Moshemordechai.ro: Actorul

De mult amar de vreme vanam spectacolul mesterului Malaimare*. Il vazusem mai inainte, destul de rau filmat. Apoi am avut norocul de a primi de la mesterul Mihai Malaimare un disc cu o filmare mult mai buna, dar tot imi doream sa ma nimeresc pe Bucuresti atunci cand s-o intampla spectacolul. Si aseara m-am intamplat intru Actorul, la Teatrul Masca.
Nimic nu ar fi mai nepotrivit acum decat sa imi indemn condeiul intr-un text cu pretentia de cronica de spectacol. Pentru ca lucrul la care am fost partas aseara ( partas, da! stiu ce spun) e o intamplare a mintii si sufletului, care nu ingaduie ifosele cronicarului.
Exista teoria conform careia un om obisnuit nu foloseste mai mult de 5 % din creier, in mod normal. Nu stiu cat adevar va fi existand in afirmatia asta, dar spectacolul de la Teatrul Masca, fara indoiala, solicita resurse mult mai importante. De minte si de suflet ( si uite asa umbla gandul la Foaia pentru minte, inima si literatura a lui Barit). "Actorul" este lucrarea unui alchimist. Doar ca nu elementele aristotelice sunt mistuite in creatie, ci textul, muzica, gestul si tacerea sunt potrivite, cu desavarsita masura a proportiilor. Textul lui Dinescu, la fel de puternic ca acum aproape 30 de ani, e perfect montat, precum piatra giuvaierului, pe gestul masurat, strajuind talcuri adanci. Din textul lui Dinescu se nasc zboruri scurte, alcatuite din cuvinte care nu-i mai apartin poetului (desi i-ar face cinste), care sunt ale Actorului.
Distilatul de emotie, picurat fara zgarcenie, dar cu masura, e insotit de muzica lui Mircea Tiberian, care reuseste sa implineasca astfel cupola cea inalta si frumos rotunjita a intregii constructii, adunand laolalta marele jazz cu orga lui Bach si pianul lui Beethoven, pe care pentru o clipa esti tentat sa ii cauti pe acolo, pe undeva prin public.
Am spus ca n-am sa fac o cronica de spectacol si n-am sa fac. Am sa va indemn doar sa nu ratati prilejul, daca acesta se va ivi, de a vedea minunatia de spectacol despre care va vorbesc. E una dintre acele experiente seminficative pe care simti nevoia sa le impartasesti. Nu cred ca veti gasi in intreg targul Bucurestilor sala de spectacole mai prietenoasa decat cea de la Teatul Masca.
Zabovind la o cafea, dupa spectacol, alaturi de mesterul Malaimare, in micuta si prietenoasa cafenea din incinta teatrului, m-am simtit deodata plin de trac. Pe chipul domniei sale gaseam oboseala bine insotita de o lumina curata, dar mai ales surasul de pozna si taina al Actorului. Si atunci cuvintele pe care ar fi trebuit sa le adun in meritat elogiu s-au topit. Pentru ca nu mi-am dat seama daca povestea Actorului s-a incheiat acolo, dupa ultimele aplauze sau pleaca mai departe, prin ploaia rece si intunericul serii, strecurandu-se pe langa lumina felinarelor si pierzandu-se intr-o lume care nici nu vrea, poate, sa o cunoasca. Si am avut trac. Pentru ca m-am simtit mic si cabotin figurant intr-o piesa pe care nu o inteleg indeajuns.
__________________________________________________
* Ma incapatanez sa spun mesterul Malaimare si nu maestrul. Pentru ca mesterul vine din mestesug si e prietenos si sfatos, iar maestrul e rece