emisfera. Eu stiu, inca din clasele primare, cand am aflat ca exista o tara numita Peru, ca clona mea este in Peru. Si ca o Magda Marincovici este in Peru, identica cu Magda Marincovici din Romania. Dar acum, pe bune, ce afacere as fi facut sa dau saracia din Romania pe cea din Peru, numai pentru ca Peru e in alta emisfera si ca acolo nu voi fi singura, ci cu clona mea! Asa ca zilele astea am ucis clona din copilarie din mai multe motive. Dar asta cu saracia a fost decisiv. Si n-am gresit, deoarece problema s-a rezolvat: a venit Peru la mine. Ambasada Peru are sediul pe Bulevardul Lacul Tei. Intr-un apartament aproape de apartamentul meu. Si totusi nu ma simt in Peru. Dar culmea e ca nu ma simt nici in Romania! Dar asta e problema mea. E vara? Corect. Nu si pentru mine. Dintr-o data, timpul a luat-o la vale si pentru mine a inceput toamna. Asa ca toata discutia asta despre de ce am ramas in tara nu mai are nici un rost, cand vine toamna cu parfum de tei si clona mea a murit.