AGERPRES: Victor Ponta: Dorim sa propunem plata TVA la incasare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500.000 euro

Premierul Victor Ponta a anuntat luni, intr-o conferinta de presa, ca a informat institutiile financiare internationale asupra intentiilor Guvernului de a propune plata TVA la incasare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500.000 euro, cu conditia ca derularea decontarilor sa se faca numai prin sistemul bancar.
"In perioada imediat urmatoare, in urma consultarilor pe care le-am avut atat pe plan intern in cadrul Ministerului de Finante, cat si cu partenerii nostri, pe care i-am informat asupra intentiei noastre, dorim sa propunem, in primul rand, plata TVA la incasare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500.000 euro, cu conditia ca derularea decontarilor sa se faca numai prin sistemul bancar. Este o masura pe care mediul de afaceri a cerut-o de foarte mult timp, o masura care va influenta direct activitatea a 92% dintre firmele active. Reprezinta un oxigen pentru economie, prin facilitarea fluxurilor de lichiditati pentru IMM-uri. Se obtine, de asemenea, reducerea evaziunii fiscale, intrucat dispar mecanismele de rambursare fictiva de TVA, cererile de rambursare se vor face doar dupa dovada platii. Totodata, se includ in aceasta categorie, extrem de avantajoasa, numai platile facute prin sistemul bancar. In acest fel, evident, reusim sa combatem orice tip de frauda sau de evaziune fiscala", a explicat Victor Ponta.
Potrivit premierului, Guvernul pe care il conduce a propus si informat Fondul Monetar International /FMI/, Banca Mondiala /BM/ si Comisia Europeana /CE/ in legatura cu aceasta masura, precum si cu alte patru care se regasesc pe lista prioritatilor.
"A doua masura pe care dorim sa o adoptam in cel mai scurt timp este cresterea deductibilitatii cheltuielilor de cercetare si dezvoltare de la 20% la 50% pentru stimularea investitiilor inovative si crearea de locuri de munca in industrii cu valoare adaugata mare. A treia masura pe care am considerat-o absolut necesara si in concordanta cu ceea ce s-a adoptat la nivel european, in cadrul Consiliului European prin pactul de crestere economica si creare de locuri de munca este eliminarea contributiilor de asigurari sociale la fondul de sanatate, pensii, somaj, pentru toti intreprinzatorii care angajeaza persoane aflate in somaj si care au varsta de sub 25 de ani sau de peste 55 de ani. Aceasta eliminare a contributiilor va functiona pe termen de un an cu conditia mentinerii ca angajat inca un an suplimentar de catre firma", a spus primul ministru.
Seful Guvernului a amintit, totodata, de sprijinirea firmelor cu dificultati financiare temporare, precum si de asigurarea cadrului legislativ necesar pentru ca ONG-urile sa beneficieze de decontarea TVA pe proiecte finantate din fonduri europene.
"A patra masura pentru sprijinirea firmelor cu dificultati financiare temporare se refera la scutirea de la plata penalitatilor pentru debitorii statului pentru obligatii de plata achitate in perioada 1 septembrie 2012 - 31 decembrie 2012. Si a cincea masura, de asemenea extrem de mult solicitata de catre organizatiile neguvernamentale, fundatii, institutii care nu sunt inregistrate ca platitori de TVA si care acceseaza fonduri europene: am luat decizia de a asigura cadrul legislativ necesar pentru ca TVA-ul sa fie eligibil la decontare pentru proiectele finantate din fonduri europene", a precizat Ponta.
Acesta a mentionat ca lista cu cele cinci masuri propuse va fi pe masa discutiilor cu FMI, BM si CE de la Bucuresti, ce vor demara in saptamana imediat urmatoare dupa referendumul pentru demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu, din 29 iulie 2012.
"Aceste cinci masuri sunt pe termen scurt si masuri pe care le vom lua rapid pentru a sprijini in aceste zile si in aceasta perioada cresterea economica si crearea locurilor de munca. Toate aceste masuri, alaturi de celelalte pe care le vom pune in proiectul bugetului de stat pentru 2013 au ca scop, repet, alaturi de predictibilitate si stabilitate financiara, sa asigure crestere economica, crearea de locuri de munca si echitatea sociala pe care, din pacate, in ultimii ani am pierdut-o. Am informat institutiile financiare europene in legatura cu aceste masuri, dar deciziile in mod formal nu se por lua decat dupa ce avem negocierile purtate la Bucuresti si dupa ce se va constata ca la nivel macro-economic exista stabilitate si ca, practic, toate masurile pe care le avem de luat, referitoare la deficit, la arierate, sunt indeplinite. Decizii oficiale nu se pot lua decat in baza discutiilor pe care le avem la Bucuresti", a explicat premierul Romaniei.