Jurnalul National: Associated Press scrie despre "Romania, tara cu 7 servicii secrete, care nu a localizat la timp un avion prabusit". Jurnalul National, mentionat in stire

Un avion de mici dimensiuni s-a prabusit intr-o zona izolata din munti, dar acest lucru nu ar fi in general suficient pentru a enerva o tara intreaga si pentru a ameninta un Guvern.
In Romania, totusi, chiar asta se intampla. Pana acum, 4 oficiali, inclusiv ministrul de Interne, au demisionat sau au fost demisi dupa ce un avion cu medici la bord s-a prabusit, dar initial toate persoanele de la bord au supravietuit. Ulterior, o studenta la Medicina si pilotul avionului au murit de hipotermie, printre altele, asteptand ore in sir in zapada sa fie salvati. Aceasta descriere succinta apartine agentiei Associated Press, care scrie despre Romania, tara cu 7 servicii secrete, incapabila sa localizeze un avion prabusit. Stirea a fost preluata de cotidianul Washington Post.
"Romania, tara cu o populatie de 19 milioane de oameni si fara dusmani externi, are 7 agentii de informatii, inclusiv principalele agentii interne si externe de spionaj", se arata in analiza AP. "Romanii au reactionat cu furie, apeland la retelele de socializare si la televiziuni pentru a acuza incompetenta Guvernului, dupa ce una dintre victime a sunat de 6 ori la numarul de urgenta", scrie sursa citata.
"Unul din cele 7 servicii a investit 40 de milioane de euro in sistemul de apelare de urgenta si, cu toate acestea, cele 6 telefoane ale supravietuitorului care a apelat 112 nu au fost suficiente pentru a primi ajutor la timp", noteaza AP.
O caricatura publicata pe prima pagina a cotidianului Jurnalul National miercuri este remarcata de AP, care explica faptul ca aceasta sugereaza ca victimele accidentului ar fi putut fi gasite mai rapid daca la bordul avionului s-ar fi aflat cineva urmarit de servicii. In caricatura apar doi agenti ai serviciilor secrete bine echipati, care comenteaza ca, daca la bordul avionului ar fi fost un jurnalist, un deputat sau senator, locul prabusirii ar fi fost localizat mai rapid, explica AP