Editura Casa Radio organizeaza vineri, 3 octombrie, la ora 12:00, in foaierul Salii de concerte Radio Romania, la un Moment poetic in interpretarea lui Florian Pittis. Audiobook-ul, realizat in colaborare cu Serviciul Patrimoniu Cultural si Arhive, apare in colectia Fonoteca de Aur, seria Spectacolul poeziei, prezentat de Titus Vijeu, cu o evocare de Andrei Serban. La lansare vor fi prezenti actori de renume ai scenei romanesti ale caror destine artistice s-au intersectat adesea cu cele ale lui Florian Pittis. Nascut pe 4 octombrie 1943, Motu Pittis a iesit mult prea devreme din scena, pe 5 august 2007.
Datorita inregistrarilor din Fonoteca Radio Romania, realizate in perioada 1989-2004, avem privilegiul de a-l asculta interpretand versurile marilor poeti Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labis, Stefan Aug. Doinas, Mircea Cartarescu. Peste un secol de poezie romaneasca, o extraordinara voce daruita teatrului si radioului public, o pictura sonora complicata: romantica, impresionista, cubista, suprarealista, postmoderna. Vocile dramatice, reci, ludice ale poetilor sunt orchestrate de vocea unică a artistului, intr-un spectacol de poezie atemporal. Lansarea CD-ului Moment poetic cu Florian Pittis, la care gazde sunt Ovidiu Miculescu - Presedinte Director General al Societatii Romane de Radiodifuziune si Oltea Serban-Parau - directorul Centrului Cultural Media Radio Romania, va fi onorata de prezenta artistei Mariana Mihut si a cunoscutilor oameni de radio Ruxandra Sararu, Camelia Stanescu si Titus Vijeu.
"Ascultand aceste inregistrari il recunosc neschimbat: Motu, tanarul neastamparat etern. Fie ca declama versurile lui Eminescu sau Gherasim Luca, ale lui Labis, Macedonski sau Ion Barbu, e tot timpul el, ii aduce pe poeti la el, cu spiritul lui Ghidus, Puck sau Ariel facand giumbuslucuri, uneori melancolic si sentimental, alteori descoperind subtexte hazlii unde nu te astepti, alteori identificandu-se cu un stil de declamatie retoric, ce arata respectul lui fata de marii recitatori ai trecutului", exclama regizorul Andrei Serban, prietenul bun si colegul de generatie al lui Florian Pittis, imediat dupa ce a ascultat acest spectacol radiofonic, in vara lui 2014. Florian Pittis, Moment poetic. Versuri de Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labis, Stefan Aug. Doinas, Mircea Cartarescu rostite la Radio Romania intre 1989-2004. Editie prezentata de Titus Vijeu, cu o evocare de Andrei Serban. Colectia Fonoteca de Aur / seria Spectacolul poeziei. Durata CD: 56’08"
Pret de vanzare directa: 15,00 lei, la libraria Casa Radio sau prin comenzi on-line la www.edituracasaradio.ro. Detalii pe www.edituracasaradio.ro.