Romania Libera: Eroul Eurostat. Dl Dragnea, place-nu place, este eroul ultimelor date ale Eurostat - statistica UE (Autor: Ilie Serbanescu)
Romania figureaza, in estimarile pe 2018, cu o masa salariala in echivalent de peste 80 miliarde euro, reprezentand aproape 40% din PIB! Sa nu ne facem ca am uitat: in 2012, cand PSD a revenit la guvernare, salariile ajunsesera sa reprezinte in PIB nici 32%, in cadere vertiginoasa de la intrarea Romaniei in UE si de la 43-44% la iesirea din comunism. In 6 ani, politica dlui Dragnea de crestere a salariilor direct la stat si indirect in mediul privat prin inductie sau prin majorarea salariului minim a dus la o recuperare s-ar putea spune remarcabila, ale carei consecinte nu pot fi precizate deocamdata. Sa vedem despre ce este de fapt vorba. Ponderea masei salariale in PIB este unul din cei mai ilustrativi indicatori economici. Pentru starea de dezvoltare a unei tari si mai ales pentru statutul ei in economia si politica mondiala este chiar cel mai semnificativ! Daca PIB-ul este expresia productiei ca act economico-social - relevanta sau nu este o alta problema, destul de controversata, pe care nu o discutam acum si aici -, ponderea masei salariale in PIB este fotografia la un moment dat a impartirii roadelor productiei intre munca si capital. In statistica actuala la nivelul practic al tuturor tarilor si teritoriilor, PIB-ul insumeaza ceea ce revine muncii, respectiv masa salariala (denumita statistic compensarea salariatilor), si ceea ce revine capitalului (denumita statistic excedentul brut de exploatare), adaugandu-se bilantul net al interventiei statului (impozite de productie minus subventii). Primele doua, respectiv compensarea salariatilor si excedentul brut de exploatare, formeaza baza PIB-ului, constituind, mai simplu spus, salarii si profituri, care reprezinta, aproape fara exceptii, peste 85% din PIB. Cum intr-o tara sunt impartite intre munca si capital aceste 85 procente din PIB spune aproape totul despre tara in discutie. In tarile dezvoltate, care sunt si centrele din sistemele centru-periferie din randuielile actuale de tip colonial din lume, munca preia peste 50%, chiar mult peste 50%, din PIB, iar capitalul 30-35% (repetam, vreo 15% constituie bilantul net al interventiei statului). Dimpotriva, in tarile de la periferii situatia ¬este inversa: peste 50% din PIB preia capitalul, iar munca doar 30-35%, in unele cazuri maximum 40% (cotele spre 40% fiind inregistrate in general pe seama unui bilant net mai scazut al interventiei statale)! La doar 30-32% pondere a masei salariale in PIB este vorba fara echivoc de o colonie in toata puterea cuvantului. In 2012 era dezastru. Masa salariala in PIB coborase sub 32%. Nu doar o cota de colonie pura, dar aceasta cota se afla intr-o continua si vertiginoasa scadere de la intrarea Romaniei in UE. De mirare nu era! Coborarea partii din PIB pe care o prelua munca era produsul colonializarii dramatice si rapide a tarii sub faldurile UE si cu concursul enorm al guvernarii Basescu, ce, printre altele, procedase si la o taiere fizica a salariilor bugetarilor. Este momentul in care PSD, spre cinstea sa, a pornit cruciada sporirii salariilor in Romania, care a inceput pe vremea premierului Ponta cu recuperarea nivelurilor salariale dupa taierile Basescu si care a continuat cu ceea ce a constituit baza cruciadei, respectiv majorarea salariului minim care sa impinga in sus intreaga grila de sa¬larizare si sporirea salariilor la stat pentru ca, prin impulsul creat, sa antreneze si cresterea salariilor in mediul privat, coplesitor preponderent in economie, si in care statul n-are nicio jurisdictie! In cartea Romania, o colonie la periferia Europei, aparuta in 2016 la Editura Roza vanturilor, am subliniat importanta cruciala a incercarii de majorare a salariilor in situatia in care a ajuns Romania, dupa ce a fost transformata intr-o colonie si nu are putinta si, din pacate, asa cum se dovedeste, nici macar aspiratia de a schimba randuielile care au adus-o aici:
- Este singura supapa pe care o mai poate cat de cat influenta statul roman si a carei ingustare mai poate impiedica firmele straine sa nu scoata chiar tot in afara, lasand ceva si in tara. Si deci sa se mai permita tarii sa se aleaga cu ceva din activitatea capitalului strain pe teritoriul ei. Operatiunea trebuie intreprinsa cu orice costuri, respectiv cu acceptarea eventualitatii si a unei reduceri a investitiilor straine si a unei gatuiri a multor afaceri romanesti. Prosteala mentinerii salariilor mici ca atractivitate pentru capitalul strain trebuie definitiv aruncata la cos. Ca orice prosteala! Salariile mici inseamna contributii sociale neindestulatoare, oricat de ridicata ar fi cota lor procentuala, si mai ales inseamna piata interna restransa si deci sanse slabe de dezvoltare (pag. 124).
Guvernarea PSD-ALDE a mers pe aceasta cale. Si, in cativa ani, a inversat tendinta de prabusire a masei salariale in PIB. Impartirea PIB-ului intre munca si capital a devenit mai rezonabila. Nu poate fi vorba de o decolonializare a Romaniei, pentru ca simpla crestere a salariilor nu are o asemenea capacitate de schimbare. Sa nu confundam efectele cu cauzele. Capacitatea de schimbare in domeniu n-o poate avea decat rasturnarea randuielilor, incepand cu proprietatea. Schimbare de randuieli pe care promotorii cruciadei cresterii salariilor nici nu o au in vedere si nici nu o aduc macar in discutie. Dincolo de aceasta, guvernarea PSD-ALDE, in frunte cu dl Dragnea, n-a rezistat, din pacate, tentatiei de a se intinde in multe domenii pe langa cel al salariilor si pensiilor, riscand sa ramana fara resurse pentru ceea ce trebuia a urmari in principal. De asemenea, s-a mizat exagerat de mult pe cresterea economica. Ea este obtinuta nu in economia romaneasca, ci in economia straina de pe teritoriul Romaniei si a¬ceasta n-o imparte cu nimeni! Ca atare, nu se poate miza pe ea pentru finantarea unor cresteri de salarii in zone ale economiei care nu au legatura cu capitalul strain. Mult mai acoperitor pentru finantare este sa deplasezi povara fiscala dinspre munca inspre capital, dupa cum reclama statisticile insele (de peste trei ori mai mare fiind in prezent povara asupra muncii decat asupra capitalului), caci daca, asa cum s-a procedat, majorezi salariile continuand in acelasi timp sa faci cadouri capitalului (prin asa-numitele relaxari fiscale) te impotmolesti. Cresterea castigurilor din salarii si pensii a fost un pas luminos in peisajul sumbru colonialist din Romania. Un pas mic pentru un balaur atat de mare! Beneficiind si de conjunctura unei penurii de forta de munca, generata de halucinanta emigratie determinata tocmai de salariile mici, cresterea salariilor bugetarilor si urcarea abrupta a salariului minim au dat niste rezultate neasteptate, impingand semnificativ ponderea salariilor in PIB. Vom vedea ce va urma. Noile niveluri de salarii din Romania, inclusiv ponderea masei salariale in PIB, sunt in defazaj fata de statutul colonial neschimbat al Romaniei, care deriva din structura proprietatii, deci a deciziei. Pericolul cel mai mare ca nivelurile de salarii din Romania, inclusiv ponderea masei salariale in PIB, sa coboare la cele clasice ale statutului colonial vine de la cel mai mare pacat pe care chiar promotorii cruciadei majorarii salariilor, in frunte cu dl Dragnea, l-au facut, hotarand sa arunce in carca angajatului intreaga sarcina a contributiilor sociale. In infruntarea istorica dintre munca si capital, specifica tuturor veacurilor de capitalism, transferul platii contributiilor sociale total in sarcina angajatului marcheaza intoarcerea la capitalismul primitiv. Capitalul castiga astfel decuplarea fara echivocuri de orice responsabilitate sociala, decuplare prin care angajatorul devine vataful cu cravasa in mana si angajatul salahorul cu caciula in mana, iar statul dispare pur si simplu in decor.

(Sursa: romanialibera.ro)