voxpublica.realitatea.net: Cupru Min: cea mai nostima privatizare! Actorul, aurul, cuprul si ciocolata Rom. Si cine ia asta in serios! (Autor: Mihai Gotiu)

Nu, nu e cancan. Dupa cum arata intr-o ancheta (de altfel, extrem de interesanta) Hotnews, subiect preluat si dezvoltat (pe acest aspect) si de Gandul.info, Stacy Quinney, unul dintre directorii firmei Roman Copper (care a castigat licitatia de privatizare a Cupru Min) este cunoscut in Romania ca actor intr-o celebra (si premiata) reclama la ciocolata "Rom" - o stiti, desigur, cea cu "senzatii romanesti". De altfel, si alte imagini care au devenit publice il prezinta in cele mai inedite ipostaze: incalecand super-macho un motor, cu pistol si automat in mana, cantand la chitara unui grup organizat de doamne si domnite super-vesele ori langa resturile fierte/fripte ale unui animal din care un marocan se pregateste sa prepare o shaorma.
Sa recunoastem, Stacy e un tip cool, plin de viata si (asta sa decida , totusi, fetele) aparent sarmant. In plus, aflam ca e stabilit in Romania inca din 1996, ca a invatat limba locului si dupa cateva afaceri private s-a specializat (in campul muncii) dupa 2003 in consultanta pentru companii americane si miniere listate la bursa. Vi se pare ca exista o contradictie intre imaginea de cowboy alfa si cea de expert (consultant) si apoi director de multinationale, pentru care camasile si cravate scrobite sunt obligatorii? Nu ar trebui sa va para. Stacy Quinney s-ar putea sa fie una dintre cele mai sincere persoane (in special fata de el insusi) din lumea in care se invarte. Ca e vorba la reclama la ciocolata "Rom" ori ca e vorba de conducerea Valhalla Resources (companie care umbla si ea dupa aur romanesc, prin Arad si Hunedoara), el face acelasi lucru (pe care il stie cel mai bine): joaca un rol. Expertiza lui e actoria si nu incearca sa ascunda asta. In viata, ca si in reclama, Stacy Quinney e asa cum afirma: "un tip nostim".
Mult mai putin nostimi sunt colegii si partenerii lui de afaceri aflati cam la acelasi palier. Pozeaza in costume Armani (cel putin), ochelarii (de firma si ei, se intelege) care trebuie sa le ofere un aer preocupat si usor intelectual-obosit, ceasul sa denote gustul pentru traditionalul de calitate, traditional combinat insa cu grija de hairstilist cu cateva suvite mai rebele (sau colorate), singura extravaganta pe care si-ar permite-o. Mereu ocupati, mereu "intre intalniri", ar fi exclus sa aiba vreme de cantat la chitara ori sa joace in spoturi publicitare. Tristetea tuturor acestor specialisti in nimic, purtatori insa de functii pompoase pe cartile de vizita (CEO, CSR, manageri, presidenti si vice-presidenti etc.) e uriasa. Spre deosebire de Stacy, ei chiar se iau in serios, chiar au impresia ca ar fi platiti pentru "competenta" lor (sau macar incearca sa induca aceasta idee - de unde si imaginea STAS pe care o folosesc), "competenta" care, de fapt, nu exista si nici nu e necesara: mii de mineri, maistri ori ingineri disponibilizati din Valea Jiului ori de la Rosia Montana stiu mult mai multe despre minerit - decat toate hoardele de "consultanti" si "experti" din diferite companii care viseaza la resursele Romaniei.
Chiar va inchipuiti ca "marea experienta in telecomunicatii" (dobandita ca sef la UPC, de unde a plecat taman intr-un moment in care "competentele" echipei de conducere se concretizau in pierderi in valuri de cate zeci de mii de clienti) este cea care l-a recomandat pe Dragos Tanase ca sef al unei firme miniere? Ori ca Jonathan Henry, CEO de la Gabriel, isi datoreaza cele zece milioane de dolari venituri pe an competentelor lui in drept? Aiurea, tot ce trebuie sa faca este sa zambeasca frumos, sa stie sa recite niste poezii si sa dea cu subsemnatul cand si unde li se cere. Si asta cu aerul ca au inventat cuiul cu cap.
Spre deosebire de acestia, Stacy Quinney e, totusi, intr-o categorie superioara, cu Frank Timis (sosirea lui in Romania - 1996 - consemnandu-se, de altfel, la scurta durata dupa intoarcea lui Timis- 1995). Ei intra la categoria "mari actori". Actori constienti insa de faptul ca, oricat ar parea de mari rolurile pe care le joaca, tot roluri raman. Drept pentru care isi permit sa nu se ia in serios: sa mai arda cate o liniuta ori sa joace in clipurile publicitare la ciocolata "Rom". Pe Stacy Quinney chiar l-ai putea indragi. Non-conformismul lui e, pana la urma, si o forma de ironie la adresa sistemului. Ceva de genul: "Ok, spuneti-mi ce am de semnat si ce trebuie sa spun. Apoi virati banii si lasati-ma sa-mi vad de motorul, de ciocolata si de shaorma mea". Nu-l poti indragi insa. Pentru ca, desi se stie ca joaca doar un rol, actori, mai mari si mai mici, avem si prin Guvern si prin ministere. Ba chiar si la Palatul Cotroceni. Iar rolul lor e sa para ca-l iau in serios pe alde Qiunney. Si asta ne doare. Cam pe toti.