Senatorul Octavian Liviu Bumbu a sustinut o declaratie politica intitulata " Cercetarea agricola, incotro?", pe care o puteti citi in continuare.

Cercetarea agricola romaneasca isi cauta drumul spre normalitate de peste 20 de ani, incat am putea fi tentati sa afirmam ca a devenit o forma fara fond. Este aproape de necrezut ca un domeniu atat de important este tratat in derizoriu intr-un stat membru al Uniunii Europene, unde cercetarii agricole i se acorda o atentie primordiala. Obiectivul principal al reformei europene in agricultura este asigurarea securitatii alimentare. Una din parghiile prin care reforma in agricultura europeana este posibila o constituie cercetarea si inovarea, dar mai ales crearea feedback-ului dintre cercetatori, agricultori si a alte parti implicate, fara de care cercetarea agricola isi pierde sensul. Pentru sustinerea acestei politici, fondurile publice europene alocate cercetarii, dezvoltarii si inovarii in agricultura pentru perioada 2013-2020 au fost dublate, ajungand la 4,5 miliarde de Euro. Este cea mai mare alocare bugetara de dupa perioada 1994-1998. Aceste fonduri vor putea fi accesate numai in conditii concurentiale.
Pentru orice persoana avizata este evident ca cercetarea agricola romaneasca, in forma actuala de organizare, are sanse aproape nule de a accede la finantare europeana.
Pe buna dreptate cei interesati se pot imtreba de ce s-a ajuns aici? Merita cercetarea agricola romaneasca atentia guvernantilor romani? Unde s-a gresit si cine se face vinovat si responsabil de starea deplorabila a cercetarii agricole romanesti? Mai exista vreo sansa sau Romania va ajunge total tributara importului de know-how in domeniul agricol?
Nu putem raspunde la aceste intrbari fara sa ne reamintim cateva repere istorice.
In anul 1927, a fost publicata in MO Legea nr.32 pentru infiintarea Institutului Agronomic al Romaniei si a statiunilor agronomice.
Scopul acestei legi era conform art. 1: "Pentru rezolvarea stiintifica a problemelor care intereseaza agricultura tarii se infiinteaza Institutul de cercetari agronomice al Romaniei. El depinde de Ministerul Agriculturii si Domeniilor". De atunci si pana in anul 1990, cercetarea agricola romaneasca a trecut prin diverse etape, in functie de evolutia istorica si politica, dar indiferent de context trebuie precizat ca numarul de cercetatori, patrimoniul si recunoasterea importantei acesteia au crescut continuu. Dupa anul 1990, cercetarea agricola romaneasca s-a decalificat si decapitalizat sistematic,de cele mai multe ori cu concursul propriilor structuri. Ca sa ne facem o imagine a trendului descendent al cercetarii agricole, merita sa facem doua comparatii:
- In anul 1999, institutelele si statiunile de cercetare agricola detineau in administrare (din domeniul public al statului) suprafata de 114.919 ha, din care 84.591 ha strict necesara pentru cercetare si 30.338 ha pentru activitatea de productie. Astazi, (conform Legii nr.45/2009- legea cercetarii agricole) aceste unitati mai au in administrare suprafata de 37.706 ha, care este considerata indispensabila cercetarii, la care se mai adauga suprafata de 4581 ha, care nu este considerata indispensabila cercetarii. Asadar, se constata ca in decurs de aproape 15 ani, suprafata agricola indispensabila cercetarii a scazut la 46%, cu mentiunea ca exista riscul ca si alte suprafete din aceste terenuri sa fie scoase din domeniul public.
- Numarul de cercetatori din agricultura, in comparatie cu numarul total de cercetatori la nivel national reprezinta doar 3,6% (824 de cercetatori agricoli din 28.398 total cercetatori la nivel national).
Daca admitem ca agricultura este ramura principala a economiei si ca Romania reprezinta a cincea putere agricola din UE (ca suprafata agricola), credem ca este momentul sa analizam si sa luam decizii politice si legislative in concordanta cu aceste realitati.
De ce spun acest lucru?! Pentru ca Parlamentul, ca for legislativ, are obligatia sa revada legislatia privind cercetarea agricola si sa aduca de urgenta modificarile ce se impun. De asemenea, trebuie analizat modul in care au fost puse in aplicare reglementarile din ultimii 10-15 ani si stabilt cine se face vinovat de starea actuala a cercetarii agricole.
Asa cum este legislatia actuala, principalul reprezentant al statului cu competente in domeniul agriculturii, respectiv Ministerul agriculturii, nu detine aproape nicio parghie pentru deblocarea situatiei. Trebuie mentionat ca aproape toata reteaua de cercetare agricola este in subordinea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti". Enumeram cateva cifre: ASAS are in subordine 4 Institute Nationale de cercetare agricola, 13 Institute de cercetare-dezvoltare, 40 de Statiuni de cercetare. La acestea se mai aduga unitatile de cercetare care ar fi trebuit sa fie reorganizate sau trecute in subordinea unor institutii de invatamant superior, precum si Institutele de cecetare aflate in coordonarea academiei. Rezumand, din totalul de 95 de entitati din cercetarea agricola, 85 sunt in subordinea ASAS. Conform legislatiei in vigoare, ASAS are atributele unui ONG si este doar in coordonarea Ministerului agriculturii. Mai mult, prevederile legale actuale nu stipuleaza raspunderi clare privind managementul intregului sistem de cercetare si permit transferarea patrimoniului din domneniul public al statului aflat in administrarea unitatilor de cercetare in domeniul privat al ASAS. Opinam ca toate aceste carente legislative au dus la ruinarea si distrugerea unor statiuni de cercetare, la blocarea finantarii de la bugetul statului a unitatilor de cercetare, migrarea din sistem a cercetatorilor valorosi, decapitalizarea unitatilor de cercetare.
Pe cale de consecinta, consider ca Parlamentul ar trebui sa se autosesizeze si sa modifice de urgenta Legea 45/2009, in sensul restructurarii intregului sistem al cercetarii agricole, stabilirea de responsabilitati clare, redefinirea statutului Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" si trecerea acesteia in subordinea Ministerului agriculturii.
Am curajul sa afirm ca orice alta cosmetizare a situatiei va adanci dezastrul, iar in cativa ani cercetarea agricola romaneasca va deveni istorie.