Reportervirtual.ro : 20 de redactori dati afara de la Jurnalul National. Ei vor primi banii pe decembrie (Autor: Bianca Damian)

"A inceput epurarea la Jurnalul National", scriu redactorii care au lansat blogul anonim pentru a-si cere drepturile salariale.
Potrivit anuntului facut azi de ei, se pare ca aproximativ 20 de redactori (o treime din total) "sunt asteptati azi, la biroul personal, pentru a semna de luare la cunostinta in privinta preavizului de 30 de zile pana la incetarea relatiilor contractuale cu Jurnalul National".
"Redactorii vizati au fost contactati, in cursul zilei de ieri, pentru a li se comunica acest lucru, dar si faptul ca li se achita sumele cuvenite pentru luna decembrie, urmand ca restul onorariilor sa fie achitate in urmatoarele doua luni. Respectiv, din doua in doua saptamani ar urma sa se efectueze plata unei restante lunare. Cei care nu primesc preaviz, nu au luat, inca, niciun ban. Exista insa informatia ca platile se vor efectua curand, posibil chiar in cursul zilei de azi sau maine", anunta autorii protestului.
Toti redactorii Jurnalului National au contracte de drepturi de autor, astfel ca nu vor primi niciun salariu compensatoriu la disponibilizare colectiva, cum s-ar fi intamplat daca ar fi lucrat pe conctracte individuale de munca.
Disponibilizarile fusesera anuntate inca de saptamana trecuta de managerul Intact Publishing, Dan Matiescu, intr-un mesaj intern trimis angajatilor.
Intre timp, situatia de la "Jurnalul National" a ajuns subiect umoristic pe site-urile de specialitate, ca dovada articolul de pe TimesNewRoman.ro, cu titlul "Dieta 'Jurnalul National': te angajezi la ei si in cateva luni slabesti pana la 20 de kg".