Senatorul Darius Bogdan Valcov a sustinut o declaratie politica cu titlul: "Chiar nu ne putem asuma un proiect de tara?", pe care o puteti citi in continuare.

Suntem martori la o perioada de profunde framantari pe care suflarea romaneasca le traieste la o intensitate deosebita. Se spune, prin anumite voci, poate pe buna dreptate, ca societatea este scindata in doua. Dintr-un anumit punct de vedere as spune, nu as generaliza, ca o jumatate isi doreste dezvoltarea industriala cu orice pret iar cealalta jumatate refuza, sau ma rog, pune conditii. Ambele pozitii par, cel putin in acest moment, ireconciliabile. Iar recentele si poate viitoarele dosare industriale acutizeaza aceasta stare.
Chiar daca ne raportam la exploatarea aurului, a gazelor de sist sau a petrolului din Marea Neagra. Insa oamenii din ambele tabere, resimt dorinta acuta de a fi informati, de a primi explicatii, de a li se oferi certitudini, decizii coerente. Iar acestea, stimati colegi, nu pot veni decat prin asumarea ferma, printr-un consens larg si in urma unei consultari serioase, a unui proiect de tara, care sa includa raspunsuri nu numai la aceste framantari care sunt pe agenda celor care ies in strada dar si la altele, privitoare la absorbtia fondurilor europene, nivelul educatiei, starea sistemului sanitar, procesul de depolitizare din institutiile statului, profunda descentralizare a actului de decizie si a gestionarii fondurilor publice. Un proiect de tara pe care Romania nu l-a avut niciodata dupa 1990.
Am avut doar niste obiective politice si strategice pe termen scurt si mediu, aderarea la UE si NATO, pe care cu chin, cu vai, le-am indeplinit. Cu conditionalitati de care nici azi nu am scapat. In rest doar programe de guvernare sau platforme electorale blurate de fiecare data de angajamente macroeconomice negociate cu UE sau FMI. Un cerc vicios care nu le da oamenilor certitudini privind viitorul acestei natiuni.
Acum discutam despre Rosia Montana si gazele de sist, maine vom discuta despre petrolul din Marea Neagra si redeventa pe care trebuie sa o primeasca statul roman de la OMV, dar nu trebuie sa uitam ca suma datorata de primii 100 de restantieri la bugetul statului inseamna echivalentul platit in impozite de 430 000 de IMM-uri. Este un exemplu. Iar cei mai multi dintre acesti 100 de restantieri sunt firme sau regii cu capital de stat.
N-as vrea sa le fac publicitate, dar exista mari companii multinationale care, in pofida profiturilor uriase realizate in fapt, prin diverse manevre indecente fata de tara unde si-au gasit o gazda foarte primitoare si profitabila, nu au platit de peste 10 ani, nici un leu impozit pe profit la bugetul de stat. Aceste doua exemple sunt lucruri la fel de grave care afecteaza societatea romaneasca. In absenta unui cadru precis si ferm de conduita asumat printr-un proiect de tara, pe care azi, sau maine, noi ca oameni politici ar trebuie sa il asumam si sa transceada tuturor programelor de guvernare de acum in colo.