Cristina Iancu a scris din nou pe Facebook, un alt text emotionant despre jurnalistul Gica Voicu, intitulat: La moartea unui om.
S-a inchis un capitol. Gica Voicu. Domnul Voicu. Gica. Azi, intr-o zi de octombrie rece, ploioasa. Ceva aruncat in alb, cu mainile pe piept, a fost azi durerea tuturor. De abia de maine, de poimaine, va veni durerea cea adevarata. Care nu prea trece. Aia de lipsa, de amintiri, de lucruri de care te impiedici. La inceput mereu, apoi mai rar. Pe urma vin visele. Cristina, Cristi, Magda, Maria, Petru, Marius, Iulia, Mara, voi ati fost acolo. Ati simtit mirosul acela de lumanare arsa, tamaie, flori puternice si vin. Ati auzit ploaia. Si plansul. Plansetele. Si cuiele. Poate ati vazut si pamantul reavan, gata, pregatit. Suna groaznic. Dar e adevarul dezbracat. In case merg centralele, e cald, se mananca, se dezbate, se iubeste. Oamenii se pregatesc pentru ziua de maine. Asa cum stiu ei. Cum stie fiecare. Suntem mici. Si degraba pieritori. Femei, barbati, copii, frati, parinti, suntem degraba pieritori. Pentru fiica si fiul lui, stau cu inima stransa. Pentru ce va fi. Pentru ce vor fi. Asa cum stau cu inima stransa pentru copiii mei. Ei il vor duce mai departe. Stiu sigur ca va fi ce si a dorit. N-are cum sa fie altfel. Despre breasla pe care, in mare masura, a creat-o, simt jena. Sa gandesc sau sa vorbesc. Era, dupa mine, si am vazut multi oameni, cu 10 clase peste ce se vede la Tv. De seniori zic. Nu de noul val, care tinde spre zero. Zero absolut. E octombrie, inca o data. E una dintre multele luni de octombrie. Si inca un capitol, al unora dintre noi, s-a inchis. Agitatie mare in redactie. Liniste, il deranjam pe domnul Voicu, am spus, ironic. Zambetul lui, pe care nu l-am inteles, dar deloc nu l-am inteles, ma va urmari. Era cald, fin, inalt. Era deasupra. Si iar n-am inteles. Mi s-a parut ca ma cearta zambetul acela. Acum, cand e tarziu, inteleg. Dar e tarziu. Tarziu. Ma gandesc sa dam mai mult timp celorlalti, mai fina observatie, mai multa toleranta, mai multa iubire, mai mult adevar, mai mult credit, mai mult tu si mai putin eu. Tot octombrie e. Si tot ploua. Si tot frig. Ramas bun, domnule Voicu! Ramas bun!