Jimmy Stanescu este cunoscut ca artist plastic, dar mai are o preocupare mai putin cunoscuta: aceea de caricaturist.
Jimmy Stanescu a fost membru al Cenaclului literar Marin Giurca, intre anii 2012 - 2014, apoi, din 2016, este membru al Cenaclului Phoenix din Calarasi. A publicat in revista Cenaclulului Calarasi Sentimental si Mugur de cuvinte.
In exclusivitate pentru www.estiri.ro, artistul ne-a raspuns la cateva intrebari.


- Cand te-ai apucat de caricaturi?
- Am facut caricatura gen grafica satirica inainte de '89, cand eram elev, pentru cateva ziare locale. Caricatura portretistica am mai facut prin anii 1990 - 2000, prietenilor in general. Apoi, in 2017, am avut o expozitie intitulata Zambete si grimase, alaturi de Cornel Ursu Dobrogea. Dupa aceea, in acelasi an, am participat alaturi de Codrin Cardu, Victor Grigore, Cornel Ursu, Florian Valsan si altii.
- Este mai greu sa faci caricaturi decat sa pictezi?
- Este mai greu uneori sa faci caricatura, dar depinde de personaj. Unele persoane cer imperios sa fie caricaturizate si atunci totul vine de la sine. La altele e mai greu, la cei cu trasaturi comune.
- Esti cunoscut publicului mai mult ca pictor decat caricaturist. Care este motivul?
- Sunt cunoscut mai mult pentru pictura, dar in ultimul timp am lucrat si multe caricaturi si sper sa avansez.
- Ai participat la diverse saloane de caricatura. Poti sa enumeri cateva dintre ele?
- Am participat la cele doua enumerate mai sus, dar impreuna cu alti cativa caricaturisti, precum Codrin Cardu, Cornel Ursu Dobrogea, Victor Grigore si Florian Valsan. Dorim sa impunem un salon anual de caricatura la Calarasi, la care sa invitam si alte personalitati din domeniul caricaturii.
- Da-mi cateva exemple de caricaturi realizate de tine.
- Da, sunt diverse personalitati din sfera politicului, dar si din alte domenii: cinema, show-biz, precum si diversi prieteni si cunoscuti de-ai mei.