Am cititi pe catchy.ro un text care m-a pus pe ganduri. Textul are un tilul incitator: Tineti-va, naibii, hormonii in frau! Ati ajuns mai rau decat animalele. Desi nu este chiar o poveste de amor, cred ca nu va veti plictisi daca o cititi si dvs. Este de fapt o insiruire de inrebari despre ceea ce inseamna dragostea si mai ales demnitatea. Cu acest prilej mai aflam cate ceva despre cum arata in realitate masculul alfa si femela alfa. Acele animale care sunt conduse in viata exclusiv de hormoni. Iata povestea:

Vorbim, dezbatem, polemizam despre infidelitate, fidelitate, moralitate, iubire, dar de fapt nu intelegem nici macar la nivel de definitie aceste notiuni si perpetuam comportamente toxice, relatii ce sfideaza normalitatea. Multi dintre noi suntem imaturi emotional si refuzam sa vedem acest lucru, motivandu-ne abaterile cu argumente puerile gen daca lui/ei nu-i pasa, mie de ce mi-ar pasa, daca inima cere, eu ce pot face, nu ma intereseaza ce zic altii despre mine, eu fac cum simt si altele asemenea. Argumente care incearca la modul cel mai jalnic sa motiveze alegeri de care nu suntem mandri, sa ne linisteasca constiinta, daca o avem. O sa va spun o poveste din care sa intelegeti pana unde s-a ajuns cu asa zisele povesti de amor. Ea, femeie care toata viata a fost liantul familiei, a incercat sa fie sprijin pentru sot, copil si toti cei ce aveau nevoie de un umar pe care sa planga, de un ajutor moral. La un moment dat, viata i-a jucat o festa si a procopsit-o cu un mic cancer (doar stadiul 3), iar ca viata sa fie si mai generoasa, i-a cadorisit si copilul cu aceeasi boala. Si acum, ce putea face? Fie sa se plece in fata sortii, fie sa lupte. Astfel a inceput lupta cu destinul, insa in aceasta confruntare inegala a uitat sa mai fie femeie. Acum, corul doamnelor va spune ca nu-ti trebuie mult timp pentru asta si ca in orice situatie trebuie sa fii aranjata. Le sfatuiesc pe cele care gandesc astfel sa incerce ca intre sedintele de chimioterapie, radioterapie, drumurile la spital unde copilul tau sufera, casa unde gatesti, speli, faci curatenie, sa-si faca timp de coafor, epilat si ceva gimnastica de intretinere. Ca, deh, de la citostatice pui ceva kilograme si silueta are de suferit! Se pare, insa, ca totusi Cineva acolo Sus a iubit-o si, dupa tot acest zbucium, a venit si linistea de a fi invins boala ei si boala copilului. Dar aici incepe povestea despre moralitate!
Sotul (altfel, manager la o firma importanta), bulversat de faptul ca singura persoana care il sustinuse si ii fusese alaturi in orice era pentru prima data nevoita sa ceara sustinerea lui, sa fie inteleasa pentru deriva in care se afla dupa tot ceea ce traise, s-a speriat si a ales cea mai neinspirata solutie: si-a cautat (nu am spus gasit!) alinarea in bratele unei doamne dragute si binevoitoare, evident subalterna, cu sot si copil in dotare, subtirica (si la trup, dar si la minte, altfel nu pot intelege hotararea de a intra intr-o asemenea poveste), dornica de sex clandestin, trait prin camere de hotel.
Nu voi face aici procesul domnului in cauza (viata i-a platit ulterior cu varf si indesat alegerea facuta), caci nu stiu ce poti simti si cum poti reactiona atunci cand totul in jurul tau se prabuseste. Cand tu, persoana sanatoasa, te vezi inconjurat de durerea persoanelor apropiate (indraznesc sa spun dragi, dupa cum am aflat ulterior de la domnul in cauza, doborat de durerea de a fi ranit fiinta care il iubea atat incat nu-si arata intotdeauna durerea si disperarea pe care le traia si care nu banuia viata lui dubla), de posibilitatea de a le pierde oricand, ci voi incerca sa gasesc raspunsuri la niste intrebari legate de ce inseamna sa fii femeie, mama si sotie. Pana la urma, astfel de barbati sunt crescuti si educati de noi, femeile:
- Cum poate o femeie (mama si sotie), cunoscand situatia prezentata, sa accepte o asemenea relatie?
Nu-mi spuneti povestea cu daca lui nu-i pasa, pe ea de ce ar interesa-o, pentru ca va raspund. O femeie care se respecta ar intelege ca, daca barbatul renunta la pantaloni, tu nu esti obligata sa ridici fusta inainte de a te gandi ce ar spune sotul sau copilul, afland cum iti petreci tu timpul si, mai ales, din postura de mama, ce simtea acea femeie care lupta pentru viata copilului ei.
- Cum este posibil ca, atunci cand sotia a aflat, sa-i trimita un mesaj in care, chipurile, lua toata vina asupra ei (din multa dragoste, probabil, pentru domnul) si sa recunoasca faptul ca ea, sotia, este cea iubita?
Atunci, tu ce cauti in ecuatie, care este rolul tau? Sa nu-mi spuneti ca distractia, sexul de calitate pe care nu-l gasea acasa, dragostea! Toate sunt motivatii jalnice cand stii ca barbatul cu care te intalnesti prin camerele de hotel si-a lasat acasa sotia si copilul bolnavi. Orice femeie cu minima decenta l-ar fi trimis invartindu-se acolo unde era nevoie de el, nu l-ar fi ademenit cu cadouase dulci, vorbe mieroase si mai ales nu ar strabate jumatate de tara platindu-si camerele de hotel si motivandu-si lipsa de acasa prin sedinte imaginare.
- Cum poti pleca de langa amant si sa mergi la propriul copil curata ca lacrima (bietul te stia la o sedinta) si sa pretinzi ca el este totul pentru tine, cand doar cu putin timp in urma ii declarai dragostea unui barbat care nu era tati?
- Cum poti poza in doamna draguta, implicata in diverse acte de asa-zisa caritate (probabil incercand sa-si linisteasca constiinta), cand stii bine ca un alt copil (oricum destul de incercat de viata, pentru care se lupta cu toate fortele) sufera din cauza faptelor tale?
- Ce poti astepta de la o asemenea relatie, ce calcule poti face?
Fie sotia se va indura sa-si dea obstescul sfarsit (doar este bolnava de cancer), fie domnul in cauza va vedea ce buna, rabdatoare esti (scorpia doar tuna si fulgera de la atatea citostatice), va vedea ce bine va potriviti in pat (eu as spune si la caracter) si astfel sa-ti atingi apogeul tau ca femeie devenind doamna viitoare sotie. De asemenea, incerc sa-mi explic cum poate o femeie, dupa ce se desprinde din bratele amantului, sa vina zambitoare la sotul din dotare si sa-si joace rolul de sotie devotata, mama impecabila, doamna draguta etc?
Din toata aceasta poveste am tras o concluzie dureroasa: aici ne-a adus toata aceasta libertate (as spune mai degraba libertinaj) prost inteleasa, toata aceasta sexualizare excesiva fara a intelege de fapt ce este sexul de calitate (aici nu ma refer la timp, gimnastica, ci la traire), toata aceasta imaturitate emotionala. Nu mai stim unde sunt limitele si ca ele trebuie sa existe, nu mai avem respect pentru propria persoana (sa te cobori la a incerca sa-ti construiesti fericirea pe durerea altei persoane, numai bun simt si respect de sine nu sunt); empatizam cu toate aceste dudui si duducute (nici macar in gluma nu este OK sa o facem) care isi spun povestile de amor clandestin, dar sub semnatura anonimatului, incercand sa le gasim scuze, invinuind sotiile care fie nu stiu sa-si aleaga sotii (exista cumva un algoritm pentru asta?), fie nu stiu sa fie femei, fie ii leaga prea strans cu lantul casniciei.
Nu sunt o nevestica sau o puritana, adepta a conceptiilor invechite, ci accept ca doi oameni se pot indragosti, (caci iubirea este mult mai mult, presupunand timp, rabdare, intelegere, deci constructie), chiar si facand parte din alte relatii. Dar, in acest caz, onest este intai sa-ti rezolvi problemele cu partenerul si apoi ai liber la indragosteala. Sunt o persoana trista vazand cat de mult rau ne facem unii altora, fara remuscari (ba chiar ne simtim superiori), cum noi singure, femeile, ne complacem in situatia de a fi a doua varianta, dupa care cerem respect. Nu cred in razboiul dintre amante si sotii, caci el a fost creat artificial de acele persoane care nu-si asuma rolul de dubluri. Spuneti ca barbatii cauta la aceste femei ce nu gasesc la sotiile din dotare, purul adevar. Este foarte greu sa o faci pe cea care te stie asa cum esti in realitate sa te perceapa asa cum te prezinti duducai la ale carei atentii aspiri; si, de asemenea, este greu sa concurezi cu dorinta de sex a doamnei pregatite si venita special pentru asta!
Am auzit si de varianta mascul alfa, femela alfa, vanatoare. Din cate stiu, pretindem ca am depasit stadiul cavernelor (sau nu?), iar masculul alfa nu este cel care bifeaza cat mai multe doamne dornice de aventuri (asa spun baietii intre ei, nu?), ci acela care ar putea avea orice femeie, dar ii ajunge cea pe care singur si-a ales-o. In ceea ce priveste femela alfa, ea nu isi trece in lista cat mai multe paturi cercetate, ci, desi este capabila sa suceasca mintile oricarui barbat, este fidela aceluia pe care il iubeste.
Stiu ca vor aparea multe comentarii pro si contra, dar inainte de a emite o parere, ganditi-va ce ne invatam copiii, cum ii educam si ce vom simti cand vor deveni astfel de persoane lipsite de minima moralitate, educatie si cultura sau cand vor deveni victimele unor astfel de oameni. Din pacate, copiii nu fac ce le spunem, ci imita ceea ce facem noi ca parinti maturi si, sper, responsabili. Cand vom gandi ceva mai profund (nu doar cu hormonii netinuti in frau) si vom intelege ca viata presupune limite, limitari si mai ales minte, astfel de povesti vor ramane doar povesti.

(Sursa: catchy.ro)