Ziarul Vocea Valcii informeaza: Senatorul Coca reclama falimentul din agricultura romaneasca
Senatorul PSD Laurentiu Coca condamna Guvernul Boc pentru distrugerea agriculturii din Romania. Parlamentarul Opozitiei sustine ca romanii sunt in pragul unui faliment istoric datorita minciunilor actualei Puteri de a scoate agricultura la liman. El nu ezita sa le aduca aminte guvernantilor de promisiunile din campania electorala, cand acestia sustineau ca vor face o retea nationala de colectare si depozitare a recoltelor agricole, ca vor crea conditii de viata si munca in satele romanesti, precum si ca tinerii de la tara vor avea conditii pentru a merge la gradinite, la scoli, la licee, la facultate si, daca va fi nevoie, la doctor si la spital pentru ingrijirea sanatatii. "Cu asemenea politicieni si guvernanti, agricultura Romaniei este un mare faliment. Se intampla in aceasta tara care dispune de toate conditiile naturale si umane pentru o agricultura dezvoltata, in tara in care administrarea politicilor agricole este incredintata unui inginer agronom, doctor, cercetator stiintific, profesor universitar, in tara in care comisar european pe agricultura este un roman si acesta fost specialist si ministru al falimentului agricol romanesc. Colosalul faliment al agriculturii romanesti, inapoierea acesteia ne arata, inca odata, ca in Romania politicianismul a invins profesionalismul si pragmatismul, absolut necesare, mai ales in aceasta ramura. Politizarea afecteaza astazi toate sectoarele de activitate, dar nicaieri ca in agricultura urmarile sale dezastroase nu sunt mai evidente, mai raspandite si mai persistent nocive in timp. Modul politicianist, superficial si nerealist de a articula politicile agricole face ca unii din cei mai titrati agronomi si specialisti, precum domnii Tabara si Ciolos, sa fie in practica, infinit mai ineficienti din punct de vedere organizatoric, managerial si administrativ, decat vizitiul lui Petru Groza, mult hulitul si hazliul sau ministru al agriculturii, Romica Zaroni" - sustine senatorul PSD Laurentiu Coca.