Fiscul si Vama sustin ca mediul de afaceri da semnale de redresare a activitatii economice
Economia doljeana da semne timide de revenire. Acest lucru este evidentiat in incasarile catre bugetul consolidat al statului, dar reiese si din intensificarea activitatilor de import si export a companiilor doljene. Ramane de vazut daca acestea sunt impulsuri de moment ale economiei, caracteristice doar lunii ianuarie a acestui an, sau mediul economic local incepe cu adevarat sa se dezmorteasca. Pe anul trecut, Doljul nu a stat prea bine la unii indicatori economici, daca ne luam dupa cifrele publicate recent de Directia de Statistica pentru luna decembrie a anului trecut.

Firmele platesc mai mult la Fisc

In februarie, companiile doljene au achitat sume putin mai mari la Finante, aferente lunii ianuarie 2011, informeaza conducerea acestei institutii. "Incasarile au fost mai mari, ajungand la 125,25 milioane de lei. Cresteri semnificative sunt la bugetul de contributii sociale, dar si la bugetul consolidat al statului. Probabil ca au crescut salariile", a spus directorul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj, Eugen Calinoiu. "In perioada urmatoare cred ca economia va fi pe un trend crescator (...), altfel nu ar avea de unde sa provina aceste sume. Daca si in martie va fi la fel, credem ca mediul de afaceri si economia sunt pe drumul cel bun", a aratat Calinoiu. In luna similara din 2010 se incasasera la bugetul consolidat 139,85 milioane de lei, dar pe atunci existase si al treisprezecelea salariu pentru bugetari si sediile secundare ale altor firme din afara judetului plateau la Dolj (in medie, 7,6 milioane de lei), si plateau aici si cei 27 de contribuabili mijlocii trecuti acum la "mari contribuabili" (toate companiile achitau, in medie, 7,32 milioane de lei pe luna), informeaza directorul adjunct al Fiscului, Mihai Antonescu.

Au crescut exporturile si importurile

Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Craiova anunta ca in ianuarie 2011 au crescut incasarile cu circa trei milioane de lei fata de aceeasi luna din 2010, pentru ca s-a impulsionat activitatea economica. "Cresterea se datoreaza intensificarii activitatii firmelor din Dolj care fac import si export", a spus directorul DRAOV Craiova, Mircea Dan Matei. Statisticile inregistrate la finalul anului 2010 si transmise de Directia Regionala de Statistica Dolj confirma ca, in judet, s-au intensificat exporturile si importurile anul trecut fata de 2009, ceea ce poate insemna ca pe finalul lui 2010 s-a impulsionat consumul. Exporturile au fost in 2010 de 262 de milioane de euro, iar in 2009 fusesera de doar 232 de milioane de euro. Importurile in 2010 au ajuns la 353 de milioane de euro, iar in 2009 erau de doar 269 de milioane de euro. Partea proasta este ca s-a marit ecartul intre exporturi si importuri (s-a importat mai mult decat s-a exportat).

A scazut cifra de afaceri pe judet

Totusi, datele de la Directia Regionala de Statistica Dolj arata ca, la sfarsitul anului 2010, cifra de afaceri pe judet pe tot anul era mai mica decat cea inregistrata in 2009, reducandu-se de la 21,6 miliarde de lei in 2009, la 19,3 miliarde de lei in 2010. Potrivit statisticii, cea mai mare scadere a cifrei de afaceri s-a inregistrat in companiile majoritar private.

Locuri de munca mai putine

Efectivul de salariati pe 2010 a scazut in Dolj cu 9.741 de persoane si a ajuns la 119.567 de persoane, informeaza Statistica doljeana.
In ciuda locurilor de munca mai putine, inca de la sfarsitul anului trecut s-a inregistrat o crestere a salariului mediu net pe judet. Daca, in decembrie 2009, un doljean incasa, in medie, 1.292 de lei de persoana, in decembrie 2010 salariul mediu net a crescut la 1.309 lei de persoana. In ianuarie a fost si mai mare salariul, datorita recuperarii salariilor bugetarilor cu circa 14% net, dar aceste cifre vor fi culese ulterior de Statistica.
Paradoxal, cele mai mari cresteri de salarii in Dolj s-au inregistrat in domenii in care activitatea a scazut anul trecut: industrie si constructii. Chiar daca s-a lucrat mai putin in cele doua domenii, salariul mediu net a urcat in decembrie 2010 la 1.564 de lei de persoana, fata de numai 1.412 lei de persoana in 2009. Abia cand va creste si numarul locurilor de munca, atunci putem spune ca economia s-a redresat.