Senatorul Ioan Mang O falsa problema: cresterea salariilor sau reducerea CAS

In declaratia mea politica de astazi ma voi referi la o noua minciuna pe care presedintele Traian Basescu si regimul sau vor sa o "vanda" romanilor. Asa cum insusi presedintele Basescu reitera ieri in cadrul unei emisiuni TV, Guvernul Romaniei condus de domnia sa se afla in fata unei optiuni majore: sa creasca cu circa 15% salariile din sectorul bugetar sau sa reduca cu cateva procente contributiile sociale. Nu insist pe faptul ca intr-o democratie normala si o guvernare functionala, astfel de preocupari ar trebui sa vina din partea Executivului - care asa cum ii spune si numele guverneaza si administreaza tara - si nu din partea presedintelui, chiar daca acesta se vrea unul jucator; e drept un jucator umilit. Nu insist nici asupra ipocriziei lui Traian Basescu care dupa ce vreme de doi ani ne-a tot repetat ca nu sunt bani, brusc si dintr-o data, in an electoral, redescopera ca salariile bugetarilor sunt o problema morala si economica.
Lasand la o parte populismul desantat al PDL si al lui Traian Basescu, analizand strict tehnic si nu politic, ambele masuri discutate au avantaje si dezavantaje, iar decizia ar trebui luata in asa fel, incat costurile, respectiv dezavantajele sa fie minime pentru cei care le vor suporta.
Prima masura propusa de insusi presedintele "jucator" - profund umilit de poporul pe care il conduce - este cresterea salariilor bugetarilor cu circa 15% incepand din luna iunie. De la bun inceput trebuie spus ca aceasta masura ar avea un impact asupra bugetului de circa 0,7% din PIB. In al doilea rand, trebuie spus ca ar fi o solutie pur populista, nedreapta si mincinoasa. Populista, pentru ca, in conformitate cu articolul 9 din Legea responsabilitatii fiscale, astfel de masuri nu pot fi luate cu mai putin de 180 de zile inainte de expirarea mandatului Guvernului, iar data propusa de decidenti este mult prea aproape de aceasta data. E si nedreapta pentru ca ea vine doar in sprijinul personalului bugetar si nu se adreseaza si salariatilor din mediul privat. Nici macar argumentul, conform caruia aceasta crestere salariala ar duce la cresterea consumului nu este sustenabila, intrucat in cel mai bun caz putem vorbi de o crestere temporara a consumului, iar de aici si pana la crestere economica este cale lunga. Mai mult decat atat, asa cum au aratat specialistii din domeniu, cresterea salariilor in sectorul public duce la cresterea consumului pentru acesti angajati dar il scade pentru restul economiei care trebuie sa plateasca pentru aceasta crestere. Astfel, per total, nu are cum sa duca la crestere economica sustenabila.
Este si o masura mincinoasa pentru ca o crestere salarila de cca. 15-16% (precedata anul trecut de o alta crestere neta de cca. 12%) nu poate acoperi taierile salariale de 25 % din anul 2010, si nici restul de pierderi financiare de care au avut parte angajatii din sectorul bugetar. Unde mai punem inflatia, respectiv scaderea puterii de cumparare a monedei nationale... Va dau un exemplu concret: un referent din administratia locala, care a avut un salar de 800 RON in 2010, dupa taiere a ramas cu 600 RON. Daca am dori revenirea la nivelul din 2010 ar trebui sa majoram salariul cu 33,3 %, nici pe departe cu 16%.
Masura cresterii salariale la bugetari este mincinoasa si dintr-un alt motiv. Asa cum prevede aceeasi lege a responsabilitatii fiscale "totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificarilor bugetare", astfel ca anvelopa salariala nu poate fi modificata. Și atunci intrebarea este cum introducem efortul financiar de cca. 0,7% pricinuita de aceste majorari salariale? Prin ordonanta de urgenta, prin disponibilizari sau poate chiar prin supraestimarea PIB-ului pentru ca acel procent al anvelopei salariale sa insemne altceva? Și toate acestea intr-un an in care chiar ministrul finantelor anunta ca economia da semne ca se va contracta?
A doua masura vehiculata in dezbaterea publica, cea a reducerii C.A.S-ului cu 5% are avantajul, ca de ea ar putea beneficia si salariatii din mediul privat, nu doar bugetarii. Mai mult decat atat, reducerea CAS este o masura strict necesara in cazul tarii noastre, unde avem una dintre cele mai mari poveri fiscale pe munca din Uniunea Europeana (circa 43%). Alte doua avantaje ar fi ca prin reducerea CAS nu crestem cheltuielile salariale, iar gradul de conformare voluntara la plata acesteia catre buget va creste. Conform datelor furnizate de catre Consiliul Fiscal, tara noastra se afla pe ultimul loc intre tarile central si est europene in ceea ce priveste indicele de eficienta a taxarii. Totodata reducerea CAS are si dezavantaje. Principalul dezavantaj este cresterea deficitului la bugetul si asa secatuit de pensii: fiecare procent scazut din CAS ar insemna un minus suplimentar de cca. 900 milioane lei la bugetul de pensii.
Daca s-ar opta pentru aceasta a doua varianta, Guvernul ar mai trebui sa tina cont si de un alt aspect: reducerea CAS ar trebui facuta la angajator, si nu la angajat, chiar daca exista riscul ca aceasta relaxare fiscala sa fie neutra pentru angajat. Daca scaderea s-ar face doar la angajat, efectul produs ar fi unul minim, intrucat o scadere a CAS cu 5%, nu inseamna automat o crestere a venitului net cu acelasi procent: unii angajatori vor profita de acest aspect, si vor scadea remuneratiile brute. In orice caz, o scadere de CAS la un salariu de 800 RON inseamna un venit net majorat cu 34 RON! Daca scaderea de 5% s-ar aplica partial la angajator, si partial la angajat, atunci aceasta scadere ar fi lovita de nulitate intrucat o scadere de 2,5% la angajator, si una de 2,5% la angajat ar fi prea putin resimtita de ambele parti, astfel incat rezultatele ar fi aproape nesesizabile. Deci, scaderea la angajator ar fi solutia cea mai potrivita, cea mai tehnica si cea mai putin acuzabila de populism. Doar aceasta solutie, dintre cele doua prezentate de guvernanti ca fiind posibile (desi specialistii au prezentat multe alte solutii pentru relansarea economiei nationale) ofera un plus de competitivitate, o sansa reala pentru cresterea ratei de ocupare (cea mai scazuta din Europa), respectiv un prim pas spre relansare economica. Ar fi solutia, care cat de cat ar "trata" cauza bolii economiei noastre si nu efectele ei.
Revenind la problema de fond - marim salariile in sectorul bugetar sau reducem contributia la C.A.S? - cred ca suntem pusi in fata unei false optiuni si a unei false probleme. Pusa in acesti termeni, intrebarea este profund gresita si manipulatorie. Pentru ca Romania si romanii au nevoie de ambele masuri: e nevoie si de cresterea salariilor si de scaderea contributiilor sociale. Și sunt convins, la fel ca si alti colegi, ca daca PDL ar fura mai putin si ar guverna mai bine s-ar putea implementa ambele masuri. Si nu e vorba aici doar de o dorinta, ci chiar de o necesitate: pentru ca anul viitor avem de platit enorm la FMI, pentru ca bugetul are nevoie de surse suplimentare de venit, si acestea nu se obtin decat daca stimulam cresterea economica si consumul!
Pozitia Uniunii Social-Liberale in aceasta chestiune este clara: daca se majoreaza acum salariile si nu se iau celelalte masuri care inseamna mai multe locuri de munca si venituri suplimentare la buget, in 2013 Romania va intra in colaps, lipsind sursele de finantare pentru salarii. USL sustine cresterea salariilor, daca aceasta se face intelept, si fara sa ii mintim pe romani. Singura cale prin care aceste masuri pot ajuta este daca marirea salariilor este insotita de o stimulare a cresterii economice si a crearii de locuri de munca, inclusiv prin scaderea CAS. Ca sa sustinem si pensiile, si plata salariilor, si plata datoriilor (catre FMI), avem nevoie de o economie care sa inceapa iar sa produca. Si avem nevoie de cetateni care sa aiba o putere mai mare de cumparare. Deci, avem nevoie de ambele masuri, avem nevoie si de cresterea (tuturor) salariilor si de reducerea C.A.S.!