Toamna aceasta aduce o noua editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim'est, singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animatie. Editia cu numarul 12, ce va avea loc intre 29 septembrie si 8 octombrie, la Bucuresti, vine cu o tema speciala: The Comics Edition, celebrand una dintre cele mai semnificative si constante surse de inspiratie pentru filmul de animatie, benzile desenate.
Invitatul special al festivalului anul acesta, si cel care semneaza vizualul editiei Anim'est 2017, este canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciati artisti creatori de benzi desenate.
Cooper si-a inceput activitatea inanii '90 ca ilustrator de benzi desenate underground pentru Fantagraphics, una dintre cele mai avangardiste si respectate edituri independente americane. Ulterior a devenit cunoscut pentru picturile sale in ulei, populate de personaje feminine bizare, care sfideaza conventiile, si pentru contributiile sale in animatie este unul dintre principalii desenatori ai sitcomului american Futurama, premiat cu Emmy, si co-creatorul serialului animat Pig Goats Banana Cricket, difuzat de Nickelodeon.
Dave Cooper va face parte din juriul competitiilor de scurtmetraj international si film studentesc si va aduce la Bucuresti o expozitie a lucrarilor sale, expresie a unui univers foarte personal, precum si cea mai recenta carte a sa, Ripple, pentru care va fi organizata si o sesiune speciala de autografe. Cel mai recent scurtmetraj de animație realizat dupa benzile desenate ale lui Cooper si regizat de Rune Spaans, The Absence of Eddy Table, va putea fi vazut, de asemenea, in cadrul uneia dintre cele mai asteptate nopti tematice ale festivalului, Creepy Animation Night. Dave Cooper a realizat posterul ediției din acest an a festivalului - lucrare de autor, pe care a intitulat-o Raluca Descends on Bucharest.
Pe toata durata editiei din acest an vor fi proiectate cateva dintre cele mai indragite lungmetraje de animatie realizate dupa benzi desenate, titluri cunoscute precum Persepolis, unul dintre hiturile de animatie ale deceniului trecut, premiat la Cannes, castigator a doua Premii César si nominalizat la Premiile Oscar si BAFTA; Tintin et le temple du soleil / Tintin and the Temple of the Sun, varianta din 1969, reconditionata, urmarind aventurile indragitului personaj de benzi desenate realizate de artistul belgian Georges Remi, sub pseudonimul Herge; sau Chico & Rita, nominalizat la Oscar si desemnat cel mai bun film de animatie de catre Academia Europeana de Film in 2011.

Lungmetrajul LOVING VINCENT deschide ediția de anul acesta a festivalului

Alaturi de selectia de titluri relevante pentru tema ediției din acest an, Anim'est aduce la Bucuresti, in buna traditie a festivalului, cele mai importante filme de animație recente. Lungmetrajul de animatie care deschide editia din acest an este mult asteptatul Loving Vincent, coproductie britano-polona, regizat de Dorota Kobiela si Hugh Welchman. Avand la baza viata si moartea stranie a unuia din cei mai apreciati artisti moderni, filmul a obtinut, printre altele, Premiul Publicului la Festivalul de la Annecy, anul acesta.
Loving Vincent aduce pe ecran universul vizual atat de caracteristic al artistului, lucrari care au devenit icon-uri ale artei moderne si care au schimbat fata artei. Filmul a presupus un efort considerabil. Inițial, s-au realizat filmari reale, cu actori, apoi fiecare din cele 62.450 de cadre a fost pictat manual in ulei. Ulterior, animatia a fost realizata in rotoscopie, produsul final fiind o imbinare intre filmari live-action si pictura. La film au lucrat 125 de pictori din lumea intreaga, in studiouri situate in Polonia si Grecia. Filmarile au avut loc in studiouri din Londra si Wroclaw. Timp de un an, echipa de pictori si animatori au reconstituit opera lui Van Gogh in forma cinematografica. Cu un astfel de efort creativ si o asemenea desfasurare de forte, Loving Vincent e unul din cele mai asteptate filme de animatie ale acestui deceniu.
Cea de-a doisprezecea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim'est va avea loc in perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat Halele Carol si Apollo111.
Biletele vor putea fi achizitionate in curand pe site-ul www.eventbook.ro si vor fi disponibile, de asemenea, in Cinemateca Eforie si Cinema Elvire Popesco pe toata perioada festivalului.
Anim'est e singurul festival din Romania care propune filmul ce a obtinut Trofeul festivalului pe lista filmelor selectate pentru Premiile Oscar, la sectiunea scurtmetraj de animatie.
Festivalul International de Film de Animatie Anim'est, membru al retelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociatia Este'n'est, si finantat de Centrul National la Cinematografiei, Ministerului Culturii, Administratia Fondului Cultural National, Uniunea Cineastilor din Romania, Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti ARCUB, Institutul Cultural Roman, Fundatia Japonia.
Parteneri institutionali: Centrul International de Cercetare si Educatie in Tehnologii Inovativ Creative CINETic, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale Bucuresti, Institutul Francez si Ambasada Frantei in Romania, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural al Republicii Ungare Balassi Balint, Goethe Institut, Delegatia Wallonie-Bruxelles, British Council, Centrul Ceh si Institutul Polonez din Bucuresti.
Partener Prinicpal: Old Mout
Parteneri: Groupama, KFC, Pizza Hut, HBO, AVIS Rent a Car, Les Ateliers Nomad