Senatorul Sorin Bota, vicepresedinte al Comisiei de Buget Finante din Senat,semnaleaza dificultati in accesarea creditelor provocate de APIA.

Dupa modul in care se deruleaza bugetul alocat Ministerului Agriculturii, agricultorii de azi inca asteapta masurile de sprijinire pentru anul 2011.
Salut raspunsul pozitiv la interventia mea si probabil si a altor colegi, facuta la Ministerul Agriculturii, cu privire la incheierea acordului intre Minister, APIA si CEC, privind acordarea subventiilor pe baza unui credit CEC intr-un procent de 80%, pana la acordarea efectiva a acestora in noiembrie, cu anticipatie, lucru care, pana in prezent, se facea doar pentru fermele zootehnice, nu si pentru culturile de cereale.
Din pacate, structurile APIA nu au avut timp, de doua luni de zile, de cand s-au depus documentatiile, sa intocmeasca dosarele si sa elibereze adeverintele pe baza carora se pot accesa aceste credite. Pot sa mentionez in mod clar ca exemplu judetul Cluj, unde nu a fost eliberata nici o adeverinta APIA pentru terenurile agricole in exploatare, fapt care nu duce decat la intarziere, la neconsumarea banilor si asa mai departe.