Reparatiile la podul feroviar peste Jiu din Mehedinti, aflat intre Gura Motrului si Filiasi, s-au prelungit cu un an din cauza problemelor tehnice si financiare ale CNCFR. Jiul umflat a contribuit si el la aceste prelungiri.

Reparatiile capitale efectuate la cele doua fire ale podului feroviar de pe Jiu, in judetul Mehedinti, pe CF 100 Videle - Orsova (km 290+650), ar putea fi finalizate cu o intarziere de un an fata de termenele initiale. Ambele fire de circulatie trebuia reparate in 2008, insa termenele au fost decalate din cauza problemelor financiare si a inundatiilor. Lucrarile la firul I al podului au fost contractate de Europan Prod SA Pitesti, valoarea lor fiind de 6,76 milioane de lei, iar cele de la firul II sunt realizate de Concefa SA Sibiu - valoarea contractului fiind de 4,69 milioane de lei.
Compania Nationala CFR (CNCFR) SA sustine ca una dintre principalele probleme intampinate a fost finantarea. "În anul 2008, efectele crizei financiare au fost simtite la nivel national. Compania noastra, ca de altfel majoritatea celor de stat, a inregistrat unele dificultati financiare in achitarea la timp a facturilor pentru lucrarile executate. Noi speram sa depasim greutatile financiare cat mai curand, bineinteles, in masura alocatiilor bugetare primite, astfel incat lucrarile de reparatii capitale la acest obiectiv sa fie finalizate in acest an", sustine compania, intr-un raspuns trimis redactiei GdS.
La problemele financiare s-au adaugat si cele tehnice, si capriciile vremii: "Problemele care au condus la prelungirea termenului de finalizare au fost legate si de uzinarea tablierelor metalice pentru poduri, dar si de perioadele lungi in care apele raului Jiu au inregistrat o cota ridicata fata de nivelul normal".
Pe santierul deschis de Concefa SA, societatea trebuie sa imbrace picioarele de sustinere (pilele) intr-un strat de beton de 25 cm, dupa ce in prelabil au fost schimbate traversele de cale ferata. "Initial, pilele trebuia imbracate cu parplanse metalice etanseizate. Cand au ajuns la fata locului insa, si-au dat seama ca solutia nu este viabila, pentru ca utilajul care batea parplansele nu incapea sub pod. Concefa lucreaza aici din august 2008, iar lucrarea trebuie finalizata pe 30 septembrie", a spus Ovidiu Alexandrescu, sef de santier. Acesta sustine ca lucrarile pot fi terminate la timp, cu toate ca pana acum nu a fost turnat nici un cofrag. Singurele lucrari facute sunt schimbarea traverselor si injectarea de beton la baza uneia dintre pile.

Restantele din 2008, achitate la sfarsitul lui martie

La firul II, antreprenorul este Europan Prod SA Pitesti, iar lucrarile trebuia finalizate in octombrie 2008. "Cred ca luna asta terminam lucrarea. Mai avem de vopsit doua parti interioare la doua dintre tabliere", a spus, la randul sau, Ion Sandu, seful de lucrari. Potrivit acestuia, pilonii de la firul II nu a trebuit consolidati, desi au fost construiti in 1886 si consolidati in anii '20-'30. Firma avea de inlocuit doua tabliere, precum si de curatat si de vopsit tablierele si pilonii. Cat despre problemele financiare, constructorii spun ca restantele pe anul trecut au fost achitate abia la sfarsitul lunii martie si ca spera sa primeasca banii pentru lucrarile pe care le vor executa de acum inainte. "Acum mai avem de incasat factura curenta, iar intre timp ne apucam de camasuirea pilelor de sustinere si de facut protectii in jurul lor", a precizat Nicolae Ungureanu, director in cadrul Concefa.
La randul sau, Ion Molete, director al Europan Prod SA, a spus: "Ni s-au platit restante de trei milioane de lei la sfarsitul lui martie. Au fost probleme cu bugetul CNCFR si, prin urmare, si cu partea de cofinantare care trebuia asigurata. La sfarsitul acestei luni, noi vrem sa predam lucrarea, iar restul de bani - circa un milion de lei - speram sa-i incasam pana la sfarsitul anului". Toate partile implicate sustin ca siguranta feroviara nu este pusa in pericol.