Actrita Nuami Dinescu va prezenta publicului, in data de 19 decembrie, la ora 18.00, la Seneca AntiCafe, cartea Mariei Mazilu, Framantarile unui pisoi salvat.
Este o carte cu pisici, dar despre oameni, despre transformare si acceptare de sine, pentru copii si pentru adulti in egala masura dezvaluie Nuami despre volumul de debut al Mariei Mazilu.
I-am urmarit evolutia de cand am descoperit-o, fata tanara intr-o tandra imbratisare cu un delfin; intre timp Maria Mazilu a devenit prietena mea, pe care o citesc ca si cum m-as uita la un film. Era firesc, asadar, sa impartim emotiile lansarii cartii ei!, a mai adaugat actrita.
Inspirata din realitate, cartea are ca personaje 3 pisoi carora parintii autoarei le-au salvat viata. Fratii Ilie si Grigore au fost gasiti primii in albia unui parau, iar la distanta de 3 ani, Bumbi, cel care va deveni si personajul principal. Povestea incepe la putin timp dupa ce el a fost adus in casa. Daca in prima parte, actiunea se concentreaza pe relatia dintre pisoi, pe felul in care cei maturi il adopta si-l invata pisicisme, in partea a doua, Bumbi si aventura sa in padure devin subiectul central. Experienta traita aici ii va dezvalui o realitate si o lume mult mai mari dincolo de gardul curtii si ii va marca existenta.
In calitate de invitati speciali, vor vorbi despre carte si autoare:
Andreea Talmazan, psihoterapeut, psihanalist
Adriana Mocca, actrita, realizator Cartile Seherezadei
Ciprian Muntele, om de radio (Radio Tananana)
Maria Mazilu (44 ani) este jurist, absolvent al Facultatii de Drept - Universitatea Bucuresti. La scurt timp dupa terminarea facultatii a ales calea antreprenoriatului si si-a infiintat propriul birou de insolventa. Dupa 15 ani de activitate intensa, in care s-a ocupat de organizarea si dezvoltarea lui, si-a incheiat cariera profesionala si a revenit la pasiunile sale: scrisul si calatoritul.
Framantarile unui pisoi salvat este cartea sa de debut.