Mega Fun, cel mai mare centru comercial si de distracti deschis non-stop in Estul Europei, anunta lansarea uneia dintre cele mai atractive facilitati de distractie care se adreseaza in egala masura adultilor si copiilor: cel mai mare circuit de carting dintr-un centru comercial din Romania. Cele doua piste din care este format circuitul - una destinata adultilor si una copiilor, sunt amplasate in interiorul mall-ului.
"Suntem foarte bucurosi sa anuntam lansarea uneia dintre cele mai asteptate atractii din Mega Fun. Toti cei pasionati de sofat vor avea acum ocazia sa experimenteze senzatiile pe care viteza le ofera, pe un circuit indoor de carting. Este o adevarata placere pentru noi sa punem la dispozitia vizitatorilor nostri acest tip de atractie care completeaza perfect mix-ul de facilitati de distractie pe care il avem in Mega Fun," a declarat Israel Visel, Mall Manager Mega Fun.
Conceput pentru toate grupele de varsta, circuitul de carting are doua piste care pemit tuturor sa se bucure de acest sport incitant. Pista destinata adultilor are 200 m lungime si 7.5 m latime, in timp ce pista de carting pentru cei mici, destinata copiilor cu varste intre 7 si 12 ani, are o lungime de 60 m si o latime de 4 m.
Accesul pe piste poate fi facut fie prin achizitionarea unui bilet de intrare, cumparat pe loc, fie pe baza de abonament. Pentru toti cei care isi asteapta randul la tururile de pista sau pentru insotitorii lor, circuitul are prevazuta si o zona de lounge. Totodata, circuitul va gazdui periodic concursuri de carting si chiar evenimente organizate pentru vizitatori.
Ca si intregului proiect Mega Fun, circuitul de carting intruneste cele mai inalte standarde la nivel tehnic, iar echipa care supervizeaza circuitul are o experienta de peste 35 de ani in cartingul de performanta, fiind detinatoarea a numeroase titluri nationale.
Amplasat la intersectia dintre Bd. Vasile Milea si Bd. Timisoara, Mega Fun ofera non-stop un mix de brand-uri si activitati de petrecere a timpului liber, adaptate dorintelor fiecarui consumator: 250 de magazine; aproximativ 3.000 de locuri de parcare; un hypermarket Real deschis 24/7; 20 de sali de
cinema; primul IMAX din Romania; doua cazinouri; un patinoar de aproximativ 1.000 mp - cel mai mare aflat in interior, deschis tot timpul anului; un teren de joaca pentru copii; prima arena de laser tag
din tara; bowling si snooker; un spatiu dedicat targurilor tematice; un loc unde se poate fuma narghilea; un cinematograf XD in care efectele 4D de ultima generatie se imbina cu sunetul, luminile si efectul vantului; hovercraft - mijloc de transport ce se deplaseaza pe orice tip de suprafata, un trenulet electric si, foarte curand, o pista de carting.
Un alt aspect de interes al Mega Fun il reprezinta programul sau de functionare non-stop. Hipermarketul real este deschis 24 de ore pe zi, magazinele retailerilor pana la miezul noptii in zilele vineri, sambata si duminica, iar zona de fast food, restaurante si atractii pana tarziu in noapte.