Valoarea tranzactiilor de saptamâna trecuta a fost de trei ori mai mare fata de intervalul precedent. Cea mai mare parte a sumei a provenit din tranzactiile Kandia-Excelent. Altur Slatina a crescut cu 21,63%. Valoarea titlurilor tranzactionate saptamâna trecuta la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a fost tripla fata de saptamâna precedenta, aceasta atingând 491,4 milioane de lei. Doua treimi din aceasta a fost înregistrata pe piata deal prin vânzarea a 93,31% din totalul actiunilor Kandia-Excelent. Fara aceasta tranzactie, valoarea schimburilor ar fi fost la fel de redusa ca în saptamâna precedenta. Indicii pietei au înregistrat scaderi minore, pe fondul unor piete internationale în cadere libera. ROTX a fost mai afectat, blue-chip-urile bursei înregistrând scaderi mai însemnate.Investitorii asteapta listarea Erste BankChiar daca, în debutul saptamânii trecute, BET-FI a bifat noi maxime istorice, conjunctura internationala nefavorabila pe actiuni a determinat mici corectii si pe piata de la Bucuresti. În piata noastra doar s-a simtit o lipsa a interesului pentru cumparare, iar cei cu pachete consistente la SIF-uri nu s-au grabit sa le arunce pe piata stiind ca pe acesti emitenti ar putea urma vremuri bune daca, în conditiile listarii Erste la Bucuresti, s-ar putea discuta si eventuale conversii de actiuni BCR-Erste.  „Daca aceasta situatie ar avea loc si s-ar converti într-un raport o actiune Erste la sase actiuni BCR, asa cum a fost în cazul salariatilor bancii, atunci SIF-urile ar avea un discont real fata de cotatia actuala de 65-70%“, a declarat Nicu Manda, broker la Intercapital Invest Craiova. Majoritatea blue-chip-urilor au scazut, atât sectorul bancar, cât si cel petrolier afectând indicii pietei. În schimb, actiunile cu lichiditate redusa de la categoria a doua au început sa urce.Cea mai importanta tranzactie a fost cea prin care s-a transferat 93,31% din totalul actiunilor Kandia-Excelent, la 2,9 lei/actiune, în favoarea unei companii din grupul Cadbury Schweppes. Vesti bune au aparut de la Altur Slatina (ALT), cu o apreciere de 21,63%. Emitentul a propus o majorare de capital cu aport în numerar, actionarii putând sa subscrie 11 actiuni la fiecare zece detinute, pentru 0,11 lei/actiune. Pentru saptamâna aceasta, daca pietele internationale nu vor reveni pe plus, ne asteptam la corectii negative si la BVB.Material realizat în colaborare cu Intercapital Invest Craiova