Editorial AMPRESS, de Lucian Avramescu: Spre Crematoriu, prietenul meu Adrian Enescu
Nu te pot insoti, Adrian. Nu-mi plac inmormantarile. Nici tu nu mergeai la inmormantari, considerandu-le o pierdere de vreme. Era un mod de a-ti piti o sensibilitate de care te-ai straduit mereu sa te dezici. Ai lasat Adinei sarcina de a te face scrum, la Crematoriu, pentru a scapa mai iute de inutilitatea unui cadavru. Ma enervai uneori cu un fel de cinism aplicabil tuturor.
Ai venit la mine brusc, prin anii 80 si ceva. Mare cat un elefant, asudat tot, purtand la subsuoara o carte a mea. Insemnasesi niste poezii pe care le considerai colosale. Ma lasi sa fac din ele cantece? Te las, dar tu faci muzica de film! Ce te-a apucat? M-a apucat!
Azi esti in drum spre Crematoriu. Il scriu cu litera mare fiindca va fi mormantul tau. Ce te-a apucat cu moartea asta? Anul trecut spuneai ca te vei retrage din muzica numai cand nu vei mai face fata modernizarii, cand tinerii te vor depasi? Pai tu ai fost mereu deschizator de drumuri si de poteci si de autostrazi in muzica electronica. Discul nostru Electrecord, ca pe vremea aceea doar ele se fabricau, primul, pentru ca a venit si al doilea repede, Buna seara, iubito, a avut un succes nebun. Rusii au cumparat 300 000 de exemplare imediat. Initial trebuia sa cante Sorina Moldvai. Tu o alesesi din spectacolele pe care le faceam eu. Apoi Sorina a fugit in Franta si ai descoperit-o pe Loredana. Ma, mi-ai zis, de parca erai Columb si descoperisesi America, fata asta are draci in ea. Toate stau pe scena ca niste laptuci. Asta are nerv, se misca, face ce vreau eu sa vad. Parca mananca jar la micul dejun.
Pustoaica de atunci a prins din zbor noutatea muzicii tale, Adrian, poate si versurile mele i-au dat aripi. Ai fost incantat de primul tau experiment pop. Ai facut muzica unui nou film - al catelea? - si ai revenit la muzica de scena. Ma pacaleai - ti-am spun ca nu-mi place sa scriu pe muzica deja scrisa - luandu-mi o poezie din carti pe care compuneai si apoi ma zapaceai pana scoteam o idee si un vers dintr-un cantec sofisticat, scriind pe muzica ta. Esti un bandit, ti-am zis! Radeai. Radeai, beai cafele si fumai in micul tau studio din Empireul de pe Magheru. Acolo sus, la ultimul etaj, aveai numai scule electronice. Plecai in America cu contracte, la mari case de filme. Din toti banii castigati cumparai sintetizatoare, microfoane, toate mataraia de cabluri din care eu nu pricepeam nimic. Zi un la! Laaa! - oracaiam eu. Uite ce iese. Si faceai Madrigal din sunetul meu. Asa l-ai inregistrat si pe Pino Caramitru care a rostit niste versuri ale mele. Apoi, fara sa-i pui fata in fata vreodata, ai compus piesa cea mai de succes a ta, Buna seara, iubito.
Vino si tu din America, te soma Adina, actrita la Teatrul de Comedie, o femeie calda si splendida, care-ti este si acum alaturi, cernita ca-n tragediile antice, ea care a jucat mereu comedie, in drumul pe care l-ai ales, vino si tu cu un pulover pentru mine, un parfum, un cadou pentru femeia ta. Uita-te la el, imi zicea actrita, nu mi-a adus in casa decat microfoane!
Da, Adrian, ai plecat fara microfoane spre Crematoriu. Te petrec putini. De altfel, rari sunt cei care stiu ca muzica pe care au ascultat-o de atatea ori e a ta. Gloria ramane a artistului de scena. Filmele ruleaza in generic sau la coada niste nume in viteza. Intre ele apare, la rubrica muzica, Adrian Enescu. E mult, e putin? E destul pentru o viata in care n-ai obosit sa cauti, sa inventezi. In micul cortegiu funerar e, din fum si abur cladita, Muzica, femeie pe care ai iubit-o mereu, mai mult decat ai iubit orice altceva pe pamant.