PNL a depus marti, la Senat, o motiune simpla privind infrastructura de transport, a anuntat PNL, intr-o postare pe Facebook.
Motiunea trage un semnal de alarma, in conditiile in care proiectele de infrastructura si absorbtia banilor europeni pentru transporturi nu au nicio sansa de a fi scoase din amorteala.

Infrastructura ar trebui sa fie un motor al dezvoltarii economice

Toate guvernarile postdecembriste au pierdut pariul cu autostrazile, toti ministri au dovedit lipsa de interes, ei se succed in functie doar pentru a preda stafeta ratarilor pe banda rulanta. Bilantul in acest domeniu este negativ, miliarde de euro din fonduri europene pierduti, putinii kilometri de autostrada inaugurati sunt de calitate indoielnica punand in pericol siguranta oamenilor, argumenteaza demersul senatorilor PNL.
PNL mentioneaza ca valoarea totala a proiectelor asumate in Master Planul General de Transport este de 45 de miliarde de euro. Documentul prevede, printre altele: 1.300 kilometri autostrada, investitie de 13.8 miliarde Euro; 1.825 kilometri drumuri expres, investitie de 9.9 miliarde Euro; 2.874 kilometri drumuri TransRegio, investitie de 1.69 miliarde Euro; 343 kilometri drumuri TransEuro, investitie de 190 milioane Euro; 2.883 kilometri reabilitari de cale ferata cu viteze sporite, investitie de miliarde de euro.

(Sursa: MEDIAFAX)