B365.ro: Cat costa schimbarea permisului de conducere

Soferii care isi vor schimba permisele auto dupa 19 ianuarie, cand intra in vigoare modificarile la Codul Rutier, vor fi obligati sa faca vizita medicala si sa obtina un certificat din care sa rezulte ca nu sufera de boli care ii impiedica sa sofeze.
Legea 203/2012 pentru modificarea si completarea OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice va intra in vigoare din 19 ianuarie 2013. "Legea 203/2012, care aduce modificarea Codului Rutier de la data de 19 ianuarie 2013, este consecinta unei directive europene, 126/2006, iar noi am transpus in legislatia romaneasca prevederile acesteia", a declarat, luni, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul sef Mihai Enache, citat de Realitatea.net.
Purtatorul de cuvant al DRPCIV a spus ca taxa pe care o vor plati soferii, de 68 de lei, la preschimbarea permiselor de conducere ramane aceeasi, insa, va fi obligatorie vizita medicala. "Aceasta vizita medicala se impune numai dupa expirarea perioadei de valabilitate a permiselor si nu este necesara pentru eliberea duplicatelor", a mai spus Mihai Enache.
Oficialul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor a explicat ca una dintre cele mai importante modificari aduse legii este legata de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile 10 ani in cazul soferilor amatori, la fel ca si pana acum, si cinci ani in cazul profesionistilor, perioada in cazul acestora fiind redusa la jumatate.
"Daca in momentul in care este inlocuit, ca urmare a pierderii, furtului, deteriorarii sau schimbarii numelui titularului, permisul de conducere mai era valabil, sa zicem, trei luni, duplicatul este valabil tot trei luni, urmand ca, la sfarsitul acestei perioade, sa fie preschimbat cu un nou permis, valabil zece ani in cazul soferilor amatori si cinci ani in cazul profesionistilor", a mai spus Enache.
Legea mai prevede ca, incepand cu 19 ianuarie, persoanele care nu detin permise de conducere din nicio categorie trebuie sa sustina un examen teoretic si unul practic pentru obtinerea permiselor din categoria "AM" "A1" si "B1" pentru mopede, scutere, ATV-uri si alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mica a caror viteza nu depaseste 45 de kilometri pe ora, iar capacitatea cilindrica nu este mai mare de 50 de centimetri cubi. Examenul pentru obtinerea permiselor de categorie "AM", "A1" si "B1" poate fi sustinut, conform legii, incepand cu implinirea varstei de 16 ani. Proba practica in acest caz consta intr-un test de indemanare sustinut in poligon.