viataverdeviu.ro: Jane Fonda - Al treilea act din piesa de teatru a vietii

In timpul acestei generatii, speranta de viata a crescut cu 30 de ani - iar acesti ani nu reprezinta cazuri exceptionale sau patologii. La TEDxWomen, Jane Fonda se intreaba cum percepem aceasta etapa noua din viata noastra.
Au avut loc multe revolutii in ultimul secol, dar niciuna nu e poate mai importanta ca revolutia longevitatii. Traim cu 34 de ani mai mult decat strabunicii nostri. Ganditi-va la asta. O intreaga perioada a vietii adulte s-a adaugat sperantei de viata. Si totusi, cultura noastra nu a inteles ce inseamna asta. Percepem viata ca fiind o curba. Asta e metafora folosita. Te nasti, atingi apogeul la varsta mijlocie si decazi in decrepitudine. (Rasete)Varsta e vazuta ca o patologie.
Dar multi oameni - filosofi, artisti, medici, oameni de stiinta - privesc altfel ceea ce eu numesc "actul III", ultimele trei decenii din viata. Ei realizeaza ca asta e o etapa importanta de dezvoltare in viata - la fel de diferita de varsta mijlocie precum adolescenta de copilarie. Se intreaba - ar trebui sa ne intrebam cu totii - cum sa folosim acest timp?Cum sa traim cu succes? Care e noua metafora pentru imbatranire?
In ultimul an, am facut cercetari si am scris despre asta. Si am realizat ca o metafora mai buna pentru imbatranire e aceea a scarii - evolutia spiritului uman, care ne aduce intelepciune, impacare si autenticitate. Varsta nu e deloc o patologie; e un potential. Si ghici ce? Potentialul nu e rezervat doar catorva. Se pare ca majoritatea celor care au peste 50 de ani se simt mai bine, sunt mai putin stresati, mai putin ostili, tematori.Tindem sa vedem mai mult asemanarile decat diferentele. Unele studii chiar sustin casuntem mai fericiti.
Nu ma asteptam la asta. Am trait multe episoade depresive. Ma apropiam de 40 de ani, si cand ma trezeam de dimineata, primele sase ganduri erau negative. M-am speriat.Dumnezeule, mi-am spus. Voi deveni o baba artagoasa. Dar acum, ca sunt la mijlocul actului III, realizez ca nu am fost niciodata mai fericita. Ma simt foarte bine. Si am descoperit ca daca ai ajuns la batranete si nu o mai privesti din exterior, teama dispare.Realizezi ca esti tot tu - poate chiar mai mult. Picasso a spus odata: "E nevoie de mult timp ca sa devii tanar."
Nu vreau sa creez o imagine romantica batranetii. Nu exista nicio garantie ca va fi o perioada roditoare. Depinde de noroc si de mostenirea genetica. O treime depinde de gene. Si nu prea putem sa le schimbam. Dar asta inseamna ca putem influenta 2/3 din reusita noastra in actul III. Vom vorbi despre ce putem face ca sa traim acesti ani suplimentari cu succes si cu folos.
Sa vorbim despre acea scara, care pare o metafora bizara pentru seniori fiindca multi urca cu greu scarile. (Rasete) Inclusiv eu. Dupa cum stiti, intreaga lume e guvernata de o lege universala: entropia, a doua lege a termodinamicii. Entropia inseamna ca intreaga lume se afla intr-o stare de declin si degradare, curba. Dar aceasta lege universala nu se aplica spiritului uman, care continua sa evolueze - scara - ne intregeste, ne face autentici si intelepti.
Iata un exemplu. Aceasta ascensiune poate avea loc in momentul unei solicitari fizice extreme. Cu trei ani in urma, am citit un articol in New York Times. Era despre un om pe nume Neil Selinger - 57 de ani, un avocat pensionat - care s-a alaturat grupului de scriitori de la Sarah Lawrence, unde si-a descoperit talentul de scriitor. Doi ani mai tarziu,a fost diagnosticat cu SLA sau maladia Lou Gehring. E o maladie groaznica, fatala.Distruge corpul, dar mintea ramane intreaga. Iata ce scria Selinger in articol pentru a descrie ce i se intampla. Citez: "Muschii mei deveneau mai slabi, talentul scriitoricesc, mai puternic. Imi pierdeam incet glasul, dar castigam o voce interioara. Cresteam in timp ce decadeam. Pe cand pierdeam atat de multe, incepeam sa ma regasesc." Pentru mine, Neil Selinger e imaginea celui care urca scara in al treilea act.
Toti ne nastem cu vointa, dar uneori ea e inabusita de greutatile vietii, de violenta, abuz, neglijenta. Poate ca parintii nostri au suferit de depresie. Poate ca nu au putut sa ne iubeasca dincolo de succesul nostru in lume. Poate ca inca avem acea durere psihica, acea rana. Poate ca simtim ca multe din relatiile noastre nu s-au incheiat. Si astfel nu ne simtim completi. Poate ca rolul actului III e sa ne ajute sa ne simtim completi.
Pentru mine, a inceput pe cand ma apropiam de actul III, la cea de-a 60-a aniversare.Cum trebuia sa o percep? Ce trebuia sa realizez in acest act final? Am realizat ca pentru a sti incotro ma indrept, trebuia sa stiu unde am fost. M-am intors si am analizat primele doua acte, sa vad cine eram atunci cu adevarat - nu cine mi-au spus parintii sau alti oameni ca sunt, sau m-au tratat ca atare. Cine eram? Cine erau parintii mei - nu ca parinti, ci ca oameni? Cine erau bunicii mei? Cum s-au purtat cu parintii mei? Acest gen de lucruri.
Doi ani mai tarziu am descoperit ca, in psihologie, acest proces prin care am trecut se numeste "revizie a vietii". Se spune ca poate da un nou inteles, si limpezime vietii unui om. Poate vei descoperi ca si mine ca multe lucruri pentru care te invinovateai parerile despre tine insuti, nu aveau nicio legatura cu tine. Nu era vina ta; tu erai ok. Si poti sa te intorci sa ii ierti si sa te ierti pe tine. Te poti elibera de trecut. Iti poti schimba relatia cu trecutul.
Pe cand scriam despre asta, am gasit cartea "Man’s Search for Meaning" de Viktor Frankl.Viktor Frankl era un psihiatru german care a petrecut 5 ani intr-un lagar nazist. Si a scris ca, in timp ce era in lagar, putea sa spuna, daca erau eliberati, care din detinuti se vor descurca si care nu. Iata ce a scris: "Si se poate lua totul in viata, cu exceptia unui lucru -libertatea de a alege cum sa reactionezi intr-o situatie. Asta determina calitatea vietii pe care am trait-o - nu saracia sau bogatia, faima sau anonimatul, sanatatea sau boala.Calitatea vietii e determinata de cum reactionam in fata acestor realitati, ce inteles le atribuim, ce atitudine avem fata de ele, ce stare le permitem sa declanseze."
Poate ca scopul principal al actului III e sa ne intoarcem si sa incercam sa schimbam relatia cu trecutul. Se pare ca cercetarea cognitiva arata ca daca putem face asta, apar schimbari in creier - se creeaza noi trasee neuronale. Daca in timp ai reactionat negativ la evenimente si oameni din trecut se creeaza trasee neuronale prin semnalele chimice si electrice trimise in creier. In timp, acestea devin circuite, devin norma - chiar daca sunt daunatoare pentru noi fiindca produc stres si neliniste.
Dar daca ne putem intoarce si schimba perspectiva, reevalua relatia cu oamenii si evenimentele din trecut, traseele neuronale se pot schimba. Daca putem mentine sentimentele pozitive despre trecut, ele devin norma. E ca resetarea unui termostat. Nu experientele avute ne fac intelepti, ci pozitia vis-a-vis de experientele respective - asta ne ajuta sa devenim intregi, ne aduce intelepciune si autencitate. Ne ajuta sa devenim ce am fi putut sa fim.
Femeile se simt sigure la inceput,nu? Fetele sunt mai artagoase - "Zau, cine zice asta?"Avem putere de a actiona. Suntem subiectele propriilor noastre vieti. Dar adesea, multe, daca nu majoritatea, cand ajungem la pubertate, vrem sa ne integram in grup si sa fim populare. Si devenim subiectele si obiectele din viata altora. Dar acum, in actul III e posibil sa ne intoarcem la punctul de plecare si sa constientizam asta pentru prima data.Daca putem face asta, nu o facem doar pentru noi insine. Femeile in varsta reprezinta cel mai mare grup demografic din lume. Daca ne putem intoarce sa ne redefinim si sa devenim intregi, vom crea o schimbare culturala in lume si va da un exemplu generatiilor tinere ca sa isi poata schimba perceptia despre viata lor.
Va multumesc.

Sursa: TED.com