Metalhead Meeting de la Arenele Romane s-a desfasurat pe 6 si 7 iulie 2018, unde capete de afis au fost Soulfly si Children of Bodom, dar nici numele din deschidere nu au fost rele deloc, precum Sonata Arctica, Kataklysm sau Epica.
Pentru ca a plouat, cei care au dorit sa nu fie plouati au putut achizitiona pelerine la un jeton bucata, doar ca rockerii badass nici nu le-au bagat in seama. Seara a fost deschisa de Siska, Phenomy si The Colony in ziua de vineri, 6 iulie. Au urmat si cei de la InSammer si apoi Dirty Shirt.
Ansamblul ia piese traditionale romanesti si unguresti si le adauga o tenta metalica.
"Ciocarlia", "Maramu'" sau "Saraca Inima Mea" au primit vocalize geniale de la solist, un om nu mare de stat, dar incredibil de versatil, urcand pana la octave feminine si coborand cum trebuie la growl. Muzicienii au declansat si o hora in public si au promis un album nou in 2019. Dirty Shirt au fost insotiti si de un ansamblu de patru fete cu viori, care au amplificat orchestratia trupei. Un act muzical ardelenesc judecand dupa accentul solistilor si care merita toata atentia si sustinerea pe viitor.
Sonata Arctica a intrat pe scena cu entuziasm. Power metalistii finlandezi au in spate 23 de ani de cariera si la nivel de instrumental au fost impecabili.
Am putut asculta si piese cu mesaj precum "I Have a Right", in care clapele au facut senzatie, ducandu-ne putin spre Europe, spre glam si spre anii '80. S-a auzit si piesa "Life", care s-a lasat cu fredonat intens din partea publicului, desi a avut ruperi dese de ritm. As putea spune si ca Sonata Arctica a avut cele mai multe bis-uri dintre trupele prezente, undeva pe la 3-4 piese.
A urmat si partea mai putin placuta a serii si anume asteptarea celor de la Children of Bodom. Acestia au intarziat peste 40 de minute, din cauza unor probleme tehnice, cu sonorizarea. Au fost facute zeci de probe, simulari, teste, tentative si la final tot au fost necazuri. Basistului nu i se auzea microfonul, iar clapele nu se auzeau deloc. De fapt claparul a fost one man show si motiv de antren, delectand publicul prin felul in care dadea shot sticle de Corona, cantand la clape cu o mana.
Alexi Laiho a fost on point, ca un maestru al chitarei ce este, atingand toate notele perfect, dar vocea sa nu s-a auzit prea clar. A fost amuzanta si atitudinea sa de "surfer dude" si un stil american de comportament inedit pentru un finlandez. De la Children of Bodom au stralucit "Needled 24/7" si "Hate Crew Deathroll", dar si "I Worship Chaos", pe care s-a lasat cu mosh pit.
De multiple ori Alexi ne-a numit "parte din Hatecrew", deci am trecut examenul de heavy in ochii sai. Un moment mai putin placut a fost cand lumea a inceput sa scandeze lozinci politice si Alexi and co au ramas perplecsi. Concluzia lor? "Nu stiu ce strigati, dar probabil inseamna ca suntem loseri, asa ca mai cantam una si plecam".
Cam aceasta a fost ziua intai, iar in zoua doi a plouat serios peste Blood Oath, Rhemorha, An Theos si Carach Angren. Au urmat cei de la Kataklysm, canadieni death metalisti activi din 1991. Pe ei parca i-a ajutat mai mult sonorizarea in prima faza. Au avut breakdown-uri epice pe "Narcissist" si un moment emotionant de tribut petnru Vinnie Paul pe piesa "Outsider".
Lucrurile au devenit cu adevarat ragusite si toba a trecut la o cifra octanica mai mare pe "Crippled and Broken", care vira chiar spre thrash putin. Numarul s-a incheiat cu "The World Is a Dying Insect", cu mesaj social si ecologic. Odata cu plecarea de pe scena a celor de la Kataklysm s-a oprit ploaia si au aparut cei de la Epica.
Formatia olandeza de symphonic metal este activa din 2002 si a lansat in acest an single-uri ca "Universal Love Squad" sau "Decoded Poetry". Au mers pe o tema anime la video in ultimul an, spunand o poveste celestiala si cosmica, care combina science fiction si magia. La Metalhead Meeting 2018 au deschis showul cu "Eidola", cu trompete inaltatoare si o toba de asalt al cetatii de catre orci.
A urmat "Edge of the Blade", care a crescut putin pulsul participantilor si a dat si nastere la headbanging serios. Chitaristul trupei a solicitat de multiple ori mosh pit, facand un gest rotativ cu degetele. Lumea nu era chiar extaziata de acest lucru, preferand nachos sau hot dog in detrimentul moshelii. Se pastrau pentru Soulfly pesemne. Am mai putin auzi "Sancta Terra", piesa din 2007 de pe albumul "The Divine Conspiracy", care a scos in evidenta vocea solistei.
Totul s-a incheiat cu "Consign to Oblivion", de altfel numele celui de-al doilea album al olandezilor, o creatie epica care aminteste de Haggard si povestile lor medievale lungi cu nibelungi.
Toata lumea a venit sa il vada pe Max Cavalera, omul fara de care nu am avea Sepultura si Soulfly. Este artistul care a brevetat "chitarile ragusite" si care a adus influenyele sud americane, flamenco, samba in heavy metal. Fata de Children of Bodom, Soulfly nu a intarziat absolut deloc si instrumentistii au fost impecabili.
Intr-un nor de fum albastru a intrat pe scena Cavalera, cu o vesta imensa cu tinte si pus pe fapte mari cu "Frontlines". Pana sa putem respira de 2 ori a inceput "Prophecy", de departe cea mai cunoscuta piesa a trupei. Am avut ocazia sa ascultam si o piesa noua Soulfly, "The Summoning" de pe un viitor LP care va veni in septembrie.
La 60% din piese a iesit cu mosh pit, lucru apreciat de Max, care se incarca precum o baterie la fiecare zvacnire a publicului. Din pacate vocea nu il mai tine si anii lungi de turnee si-au pus amprenta asupra sa. Pare a fi imbatranit 20 de ani de la ultimul concert in care l-am vazut, dar ramane un monstru sacru, care inspira respect doar prin prezenta. Din pacate mai mult decat a se plimba pe scena si recita nervos versurile nu mai poate. E OK la chitara in schimb, plus percutii cariocas.
Dar zeul chitarei a fost Marc Rizzo, care l-a pus in umbra si pe respectatul Alexi Laiho. A stralucit prin 3 minute de flamenco la final de piesa "Mars" si a avut un solo medley de Pantera, Metallica, Slayer pe la jumatatea concertului. Am putut asculta si "Roots", la care a iesit un mosh pit pe cinste.
"Downstroy" sau "Porrada" au fost si ele pe setlist si totul s-a incheiat in salturi cu detenta mare pe un medley de "Jumpdafuckup" cu "Eye for An Eye". As fi vrut sa aud si un "Babylon" sau "Innerspirit", dar poate data viitoare. Marc Rizzo a fost vedeta Soulfly pentru mine, iar Cavalera pare a fi imbatranit prea mult prea devreme pentru a livra energia necesara unui concert de gen. Parea totusi incantat de public si s-a afisat ceva vreme cu steagul nostru si un tricou de fotbal local.
Cat despre public, a fost oarecum apatic la Children of Bodom, destul de activ la Soulfly si surprinzator de adolescentin in zona din fata scenei.
Cea mai buna veste a acestui concert e ca am vazut multi liceeni savurand creatii Laiho si Cavalera. Organizarea a fost ok, fara cozi mari la intrare sau la bere, burgeri si suc. Vedetele au ramas chitarele si tobosarii, care au fost impecabili.
Metalheazii au savurat din plin aceasta intrunire dedicata lor..
Sursa: www.infomusic.ro