V-ati intrebat vreodata cat din Romania mai apartine statului? Cat din constructiile rezidentiale, comerciale, industriale, cate dintre blocurile, magazinele, fabricile din Romania mai sunt in proprietatea statului si cate sunt private? Pe scurt, cate din constructiile din Romania mai sunt ale statului si cate sunt in proprietate privata? In mod cert, in proprietatea statului mai sunt cladirile administrative, unele stadioane, centre culturale, biblioteci, scoli, spitale etc. Dar ponderea acestora este diferita in fiecare judet. De precizat ca ne referim exclusiv la constructii, nu si la alte tipuri de proprietati. Iar prin constructii se intelege toate tipurile de cladiri: blocuri, case, stadioane, teatre, cinematografe, cladirile politiei, financiare, institutii publice, primarii, prefecturi etc. Cladirile aflate in proprietate privata sunt de doua tipuri: construite efectiv de catre persoane private si detinute de persoane private sau dobandite de la stat, prin transfer de proprietate (achizitie, retrocedare etc.).

Top

La nivel national, cladirile aflate in proprietate privata reprezinta 77% din totalul constructiilor. Cea mai mare pondere a cladirilor care nu mai sunt in bilantul public se afla in Satu Mare. Putin peste 96% din Satu Mare se afla in posesia persoanelor fizice. Mai exact, 96,1%. Restul de 3,9% reprezinta institutiile publice, ce mai are statul in acest judet. Pe urmatorul loc se afla Maramures: 91,8% din constructiile ridicate in judetul Maramures sunt proprietate privata. A treia pozitie este ocupata de Harghita, cu 90,1%, aceste trei judete (Satu Mare, Maramures si Harghita) fiind singurele unde ponderea privata depaseste 90% din total.

Bucuresti, impartit intre stat si privati

La polul opus se afla Capitala tarii. Doar 56,9% din constructiile din Bucuresti sunt detinute de catre zona privata, persoane fizice sau companii private. Acesta este un fapt explicabil daca avem in vedere ca unele dintre cele mai mari cladiri publice din Romania se afla in Bucuresti. Cum ar fi Casa Poporului. Dar nu este singura, desi doar Casa Poporului atarna destul de mult in balanta proprietatilor. Mai sunt si alte constructii, in special cele din lista megacladirilor incepute de Ceausescu, dar niciodata finalizate. In plus, in Bucuresti se afla si institutiile centrale ale statului, cum sunt constructiile ocupate de guvern, ministere, parlament etc. Toate acestea atarna in favoarea statului. Totusi, in ciuda acestor proprietati, nici Capitala si nici vreun alt judet nu sunt majoritar detinute de catre stat.