PROTV: 10 lucruri nestiute despre Morometii 2, cel mai asteptat film romanesc, dezvaluite de regizorul sau
Morometii 2 este, fara indoiala, cel mai asteptat film romanesc in acest moment, care va ajunge pe marile ecrane de la noi in toamna acestui an. Creatorul sau, regizorul Stere Gulea, dezvaluie pentru PROTV.RO, cateva lucruri pe care trebuie sa le stiti inainte de a vedea pelicula.
Morometii 2 continua povestea din Morometii 1 si respecta, in mare parte, firul cartii lui Marin Preda. Filmarile la aceasta pelicula, care ii are in centrul atentiei pe Ilie Moromete si pe fiul sau Niculae, au durat doua luni. In acest moment, echipa de productie lucreaza la montarea filmului si la coloana sonora. Iata alte 10 lucruri inedite despre filmul care va intra in cinematografe la 32 de ani de la precedenta ecranizare a romanului lui Marin Preda.
1. Toata actiunea filmului se petrece pe durata unui singur an, 1945. Partea I se termina in jurul anului 1937, cu plecarea la scoala a lui Niculae, iar actiunea dintre cele doua filme este despartita de opt ani, asupra carora regizorul nu se opreste.
- Asa am decis eu, mi s-a parut ca ar fi mai interesant. Din volumul 2 al romanului eu am luat partea de inceput. Toate aspectele acelea referitoare la perioada precolectivizare mi s-au parut chiar putin specioase, neatragatoare, Pe mine m-a interesat exact perioada asta in care lumea taraneasca isi traieste ultimele clipe, prin Moromete, marturiseste Stere Gulea.
2. Un singur actor din Morometii 1 mai joaca in partea a doua a filmului. E vorba de Florin Zamfirescu, in rolul lui Tugurlan.
- Am fost nevoiti sa ne adaptam, au trecut totusi 32 de ani. Psihologic era mai usor sa lucrez cu aceiasi actori.
3. Horatiu Malalele a intrat greu in rolul lui Ilie Moromete.
- S-ar putea sa fie oameni legati de interpretarea lui Victor Rebengiuc, incat sa refuze pur si simplu sa vada ca exista si o alta interpretare. Eu cred ca Malaele, care are spectatorii lui, fanii lui, e unul dintre pariurile acestui film. Si eu zic ca e un pariu pe care Horatiu l-a castigat, dupa parerea mea, si e o parere la care cred ca am dreptul. I-a fost si lui foarte greu, cred ca avea in fata tot timpul reperul Victor Rebengiuc, spune Stere Gulea.
4. Niculae, interpretat de actorul Iosif Pastina, nu e zugravit ca un activist de partid, regizorul optand pentru un traseu diferit al acestuia, decat e prezentat in carte.
- Spre deosebire de traseul pe care il are Niculae in roman, eu am optat pentru traseul lui Marin Preda. Adica n-am facut din el un activist, ci l-am prezentat ca pe un tanar care isi facea scoala si care se afla intr-un impas din cauza neplatii studiilor. Preocuparea lui principala era scrisul si il creionez ca pe un scriitor aflat la debut. El debuteaza in ziarul Timpul cu o povestire. Asta este schimbarea pe care am facut-o, deoarece eu cred ca Marin Preda i-a conceput destinul lui Niculae ca sa poata sa vorbeasca despre lumea satului, asa cum se putea in anii aceia, spune regizorul.
5. Cele mai dificile scene care s-au filmat au fost cele in care apar animalele din gospodariile de la tara.
- Le-am ratat aproape pe toate. Aveam mare nevoie de ele, in primul rand pentru ca fac parte din universul rural. Pe urma, dificultati am avut la scenele care implicau multimi de oameni, dezvaluie regizorul.
6. Lansarea oficiala in Romania a fost anuntata pentru data de 16 noiembrie 2018, desi in planul initial data de 8 noiembrie era considerata mai buna. De ce a fost amanata lansarea ne spune Stere Gulea.
- Tudor Giurgiu ar fi vrut data de 8 noiembrie, de Sf. Mihail si Gavril, cu ocazia zilei de nume a Regelui, pentru ca atunci, in 1945, a fost o criza politica, cunoscuta in istorie drept greva regala. Insa nu s-a putut din cauza ca nu s-a gasit o sala pentru aceasta lansare.
7. Scenele au fost filmate in acelasi sat si in aceeasi casa Moromete in care au fost realizate si scenele din primul film Morometii. Satul Talpa, din judetul Teleorman, se afla la cativa kilometri de locul de bastina al scriitorului Marin Preda, Silistea-Gumesti. Alte scene au fost filmate in Bucuresti si la Slatina.
8. Bugetul filmului a fost unul minuscul. Conform regizorului Stere Gulea, acesta nu depaseste un milion de euro.
- A fost foarte greu; sa fii nevoit uneori sa filmezi trei secvente pe zi e cumplit. Nu mi-am imaginat ca o sa fie atat de greu.
9. Morometii 2 apare la 32 de ani de la lansarea primului film Morometii, iar Stere Gulea are o explicatie pentru asta. De fapt, mai multe.
- Sunt mai multe motive pentru care continuarea vine la 32 de ani dupa primul film. Nu reuseam sa am determinarea de a ma apuca de asa ceva. Cred ca valoric exista o diferenta intre volumul I si volumul II in favoarea primei carti. Un alt lucru care nu ma atragea era destinul politic pe care Preda i l-a dat lui Niculae. Am considerat ca a fost plata pe care autorul a trebuit sa o plateasca pentru a putea scrie acest roman despre tarani si ce s-a intamplat la colectivizare. Eu n-am crezut nicio clipa in acea identitate a lui Niculae - activist de partid. Lucrurile acestea ma faceau sa ezit.
10. Nu va mai fi Morometii 3.
- In ceea ce ma priveste pe mine, nu va fi nicio continuare. Mai glumeau cei din echipa ca va urma Morometii 3, cu Niculae in rol central. Poate cineva dupa mine. Filmul asta este o poveste care trebuia spusa, cel putin pentru acest personaj, Ilie Moromete, care merita, a conchis regizorul.
Morometii 2 ii are in distributie pe actorii Horatiu Malaele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete), Iosif Pastina (Niculae), Razvan Vasilescu (Cocosila), Andi Vasluianu (Vasile al moasei), Florin Zamfirescu (Tugurlan), Paul Ipate (Paraschiv), Costel Cascaval (vecinul lui Moromete), Cristian Sofron (Geaca), Dorina Chiriac (Marioara lui Bazdoveica), Marius Florea Vizante (Diaconescu), Cuzin Toma (Ouabei), George Mihaita (Aristide), Gheorghe Visu (Dimir), Marian Ralea (Carcadat), Ioana Bugarin (Ileana), Andreea Bibiri (Tita), Anca Androne (Ilinca).