Dupa mai multe luni de cand se afla la conducerea Directiei de Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), directorul Iancu Sapera si Stere Economu, purtatorul de cuvant al institutiei, au organizat prima conferinta de presa, vineri 16 august a.c. Intre subiectele dezvoltate s-au numarat prezentarea realizarilor agriculturii judetului Constanta in primul semestru al anului 2007, situatia despagubirilor acordate ca urmare a secetei excesive care s-a inregistrat in judet, politici privind realizarea culturilor de toamna, grau, orz, orzoaica de toamna, rapita dar si alte culturi, inclusiv subventii ce se vor acorda de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru infiintarea acestor culturi.

Directorul DADR a sustinut ca pe baza documentatiei intocmita de Directia de Agricultura si Dezvoltare Rurala, judetul Constanta a fost declarat calamitat, iar o parte din subventii au ajuns in buzunarele agricultorilor care si-au asigurat culturile. Pana in acest moment, din 255 de mii de hectare, 89.200 de hectare au fost declarate calamitate, in proportie de 30 % sau chiar 100 %. Dupa cum am precizat si in numerele anterioare, agricultorul ce considera ca seceta a avut un efect negativ asupra culturii sale poate beneficia de serviciile unei comisii de evaluare, alcatuita din patru membri, inclusiv agricultorul. Din aceasta comisie va face parte primarul localitatii de pe raza careia proprietarul are pamantul, un reprezentant al DADR, un reprezentant al societatii de asigurari si proprietarul. Acesta din urma va avea rolul de "spectator", deoarece nu are nici un cuvant de spus in procesul de evaluare a culturii calamitate. Potrivit lui Sapera, in cadrul acestei comisii nu poate fi vorba de o masluire a rezultatului final. In cadrul institutiei pe care o carmuieste Sapera, a fost infiintata si o celula de criza, menita sa rezolve cat mai repede eventualele probleme. Se pare ca ploaia care ne-a racorit serios in urma cu o saptamana a mai ridicat putin "moralul" plantelor, dar apa a fost la jumatatea cantitatii necesare, iar in continuare regimul hidric este foarte mic. Ministerul Agriculturii a dispus ca producatorii agricoli sa-si faca o evaluare a suprafetelor infiintate pentru la toamna. Comisia va estima pagubele, dupa care se va depune un dosar la sediul DADR in vederea identificarii unei surse de finantare. Sapera a mai afirmat ca acest an se situeaza, din punct de vedere compromitator, pe aceeasi lungime de unda cu anul 1946. Partea buna se identifica in faptul ca proprietatile oamenilor nu vor avea de suferit. Revenind la celula de criza, asa cum ii place lui Sapera s-o numeasca, aceasta a procesat 340 de dosare aferente suprafetei de 43.800 de hectare. Numarul dosarelor nu este semnificativ, ci numarul hectarelor, iar suprafata de 43.800 reprezinta doar jumatate din suprafata de 89.438 de hectare. Producatorii agricoli sunt atat de disperati de faptul ca nu si-au asigurat culturile, iar seceta excesiva a facut ravagii, incat depun dosare la sediul DADR, pentru a primi despagubiri, chiar daca nu indeplinesc toate conditiile. Iancu Sapera spera ca ministerul sa aloce fonduri si pentru cei oropsiti. Agricultorii pot primi echivalentul sumei de 500 de lei, in bonuri, pentru un hectar de grau, pentru unul de rapita 400 de lei, iar pentru alte culturi vor primi suma de 450 de lei. Sapera este de parere ca producatorii nu se asteptau la o asemenea cifra. Acesti bani, impreuna cu ploaia de acum ceva vreme, i-au determinat pe agricultori sa demareze noile lucrari agricole. O veste buna pentru cei care nu si-au asigurat culturile: din aceasta saptamana agricultorii au sansa sa primeasca despagubiri, prezentand doar actul de proprietate, iar pana la 15 ianuarie 2008 au ocazia sa-si asigure culturile.