Politicienii au fost invitati sa-si doneze salariile, in urma crizei financiare, intr-un fond deschis, ieri, la o banca de catre independentii din Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei si intitulat Solidaritatea.
Mai prompti decat colegii lor de la putere, independentii din Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei au reactionat imediat la intentia presedintelui Traian Basescu de a-si dona salariul intr-un fond de solidaritate.
La numai o zi dupa ce Basescu a anuntat ca este dispus sa renunte la leafa pana la sfarsitul anului, liderul executiv al independentilor, Gabriel Oprea, s-a dus, ieri, la o banca si a deschis fondul Solidaritatea unde a si virat 8.000 lei din venituri personale.
Presedintele UNPR, Marian Sarbu , a donat si el aceeasi suma, dupa care cei doi i-au invitat pe politicieni sa le urmeze exemplul: "In aceasta perioada de criza financiara este necesar sa fim solidari, sa fim romani pentru romani. Invitam politicienii, parlamentarii, agentii economici si pe toti cei care doresc sa contribuie, sa faca donatii".
Printr-un comunicat, ei au precizat ca, saptamanal, sumele depuse in cont vor fi directionate catre Trezoreria Statului, iar toate donatiile vor fi date publicitatii.
Traian Basescu isi va dona insa salariul intr-un alt fond pe care il va crea Guvernul, a precizat Administratia Prezidentiala.
Niciun cuvant despre averile nerusinate acumulate de Basescu et Comp, de cei care conduc Romania si o baga in faliment financiar.