In radioterapie, situatia in Romania este ingrijoratoare. Interviu cu prof.univ.dr. Ion-Christian Chiricuta, medic primar de radioterapie. (Autoare: OANA BUGEAG)

Prof.dr. Ion-Christian Chiricuta s-a nascut la Bucuresti, la 4 martie 1947, intr-o familie de intelectuali mutilata de comunisti. Tatal sau este celebrul chirurg Ion Chiricuta, fost director al Institutului de Oncologie din Cluj, care astazi ii poarta numele. Bunicul sau patern, preotul Toma Chiricuta, doctor in teologie in Germania, a fost arestat chiar in biserica in care slujea, Zlatari, din cauza unei inscriptii: Omul, in afara de trup, are si suflet. Mama sa, al carei bunic, Nicolae Basilescu a fost decanul Facultatii de Drept Bucuresti in perioada interbelica si care primise, acasa, o educatie aleasa, a fost obligata sa fie femeie de serviciu si muncitor necalificat ani de zile in fabricile comuniste. Bunicul matern, profesorul de drept economic Aristide Basilescu, a fost, la randul sau, detinut politic in lagarul de exterminare de la barajul Bicaz. Prof.dr. Ion-Christian Chiricuta a facut parte din prima generatie de studenti care au absolvit Fizica Atomica si Nucleara la Facultatea de Fizica a Universitatii Babes - Bolyai din Cluj-Napoca. Din cauza fugii din tara a fratelui sau, nu a fost lasat insa sa urmeze o cariera de fizician in domeniul pentru care a a fost educat, astfel ca a urmat din anul 1974 cursurile Facultatii de Medicina Generala din cadrul IMF Cluj. In 1978, si-a sustinut doctoratul in fizica, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, iar in 1980 si-a dat secundariatul in radiologie-radioterapie la Institutul Oncologic Bucuresti. Dupa depunerea cererii de emigrare din Romania, un an de zile a fost somer, pana in 1982, cand, cu ajutorul tatalui sau, a obtinut un post de medic de tara la dispensarul medical din satul Ditesti, judetul Prahova. Dupa trei ani reuseste sa plece din Romania in Germania, unde a avut sansa de a-si alege, la 41 de ani, profesorul in radioterapie - in persoana domnului dr. Werner Bohndorf. Din 1986 a urmat rezidentiatul in radioterapie la Universitatsklinik Marienhospital Herne, la Universitatea din Bochum, iar intre 1988 si 1995 a lucrat la Clinica de radioterapie a Universitatii din Wurzburg. In anul 1991 a devenit medic specialist in radioterapie oncologica. In 1996, a obtinut titlul de doctor docent in medicina si in acelasi an a fost numit in functia de director al Institutului de Radioterapie Oncologica de la Spitalul St. Vincenz din Limburg si a fondat un institut modern de Radioterapie Oncologica. In 2002 a primit titlul de profesor al Universitatii din Wurzburg.
In 2010 s-a intors in tara, unde a contribuit, in Bucuresti, la formarea unui centru privat de radioterapie pe principiile procedurilor moderne in domeniu. A scris 4 carti despre radioterapie si anatomie, este autor si co-autor a peste 40 de articole aparute in reviste si publicatii de specialitate de prestigiu. A creat primul atlas 3D al sistemului limfatic impreuna cu profesorul Anders Brahme, de la Institutul Karolinska, din Suedia.
________________________________________

- Fiecare dintre noi poarta pe umeri o pelerina pe care stau agatate umbrele stramosilor. Harta dvs. genetica este fantastica, pentru ca ambii parinti se trag din familii vechi si extrem de fine, de intelectuali. Nu putem cumpara trecutul " spuneati, dar povestea familiei dvs. nu a fost niciodata de vanzare, o aveti acolo, in suflet, in sange. Care va sunt cele mai dragi umbre de pe pelerina?
- Este extrem de interesanta intrebarea, dar de multe ori, cand esti tanar, nici nu ai timp sa te ocupi de treaba asta. Inca din copilarie am trecut printr-o perioada stalinista de o austeritate extraordinara. Acum vad ca sunt generatii care nici nu stiu ce e aia comunism” sau au o imagine total gresita a comunismului. Eu am trait din plin acele vremuri cumplite, pentru ca sunt nascut in 1947, cand comunismul sau mai corect definit stalinismul era in floare. Tin minte momentul cand am aflat ca a murit Stalin, in 1953, eram in gara din Brasov. Asteptam trenul spre Sighisoara, unde locuiam la o familie de sasi. Cu familia acelor sasi, care in final mi-au devenit rude apropiat” in sensul direct, am trait toata perioada stalinista si am vazut cum se faceau arestarile si deportarile in U.R.S.S. in comunitatea lor.

POVESTEA BASILESTILOR. PRIGOANA DIN VREMEA COMUNISMULUI

- Chiar bunicul dvs. matern a avut astfel de probleme.
- Familia mea pe linie materna, inclusiv mama mea, a fost pseudo-exterminata intelectual de regimul comunist instaurat in 1947. Sigur, unii vor comenta ca eu am fost un privilegiat al regimului. Nu, nu am fost privilegiat, am crescut ca un copil normal, intr-o familie de intelectuali. Bunicul meu era un preot cunoscut in Bucuresti, parintele Toma Chiricuta, de la Biserica Zlatari, iar strabunicul din partea mamei, Nicolae Basilescu, a fost decanul Facultatii de Drept din Bucuresti in perioada interbelica. A murit in 1938.
- La initiativa sa, in perioada in care fost decan (1927-1934) au fost stranse fondurile pentru constructia Palatului Facultatii de Drept din Bucuresti.
- Da, cu ajutorul regelui Carol al II-lea. Bunicul meu a fost un intreprinzator. Tot ce a reusit sa aiba a fost cumparat din munca lui. Nu le avea, ci si le-a cumparat si fondat cu specialisti adusi special din Franta. Strabunicul meu provenea dintr-o familie de oameni simpli din Urlati. Il chema Nicolae Vasile si invatatorul sau, observand ca este un copil dotat deosebit, a sfatuit familia sa-l lase sa plece la Ploiesti, sa urmeze acolo scoala. Acest invatator a propus si schimbarea numelui din Vasile in Basilescu. Dar sa-ti schimbi numele”, i-a zis, de azi inainte tu esti Basilescu. Profesorii de liceu de la Ploiesti au fost impresionati de inteligenta sa iesita din comun si l-au indrumat sa urmeze studiile Facultatii de Drept la Bucuresti. Nicolae Basilescu a introdus primul tramvai cu abur, in anul 1906, care functiona intre Bucurestii Noi si Gara de Nord. Cartierul Bucurestii Noi a fost fondat si apartinea profesorului Basilescu Nicolae. Initialele sunt aceleasi, BN.
- arca ar fi povestea lui Nicolae Moromete.
- Da, a studiat si cand a ajuns la Facultatea de Drept, decanul de atunci, profesorul Aristide Pascal, autorul Constitutiei din 1866, si-a dat seama, la randul sau, de capacitatile sale intelectuale extraordinare si l-a indrumat si trimis sa-si dea doctoratul la Paris. Se intampla intre 1881 -1884.
- Era un diamant care s-a slefuit singur.
- L-a slefuit societatea, adica toti cei care au intrat in contact cu el si care si-au dat seama ca au de a face cu un om deosebit.
- Ce vreti sa spuneti, ca daca s-ar fi nascut in zilele noastre nu ar mai fi avut aceasta sansa?
- E greu de spus ceva la acest subiect. Pai eu ce sansa am avut aici? Pana la 40 de ani nu am avut dreptul sa primesc vreun pasaport pentru dincolo de cortina”. Nici una. Am facut scoala, am studiat, mi-am castigat toate lucrurile pe drept si am plecat din Romania ca sa-mi fac un viitor. Eu am terminat facultatea de medicina generala in '80. Am fost concediat dupa ce am depus cererea de plecare definitiva, am fost somer un an de zile, la un moment dat chiar am vrut sa merg hamal” la gara, dar nu m-au angajat, zicand ca sunt provocator… Apoi am primit un post la o circumscriptie medicala. Asa a inceput, trebuie sa recunosc, cea mai frumoasa perioada a vietii mele " eram un tanar medic dintr-un sat de undeva, din Prahova. Dupa aproape trei ani am reusit sa plec din Romania. Daca nu as fi facut-o, nu cred ca as fi putut acumula cunostintele pe care le-am dobandit in Germania. Acolo am gasit un profesor care a devenit noul meu mentor si-l echivala, ca model profesional, pe tatal meu.
- As vrea sa revenim putin la subiectul familiei, pentru ca va trageti dintr-o familie extraordinara.
- Am in minte un citat al unui coleg al renumitului om de stiinta Geoge Emil Palade, Christian Duvell, care a luat premiul Nobel in Medicina odata cu savantul roman in anul 1974 si care spunea despre acesta ca este cel mai mare ambasador al Romaniei prin atitudine, prin gandire si tinuta profesionala”. Profesorul Duvell era de parere ca orice copil ar trebui sa aiba doua sanse in viata " o data, sa-si aleaga parintii si a doua, sa-si poate alege profesorii. Mi s-a parut fantastic " de fapt fiecare copil isi alege parintii, pentru ca majoritatea ne laudam cu parintii si suntem foarte multumiti de familia noastra. Dar profesorii n-ai cum sa-i alegi. De fapt asta este o problema " elevul ar trebui sa-si aleaga profesorul, mai ales la universitate. Daca esti intr-un mediu si observi ca nu ai pasiunea si propulsarea necesara trebuie sa schimbi imediat ceva … De fapt pasiunea vine din curiozitate, copiii sunt curiosi. Ei sunt, prin curiozitatea ce-i caracterizeaza, cei mai fantastici receptori si daca le satisfaci curiozitatile, se vor dezvolta incredibil.
- L-ati cunoscut pe George Emil Palade?
- Da, i-a fost asistent si tatalui meu, la Anatomie. A venit la Cluj, a vizitat institutul in anul 1968, chiar aveam niste poze alaturi de tatal meu si cu colaboratorii din institut. Vizita lui a produs in membrii de atunci ai institutului un optimist iesit din comun.
- Ati avut parte de ambele sanse in viata " atat cu parintii, cat si cu profesorii.
- Comunistii mi-au distrus familia mamei, dupa ce au facut-o maturatoare intr-o fabrica. Mama mea provenea dintr-o familie organizata, inainte de venirea comunistilor, si primise o educatie englezeasca. Bunica ei, prima sotie a strabunicului Nicolae Basilescu, a murit de tuberculoza, lasand in urma trei copii: pe bunicul meu, Aristide, si pe cele doua surori ale sale. A doua sotie a lui Nicolae Basilescu, Vera, nascuta Cunningham " era un om extrem de talentat, era si pictorita. Aristide Basilescu, profesor de drept economic, a avut un singur copil - pe mama mea, care s-a casatorit la doar 18 ani cu tatal meu, Ion Chiricuta. A venit razboiul, in 1948 au fost expropriati, scosi noaptea din casa, mutati la Mizil, cu domiciliu obligatoriu, intr-o casa cu pamant pe jos, in care am locuit si eu. Bunicul meu, profesorul Aristide Basilescu, a fost condamnat si a lucrat mai mult de doi ani in lagarul de exterminare de la Dodeni -nBicaz. El era la sectia in care erau incarcerati intelectualii si preotii, ce prestau munca fortata la constructia barajului Bicaz. In puscarie fiind, tatal meu a obtinut aprobarea sa-l opereze de hernie inghinala chiar in celula lui. Operatie ce a a reusit si puscariasul Basilescu a putut lucra mai departe acolo.
- Ati copilarit la Mizil?
- O parte a copilariei am petrecut-o si la Mizil, pentru ca apoi am plecat la Sighisoara, la o familie de sasi, perioada ce a contribuit mult la reusita in viata in anii ce au urmat, si mai ales in perioada petrecuta in Germania.
- La 6 ani ati plecat de acasa?
- Plecam, veneam, am crescut intr-o continua miscare, pentru ca nu aveam casa noastra nici in Bucuresti, unde imparteam un apartament de trei camere cu trei familii. Intr-o camera locuiau bunicul meu, preotul Chiricuta, cu sotia Virginica, in alta camera stateau sora tatalui meu " pediatra, cu sotul ei, tot medic si noi patru, in a treia camera.
- In hol, tatal dvs. isi amenajase un cabinet medical.
- Apartamentul avea, spre norocul nostru, doua intrari, una inspre Cismigiu (Schitu Magureanu, daca nu ma insel) si cealalta din strada Cobalcescu nr. 6, etajul III (sub un acoperis de tabla care facea verile un cosmar). In hol era cabinetul unde doctorul Chiricuta isi consulta pacientii. Eu ma invarteam printre pacientii care asteptau in hol si pe scara blocului.
- Fiind copil, perceptia dvs. era alta, nu simteati greutatea vietii.
- Nu la dimensiunea reala, apartamentul era langa Cismigiu si ma jucam toata ziua in parc. Tatal meu luase un caine de la Castelul Bran si hoinaream toata ziua prin Cismigiu cu Tulpan - asa il chema pe caine. Il calaream, era cat un cal. Cand se punea sub masa, ocupa toata bucataria. Tulpan ne-a schimbat viata. Sigur, avand un caine foarte mare, eram foarte invidiat si respectat de ceilalti copii.

(Va urma)