Pastorala de Sfintele Pasti 2016 a Patriarhului Romaniei - text integral
Ucenicii lui Christos - Martori si vestitori ai Invierii Lui
si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim, in toata Iudeea si in Samaria
si pana la marginea pamantului! (Fapte 1, 8)
Christos a inviat!
Preacuviosi si Preacucernici Parinti,
Iubiti credinciosi si credincioase,
La inceputul activitatii Sale mesianice, Domnul nostru Iisus Christos a ales 12 ucenici sau discipoli, apoi i-a invatat prin cuvant, prin exemplu personal si prin lucrarile minunate savarsite de El, cum sa binevesteasca oamenilor Evanghelia Imparatiei cerurilor. Desigur, Domnul Iisus a fost urmat de mai multi ucenici, dar cei 12 formau nucleul sau soborul de baza si permanent al ucenicilor lui Iisus, iar cifra 12 avea si valoare simbolica, in sensul ca ea reprezenta cele 12 semintii ale poporului evreu. Cei 12 ucenici ai Domnului se numeau: Simon, caruia i-a zis Petru, Andrei, fratele lui, Iacov (cel batran), Ioan, Filip, Bartolomeu (zis si Natanael), Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Simon numit Zilotul, Iuda al lui Iacov si Iuda Iscarioteanul, care s-a facut tradator (cf. Luca 6, 13-16).
Acesti 12 ucenici au ascultat predica lui Iisus pe munte (cf. Matei 5-7, Luca 6, 20-49), invatatura Sa despre Imparatia cerurilor, despre pocainta, despre botez, despre iertarea pacatelor ca pregatire pentru a dobandi Imparatia lui Dumnezeu si viata vesnica, iar spre sfarsitul activitatii Sale publice, Iisus le-a vorbit ucenicilor despre Patimirile Sale, despre moartea si Invierea Sa din morti, despre iubirea Sa jertfelnica daruita lor si celor ce cred in El, mai ales prin Sfanta Euharistie, despre trimiterea DuChului Sfant ca Mangaietor al lor, dupa Inaltarea Sa la cer, dar si despre necazurile sau suferintele pe care ucenicii le vor intampina din partea lumii pentru ca predica Evanghelia Sa si cheama popoarele la mantuire.
Dupa Invierea Sa din morti, Iisus S-a aratat de 10 ori ucenicilor Sai timp de 40 de zile si i-a invatat pe ei despre tainele Imparatiei lui Dumnezeu (Fapte 1, 3). Iar inainte de Inaltarea Sa la cer, Iisus a poruncit ucenicilor Sai sa ramana in Ierusalim, pana cand se vor imbraca cu putere de sus (Luca 24, 49), apoi sa mearga in toata lumea pentru a face ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului DuCh, invatandu-i sa pazeasca toate cate le-a poruncit El lor (cf. Matei 28, 19), fagaduindu-le totodata ca El va fi tainic prezent cu ei in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).
Daca dupa rastignirea si moartea lui Iisus, ucenicii Lui erau tristi si timorati, nedumeriti de cele intamplate si se ascundeau de frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19), dupa ce El a inviat din morti si S-a aratat lor de mai multe ori, ei au devenit martori si marturisitori curajosi ai Invierii Lui. Iar dupa ce au primit Duhul Sfant in ziua Cincizecimii, ei au inceput sa predice multimilor din Iudeea, Samaria si in toata lumea, adevarul Invierii lui Iisus Christos ca fiind temelia credintei lor in dumnezeirea Lui.
De asemenea, ei marturiseau ca Invierea lui Christos este temelia invierii tuturor oamenilor la sfarsitul veacurilor, in Ziua de Apoi. Credinta in Invierea lui Iisus Christos din morti marturisita de Sfintii Apostoli era vestea cea noua, care fascina si mira pe multi, iar pe altii ii contraria. Faptul ca moartea trupului poate fi biruita era o noutate coplesitoare pentru lumea antica, pagana sau politeista, infricosata si obsedata de moarte, pentru aceia pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (Evrei 2, 15). Credinta crestina in Invierea lui Christos si in invierea tuturor oamenilor, ca eveniment unic si ca dar exclusiv al lui Dumnezeu pentru umanitate, este altceva decat revenirea ciclica la viata a naturii, celebrata in religiile pagane. Cat priveste poporul evreu, desi prorocii Vechiului Testament au prevestit invierea mortilor, ca de pilda IezecHiel (cap. 37) si Isaia (26, 19), dar mai ales Prorocul Daniel, care zice:
- Multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula: unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si rusine vesnica (Daniel 12, 2.
Totusi, in timpul lui Iisus mai erau unii dintre evrei, mai ales saducheii, care nu credeau in invierea mortilor, iar cei multi care credeau in invierea mortilor considerau insa ca mortii vor reveni la viata de pe pamant cu acelasi trup pe care l-au avut inainte de moarte1.
In Noul Testament, Domnul Iisus Christos confirma credinta in invierea tuturor mortilor anuntata de profeti, ca eveniment esHatologic, la sfarsitul lumii, insotit de judecata finala a tuturor oamenilor, si anume ca unii vor invia spre viata vesnica, iar altii spre osanda vesnica: Si vor iesi din morminte cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii (Ioan 5, 29). In plus, Iisus precizeaza ca inainte de invierea celor din morminte, la sfarsitul veacurilor, oamenii vietuitori pe pamant trebuie sa asculte glasul Fiului lui Dumnezeu pentru ca sufletul lor sa invieze din moartea spirituala pricinuita de pacat (cf. Ioan 5, 24-25).
Din iubire milostiva fata de familiile indoliate si pentru a arata ca El este Izvorul vietii si poate darui viata celor morti, Domnul Iisus Christos a inviat pe fiul vaduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-26; Marcu 5, 21-43; Luca 8, 40-56) si pe prietenul Sau, Lazar, fratele surorilor Marta si Maria din Betania (cf. Ioan 11, 1-46).
Dar, prin aceste trei invieri din morti savarsite de Domnul Iisus Christos asupra unor persoane tinere, acestea au revenit la viata pamanteasca obisnuita, iar la batranete au murit ca toti oamenii. Insa, cu prilejul invierii lui Lazar, Iisus descopera surorilor acestuia marele adevar ca sufletul omului care crede in Christos ramane vesnic viu, chiar daca trupul acestuia moare. In acest sens, Iisus spune:
- Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac (Ioan 11, 25-26).
Asadar, Iisus spune ca adevarata viata a omului este comuniunea sa cu Christos, Fiul vesnic al lui Dumnezeu, Care S-a facut om pentru a darui oamenilor viata vesnica dupa ce va birui moartea prin Inviere. Daca invierea lui Lazar a fost o revenire la viata pamanteasca, Invierea lui Christos este un nou mod de existenta, necunoscut in lumea aceasta prezenta, si anume intrarea omului intreg, suflet si trup, in viata vesnica, libera de orice determinism al proceselor de compunere si descompunere a materiei, de separatie sau constrangere impuse de spatiul limitat sau timpul limitat.
De aceea, Iisus Cel Inviat din morti este Dumnezeu-Omul total liber: El Se arata cand voieste, unde voieste, cum voieste si cui voieste. Aceste aspecte ale trupului inviat al lui Iisus Christos se observa in cele 10 aratari ale Sale dupa Invierea Sa din morti, in momente diferite si in locuri diferite. Iisus Cel Inviat din morti trece prin usile incuiate pentru a intalni pe ucenicii Sai adunati laolalta si le spune: Pace voua! (cf. Ioan 20, 26), sau Se arata ucenicilor Luca si Cleopa ca fiind un calator necunoscut, insa imediat dupa ce El este invitat in casa lor si binecuvinteaza painea, acestia recunosc ca, de fapt, este El, Iisus Cel Rastignit si Inviat, dar indata El Se face nevazut (cf. Luca 24, 13-31). De ce? Deoarece Iisus voia sa le arate ucenicilor Sai ca El va fi mereu prezent in mijlocul ucenicilor prin Sfanta EuHaristie. Vedem, asadar, ca nimeni si nimic nu poate limita libertatea lui Christos Cel Inviat, nici macar privirea mirata a oamenilor nu-L mai poate retine.
Sfantul Apostol Pavel nu L-a intalnit pe Iisus Christos in timpul activitatii Sale mesianice pe pamant, ci L-a intalnit pe drumul Damascului, cand Iisus Christos Cel Inaltat la cer i S-a aratat in plina zi, intr-o lumina coplesitoare care l-a orbit, in timp ce un glas i-a zis:
- Saule, Saule, de ce ma prigonesti? (Fapte 22, 7).
Din aceasta intalnire cu Christos Cel Rastignit, Inviat si Inaltat in slava cereasca, Sfantul Apostol Pavel a inteles ca Invierea lui Christos inseamna intrarea omului muritor in viata netrecatoare si in slava cereasca vesnica, aceasta fiind cu adevarat mantuirea oamenilor, unirea lor cu Dumnezeu prin credinta in Iisus Christos. De aceea, el va marturisi zicand:
- Daca Christos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra (1 Corinteni 15, 14).
Cu alte cuvinte, daca Christos n-a inviat cu adevarat, nici mantuirea oamenilor nu este posibila, toata existenta devine fatalitate si nonsens.
Daca Christos n-a inviat, inseamna ca pacatul si moartea, nedreptatea si rautatea din lume nu pot fi invinse niciodata. Dar pentru ca Christos a inviat cu adevarat, Invierea Lui este inceputul sau arvuna invierii tuturor oamenilor (cf. 1 Corinteni 15, 20; Coloseni 1, 18; Romani 4, 25 si 8, 33 si urm.). Sfantul Apostol Pavel ne descopera si un adevar necunoscut pana atunci si anume ca nu toti oamenii vor muri, dar in Ziua de Apoi toti se vor scHimba, adica si cei vii vor trece de la o viata pamanteasca stricacioasa, coruptibila, la o viata noua, nestricacioasa:
- Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba, mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune, si acest (trup) muritor sa se imbrace in nemurire (1 Corinteni 15, 51-53).
Sfantul Apostol Pavel ne invata, de asemenea, ca Domnul Iisus Christos Cel din ceruri va scHimba la infatisare trupul smereniei noastre, ca sa fie asemenea trupului slavei Sale (Filipeni 3, 21).
Toti Sfintii Apostoli au fost martori si binevestitori ai Invierii lui Christos, care este temelia credintei si a vietii crestine. In ziua Pogorarii Sfantului Duh si a constituirii Bisericii lui Christos ca fiind comunitatea vizibila a celor ce cred in Christos si sunt botezati cu apa si cu Duh Sfant (cf. Fapte 2, 1-47), Apostolul Petru, in numele tuturor apostolilor, a marturisit cu mult curaj adevarul Invierii lui Christos, prin aceste cuvinte:
- Mai inainte vazand, Prorocul David a vorbit despre Invierea lui Christos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea. Dumnezeu a inviat pe Acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori. Deci, inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu si primind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe Acesta, cum vedeti si auziti voi (Fapte 2, 31-33).
Dupa Inaltarea Domnului la cer, in locul lui Iuda Iscarioteanul a fost ales apostol Matia, unul dintre ucenicii care i-au insotit pe ceilalti apostoli in perioada cat a fost Iisus cu ei, de la Botezul Sau pana la Inaltarea Sa la Cer (cf. Fapte 1, 21-26). Prin aceasta, s-a confirmat adevarul ca toate semintiile poporului evreu sunt cHemate la mantuire in Iisus Hristos.
Lucrarea celor 12 apostoli a constat in special din predicarea si marturisirea Invierii lui Hristos (cf. Fapte 1, 22; 4, 33), din invatarea altora (Fapte 2, 42) si din rugaciune (Fapte 6, 2-4). Predica lor a fost adesea insotita de semne si minuni (cf. Fapte 2, 43; 5, 12). Apostolii impreuna cu presbiterii alcatuiau grupul conducator sau sinodul apostolic al Bisericii din Ierusalim cu care s-au intalnit Pavel si Barnaba trimisi de Biserica din Antiohia spre a intreba daca este necesar sau nu ca aceia care erau de alt neam decat evreii sa fie taiati imprejur (cf. Fapte 15, 1-6)2.
Urmand Sfintilor Apostoli, Sfintii Parinti ai Bisericii au marturisit si ei credinta in Invierea lui Christos si in invierea de obste ca fiind adevarul central sau fundamental al credintei Bisericii. De aceea, Crezul ortodox se incheie cu aceasta marturisire:
- Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.
Vorbind despre adevarul Invierii lui Hristos si despre importanta credintei in inviere pentru viata oamenilor, Sfantul Ioan Gura de Aur zice:
- Si dupa cum atunci cand nu credem in inviere ne irosim viata, ne-o umplem cu mii si mii de rele si ne-o intoarcem pe dos, tot astfel, cand credem in inviere, credinta aceasta ne da temeiuri puternice despre purtarea de grija a lui Dumnezeu, ne face sa ne ingrijim mult de virtute, sa fugim cu toata graba de pacat si ne umplem toata viata de liniste si pace. Inradacineaza in sufletul tau invatatura spre inviere, pentru ca, daca esti bun, dar incercat de necazuri si suferinte, sa ajungi mai bun, dobandind mai multa ravna prin nadejdile cele viitoare; daca esti rau, sa te lasi de rautate, facandu-te mai intelept prin frica pedepsei ce va sa fie.
Iubiti frati si surori in Domnul,
Credinta vie in Invierea lui Christos si in invierea de obste in Ziua de Apoi a tuturor oamenilor nu este pentru Biserica doar o predica frumoasa, ci ea cere si o pregatire anevoioasa. Mantuitorul Iisus Hristos si sfintii Sai ucenici si apostoli ne invata si ne cHeama sa lucram duhovniceste mai intai pentru invierea sufletului din moartea pricinuita de pacate, traind o viata noua, in Duhul Sfant, ca pregatire si asteptare cu speranta a invierii de obste, a judecatii universale si a vietii vesnice (cf. Matei 25, 31-46; Fapte 10, 42; 24, 15; 1 Petru 4, 5).
Despre moartea si invierea spirituala a sufletului vorbeste Mantuitorul Iisus Hristos cand spune despre fiul risipitor care s-a pocait ca mort era si a inviat (cf. Luca 15, 24 si 32), iar Sfantul Apostol Pavel spune ca toti paganii erau morti in pacate, inainte de a deveni crestini, adica inainte de-a invia spiritual prin credinta, pocainta si Botez (cf. Efeseni 2, 1-3, 11-12; Coloseni 2, 13-14) 4.
Intelegand necesitatea pregatirii spirituale pentru a primi lumina si bucuria Invierii lui Christos ca arvuna a invierii crestinului din moartea pacatului si ca pregatire pentru a dobandi viata vesnica, Biserica Ortodoxa a randuit o perioada de sapte saptamani (inclusiv saptamana Sfintelor Patimiri) ca pregatire duHovniceasca a credinciosilor pentru marea sarbatoare a Invierii Domnului sau a Sfintelor Pasti. Aceasta perioada, numita Sfantul si Marele Post al Pastilor, este un timp de rugaciune si de pocainta intensa, insotite de post, pentru a dobandi iertarea pacatelor prin Spovedanie mai deasa si pentru a simti mai mult iubirea milostiva, pacea si bucuria lui Christos Cel Rastignit si Inviat prin impartasirea mai deasa cu Sfanta Euharistie. Este o perioada de urcus duhovnicesc, de sfintire a sufletului si a trupului prin infranarea de la pacate sau patimi egoiste si prin inmultirea faptelor bune, de ajutorare a celor aflati in dificultate.
Daca perioada de pregatire pentru sarbatoarea Invierii Domnului dureaza sapte saptamani, perioada de mare bucurie pascala dureaza tot sapte saptamani, de la Pasti pana la Cincizecime sau Rusalii, numita si Duminica Mare.
Astfel, se vede ca sarbatoarea Sfintelor Pasti este cea mai mare sarbatoare a Bisericii, o revarsare abundenta de lumina si bucurie, care da sens vietii omului credincios, in istorie, si indreapta intreg universul spre cerul nou si pamantul nou despre care se vorbeste in cartea numita Apocalipsa (cap. 21) din Noul Testament.
Sarbatoarea Sfintelor Pasti este o pregustare sau o arvuna a bucuriei vesnice si a luminii neinserate din Imparatia cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, in biserica toate vesmintele de Pasti sunt luminoase, iar intunericul din noaptea de Inviere este biruit de multimea luminilor sau lumanarilor aprinse. In toata aceasta perioada pascala, pana la Inaltarea Domnului, bucuria biruintei vietii asupra mortii se exprima prin cantarea des repetata a troparului Invierii Domnului si prin marturisirea de credinta frecvent folosita: Christos a inviat!; Adevarat a inviat!. In felul acesta, devenim si noi ucenici si apostoli ai lui Christos Cel Inviat.
In vremea noastra, sarbatoarea Invierii Domnului sau Sfintele Pasti ne indeamna pe fiecare dintre noi sa fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai pacii si bucuriei, intr-o lume tot mai confuza si trista, confruntata adesea cu dezbinarea si violenta, cu saracia si suferinta, cu boala si cu multe forme ale mortii fizice si spirituale. Sarbatoarea Sfintelor Pasti ne cheama sa aducem prin rugaciune, prin cuvant si fapta buna, lumina Invierii lui Christos in sufletele copiilor orfani, ale batranilor singuri, ale bolnavilor neajutorati, ale familiilor indoliate si intristate. Sa nu uitam in rugaciunea si in iubirea noastra nici pe romanii care se afla printre straini, dar traiesc cu dorul de tara, de cei dragi ramasi acasa. Ii asteptam cu bucurie sa revina si sa ramana definitiv in tara, deoarece fara ei multe localitati din Romania sunt triste si neajutorate!
Sa ne rugam Domnului Christos Cel Inviat sa ne ajute sa pastram dreapta credinta si vietuirea crestina in fata multor rataciri si ispite care se inmultesc astazi, sa iubim si sa ajutam Biserica poporului roman in lucrarea ei pastorala, misionara si sociala de indrumare si ajutorare a familiilor sarace care au multi copii, sa sprijinim educatia si formarea spirituala a copiilor si a tinerilor, pentru ca acestia sa simta iubirea familiei, a Bisericii si a scolii pentru ei, mai ales ca anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Anul omagial al educatiei religioase a tineretului crestin ortodox.
In mod deosebit, multumim tuturor celor care au sprijinit pana acum si celor care vor sprijini, prin cuvant si fapta, moral si financiar, construirea Catedralei Mantuirii Neamului (ajunsa la 70% din volumul cantitatilor de lucrari), pentru ca aceasta sa poata fi sfintita la 1 decembrie 2018, cand se implinesc 100 de ani de la Marea Unire a romanilor intr-un stat independent. Aceasta Catedrala este in acelasi timp o necesitate practica si un simbol al credintei, libertatii si demnitatii poporului roman.
Va dorim tuturor ca sarbatoarea Sfintelor Pasti sa va aduca, in suflet si in familie, pace si bucurie, lumina si mult ajutor in toata fapta cea buna!
Cu parinteasca dragoste, va adresam tuturor salutul pascal: Christos a inviat!
Al vostru catre Christos Domnul rugator si de tot binele doritor,
DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane