LITERATORUL: GEORGE PAUNESCU: M-AM NASCUT PE MARE
- Mihai Tatulici: Sa luam cu inceputul. Oamenilor le plac amintirile din copilaria celor puternici. Creeaza impresia ca cei mari au fost odata mici.
- George Paunescu: In biografia mea scrie ca m-am nascut la Bazargic, in anul 1938, pe 19 mai.
M.T.: In actuala Bulgarie.
G.P.: Atunci era Romania. Este pamant romanesc.
M.T.: Ce cautau parintii pe acolo?
G.P.: Tatal meu era directorul Institutului Pedagogic care pregatea invatatori de limba romana pentru cele doua judete - Caliacra si Silistra, pe care Romania le avea in sudul Dobrogei. De loc, tata era din Godinesti, mama din Rosia de Jiu. Mama provenea din familia Stroestilor, o veche familie de militari, mosieri cu mari intinderi de pamant, pina la 1877. Dupa aceea au mai pierdut mereu cate ceva, datorita diferitelor reforme, pana n-a mai ramas nimic.
M.T.: Nascut, deci, departe de Jiu.
G.P.: Chiar si departe de tarm. Parintii erau intr-o croaziera pe mare si, cine stie cum, m-am nascut la 7 luni.
M.T.: O fi fost vreo furtuna pe mare?
G.P.: Nu am de unde sa stiu. Cert este ca m-am nascut pe mare.
M.T.: Ciudat. Un om cu picioarele pe pamant se naste pe mare.

De la A.S.E., la Universitatea Tehnoimport

G.P.: In 1940, parintii vin in judetul Romanati.
M.T.: Liceul il faceti, banuiesc, la Caracal.
G.P.: Exact. La Ionita Asan, asa-i zice si astazi.
M.T.: De la cine ati deprins experienta comerciala, economica?
G.P.: De la mama mea. Vremurile erau tulburi, banii aveau valori relative, ca si astazi, si mergeam in piata cu ea si o auzeam cum comenteaza: Ieri cu o suta luam 5 kg de malai, astazi nu imi ajun nici pentru o cutie de chibrituri. Si o intrebam, aveam 8 ani, de ce e asa. Si imi explica. Era o femeie cultivata.
M.T.: Sa inteleg ca de la ea ati inceput sa invatati valoarea banilor?
G.P.: Ea mi-a spus, prima, un adevar pe care il tin la mare pret si astazi: Banii nu sunt greu de inteles, dar foarte usor de stapanit, daca nu esti dominat de ei. Cu aceste idei am intrat la facultate, la A.S.E., la Economic Generala.
M.T.: Bainuiesc ca, pe vremea aceea, la facultate nu se invata economia de piata.
G.P.: Evident. Dar in 1962 am putut sa-mi fac lucrarea de diploma cu o tema extrem de interesanta: Export de capital nord-american in Europa Occidentala. Incepuse o discreta deschidere. Atunci am putut sa-mi lansez o prima teorie, la care tin si astazi. Ca plan Marshall a reusit in Europa nu numai pentru ca era justificat politic, ci, mai ales, pentru ca aici era o piata educata. O piata care putea sa utilizeze sau sa consume produsele americane. Si asa am demonstrat ceea ce ulterior s-a confirmat in Africa si America de Sud, acolo unde importante programe de investitii n-au reusit: nu erau piete pregatite, nu era educatie. M-a preocupat problema si, intr-un fel, cu ea am ajuns si la teza de doctorat.
M.T.: Care era esenta tezei?
G.P.: Un punct de vedere destul de critic, pentru vremurile acelea. Cum probabil va mai amintiti, in anii '70, Romania a fost prezenta pe piata internationala prin cateva repere economice importante. Eram, de exemplu, pe locul 4 in lume in productia de tractoare. Prin anii '80, intrasem deja in criza, din cauza gestiunii economice a valorii. Sistemul supercentralizat nu se mai putea adapta la gestiunea flexibila a pietei. Noi vorbim astazi de economia americana, despre maximum de tehnologie in gestiunea economica, dar cati inteleg despre ce este vorba? La noi nu se intelege ca decizia economica nu trebuie confundata cu gestiunea economica si nici cu administratia economica. Sunt notiuni precise, diferite, pe care multi dintre oamenii nostri le confunda.
M.T.: Bine, dar dvs. unde le-ati invatat? Banuiesc ca in nici un caz in acele timpuri la A.S.E.
G.P.: Nu. La A.S.E. am invatat o serie de notiuni teoretice si o oarecare sitematizare a cunostintelor. Meseria mea a inceput la Tehnoimport, dupa terminarea facultatii.
M.T.: Ati fost angajat ca economist?
G.P.: Da, dar am lucrat, initial, ca merceolog. Am intrat, de la inceput, in serviciul 14, condus de un oarecare domn Tudor. Era un om foarte meticulos. Si intreprinderea era excelent organizata. Asta a fost adevarata mea universitate.
M.T.: Ceva profesori, mai tineti minte?
G.P.: Cum sa nu. Unul alaturi de care am inceput. Se numea Iuliu Zaha, avea 65 de ani cand am intrat eu la Tehnoimport. Omul avea doar 4 clase, dar se ocupase 16 ani de toate operatiunile de import-export ale societatii Astra (romano-americana) la care lucrase. De la el am invatat meseria.
M.T.: Avea metoda? Vorbesc de acest Zaha.
G.P.: Era pedaog, ce sa mai vorbim! Mi-a dat, mai intai, sa citesc toate procesele comerciale. Avea o intreaga biblioteca. Asa m-am dus, din aproape in aproape, spre conceptul de negociere. In fiecare dimineata, venea cu autobuzul la serviciu, il asteptam si mergeam cu el de brat pana la Tehnoimport. Si dupa-amiaza il duceam la, masina. Avea un baiat, la Politehnica pe care eu il meditam. Sambata si duminica ma invitau la masa, la ei acasa. Asa am invatat meseria de la el.

Piata este ca o fata mare

M.T.: Cum ati ajuns in comertul exterior?
G.P.: O data cu decizia lui Ceausescu de a dezvolta industria constructoare de masini. Ne trebuiau cooperari. Si, dupa accea, dupa ce am inceput sa producem, ne trebuiau piete de desfacere…
M.T.: Stiti folclorul care circula pe aceasta tema: toti cei care au lucrat in comertul exterior au colaborat cu Securitatea sau au fost, pur si simplu, ofiteri cu acte in regula.
G.P.: Lumea poate sa vorbeasca mult si bine. N-am lucrat ca ofiter in comertul exterior de altfel, nu eram singurul in aceasta situatie. Erau multi oameni foarte competenti, profeionisti. Si-apoi, mi-aduc aminte, dupa fuga lui Pacepa, au fost retrasi toti cei care lucrau sub acoperire. Nu mai aveau incredere in nimeni dintre cei ce aveau pasaport diplomatic. Eu am ramas mult timp singur la agentia economica de la Milano, fara sa am acces la Sala speciala” (unde cine stie ce documente secrete erau?). E usor de commentat acum si greu de imaginat cat de carpite erau lucrurile atunci. Cert este ca aveam nevoie de profesionisti, si asta s-a vazut in numeroase situatii iar eu puneam osul si trageam. Nu-mi pasa ce se spune astazi. Eu am facut contracte importante de cooperare sau comert pentru Romania.
M.T.: Cat adevar este in povestea cu tractoarele? Si inca ceva, stiti bine italiana?
G.P.: Ma descurc in trei dialecte italiene, dar nu asta este problema. Multi vorbesc engleza si putini stiu ce au de facut.
M.T.: Un exemplu concret, va rog. Cel la care m-am referit e real?
G.P.: A fost cam asa. O delegatie a MICM a esuat in negocieriie cu FIAT, la Torino. Cand am ajuns eu acolo, delegatia tocmai primise papucii. Si am luat-o incet, i-am explicat italianului cat poate pierde daca sperie o fata mare. I-am zis: ti-aduci aminte prima data cand ai alergat dupa o fata, cum ai mangaiat-o, cum ai sarutat-o, cum s-a speriat fata si a luat-o la fuga, cum ai rugat-o zile intregi sa te ierte, ca n-ai vrut faci nimic rau? Adu-ti amine de perioada cea mai pura din viata unui baiat si a unei fete. Asta este piata unei tari. Este ca o fata mare. Trebuie sa-i faci curte, sa o cuceresti, fara sa se supere pe tine, fara s-o sperii. Asa am reusit sa realizam colaborarea intre FIAT si Tractorul si sa facem o fabrica in Pakistan. Asa am reusit sa vindem 47.000 de tractoare in afara, in doi ani. Export 3.000 de tractoare anual in SUA. In SUA, nu in alta tara. Romania avea atunci capacitatea de a produce pentru un anumit tip de piata. Piata nu cere numai sofisticari. E loc in ea si pentru calitate medie.
M.T.: Cum ati ajuns in Ministerul Comertului Exterior?
G.P.: Cand Ceausescu a inceput sa restranga activitatile, sa faca economii, i-a venit ideea sa puna la Comertul Exterior numai tipi cu experienta. Asa m-au adus pe mine de la Brasov si m-au pus directorul sectiei de import-export si apoi valutar. Incepuse nebunia cu lichidarea datoriilor externe ale Romaniei.
M.T.: Cum vi s-a parut politica asta?
G.P.: O nenorocire. O greseala. Am incercat sa salvam ce se mai putea, in martie 1988, prin Stefan Andrei. Acesta s-a dus sus de tot cu propunerea (facuta de mine) sa lansam o licitatie mondiala, pentru ca Romania nu avea nici o datorie externa. S-a opus. De aici s-a dat totul peste cap. Daca Ceausescu accepta, Romania nu era distrusa. Era in picioare, din punct de vedere economic. Si astazi cred ca e mai bine sa fii dator, sa ai credite, decat sa nu fii dator si sa te lichideze pentru ca nimeni nu are nici o obligatie fata de tine. Sau tu fata de el. Imaginati-va ce ar fi insemnat ca in Romania sa se deruleze programe externe " sa zicem americane " de vreo douazeci de miliarde de dolari; cine ar mai fi indrazit sa faca praf Romania din punct de vedere economic? Esti dator, esti legat de ei, esti salvat.
M.T.: Mda, cred ca aveti dreptate. Insa, din ce imi spuneti, rezulta multe legaturi cu cercurile puterii de atunci.
G.P.: L-am cunoscut pe Ceausescu. Facea administratie incredibil de legal constituita. El nu zicea, cand lua o deczie: Si ce daca decretul ala nu ne lasa. Se facea o propunere, trecea prin tot felul de comitete si comisii si se modifica decretul. Abia dupa aceea aflam hotararea. E drept, sub Ceausescu nu misca nimeni. Cel care misca era terminat. Dar s-a intamplat, de multe ori, sa vina cu ideea lui si sa plece cu a altora. Cand o fi sa facem judecata cea dreapta, trebuie sa vedem exact care erau vinile lui care ale altora. Ca erau cam multi de acord cu el.
M.T.: Cat de stranse erau legaturile familiei dv. cu familia Ceausescu?
G.P.: Cat se putea de putin stranse. Fratele meu, Viorel, il cunostea pe Nicu Ceausescu, il servise la bar la el, cine nu-l servea?! Nicu a avut o atitudine corecta fata de Viorel si fata de noi. Eu l-am cunoscut in 1981, in Italia, prima data. S-a comportat corect, fara nici o extravaganta. Dupa aceea, au intervenit niste chestii. Cei din preajma lui se luptau pentru o mai mare influenta pe parinti. De aici, necazurile. Viorel a ramas, din cauza asta fara serviciu de vreo trei ori. I s-a inchis barul, de fiecare data fara explicatii. Cui sa i le fi cerut? Dupa 1990, multa lume s-a luat de fratii Paunescu, ca ar fi beneficiat de ajutorul familiei Ceausescu. N-am beneficiat de nimic, d-le Tatulici. Poate de ceva respect, caci pe mine m-a respectat Ceausescu. Am fost la numeroase sedinte, analize, a respectat punctul meu de vedere de profesionist. Apropo de aceasta, daca in martie 1988 l-ar fi ascultat pe Stefan Andrei, am fi salvat economia Romaniei. Pacat mare! Tot oamenii de rand sufera acum.

Intr-adevar, am speculat nepriceperea guvernantilor

M.T.: Nu pareti - si cred ca nici nu sunteti - un sentimental.
G.P.: Cred ca sunt un om normal. Si, ca om de afaceri, nu ma intereseaza ideologia, politica. Si nici organizatiile politice. Ma intereseaza succesul, reusita in economie.
M.T.: Sa inteleg ca domnii astia, politicienii, va nemultumesc?
G.P.: Domnule Tatulici, degeaba fac eu fabrici, degeaba produc, daca populatia nu are putere de cumparare! Politica asta fiscala este o aberatie, la fel ca si macrostabilitatea, daca nu avem putere de cumparare. Avem un leu si nu avem ce face cu el. Valoarea lui e zero. Muncitorul roman trebuie sa fie egal la castig cu cel italian sau cu cel spaniol, atunci inseamna ca a ajuns egal cu ceilalti si la munca. Trebuie sa terminam cu teoria ca producem pentru export. Intai trebuie produs pentru intern si internul sa aiba putere de cumparare. Cum vrem sa vina companiile straine daca romanul nu are cu ce cumpara? Sau, daca vreti mai altfel spus, daca nu exista o piata interna romaneasca pentru a-l tenta. Am fost etichetat ca sunt cu puterea. Eu nu sunt cu nimeni. Sau sunt cu toata lumea. Acum sunt taxat de unii ca un capitalist feroce, care suge sangele poporului. Vad ca le-a prins bine ce i-au invatat la invatamantul de partid! Puterea nu si-o pot dori decat niste oameni care nu au competenta in alte domenii sau care, pur si simplu, nu doresc decat asta. Aici e vorba de responsabilitate. Eu mi-am asumat-o.
M.T.: Si cum ramane cu nepriceperea guvernantilor?
G.P.: Sa va spun care e realitatea. Primul guvern de dupa revolutie a venit si a spus: distrugem comunismul, distrugem institutiile sale. Comunismul se distrugea distrugandu-i politica si reziduurile ideologice. Dar ei au mentinut mentalitatea comunista si au distrus structurile economice.
M.T.: Se poate mai concret?
G.P.: Se poate, de ce nu? Asa am facut cu GCP (General Consulting and Procurement) in 1990. Am exploatat aceste deficiente - distrugerea structurilor de care am vorbit si inexistenta unor alt fel de structuri, care sa favorizeze economia de piata - aceasta lipsa de cunoastere. Am facut, daca vreti, la micro, CSP, MAGI, desfiintate de ei. Cineva sau ceva trebuia sa coordoneze, sa planifice si sa procure materiile prime, materialele. M-am dus si le-am spus celor cu care lucrasem 30 de ani: domnilor, dumneavoastra ma cunoasteti demult, pe credit, voi plati la termen. Asa am creat o disponibilitate, in timp limitat, si am folosit-o. Legislatia bancara nu-i nici ea completa; asa am facut administratie de banca de investitii, prin conturi bancare. N-am facut nimic ilegal. Asta-i ce am exploatat cu din incapacitatea guvernantilor de a intelege niste lucruri si de a lua niste decizii. Sa va spun ceva: cea mai puternica lovitura data guvernului Roman a fost decizia lui Adrian Severin de a recentraliza valuta de la intreprinderi. Eu nu zic ca este prost san incapabil, o fi inteligent, capabil, dar nu in sfera asta. Despre astfel de incompetenta am vorbit. Despre incompetenta in gestionarea economica. Pe aceste realitati s-a alcatuit cifra mea de afaceri de astazi (900 de milioane de dolari), firmele mele, munca mea. Sunt multmit ca dintr-o sandrama, noi am facut un hotel de lux (Lido), ca avem peste 70.000 de oameni care muncesc alaturi de noi, ca am creat structuri ce favorizeaza comertul, turismul si activitatea productiva, unde muncesc, asa cum aratam, zeci de mii de oameni. Locurile de munca infiintate sunt, daca vreti, contributia mea, a noastra, la realizarea a ceea ce este denumit protectie sociala.
M.T.: Cine va mosteni toate averile acestea?
G.P.: Numai 30% va ramane familiei noastre: suntem trei frati si o sora, plus copiii, nepotii. Restul va ajunge, cum e si normal, capital public. Cu cat esti mai util oamenilor, cu atat mai repede ei vin catre tine. Sper sa le fiu tuturor folositor. Fac afaceri de 37 de ani si ar fi pacat ca aceasta experienta sa nu fie folositoare oamenilor din jur, celor care muncesc alaturi de noi, acum, ca si celor care, sper, ni se vor alatura, tarii noastre, in general. Mi-as permite sa spun ca acest lucru este valabil si pentru multi alti specialisti la fel de buni ca si mine. Sunt multi in Romania.
M.T.: Exista o conditie esentiala pentru ca sa reusiti?
G.P.: Da. Este aceea pe care am mai pomenit-o: trebuie sa inceapa sa castige bine o masa de oameni tot mai mare. Daca reusim acest lucru suntem pe calea cea buna. Daca-i facem mari pe cei vreo 10-12 milioane de romani, care sunt in putere de munca, noi toti suntem exceptionali! In sensul ca functioneaza ceea ce am construit. Altfel nu functioneaza nimic! Convingerea mea este ca orice om de afaceri din Romania trebuie sa se preocupe, ca puterea de cumparare a romanilor sa creasca tot mai mult. Altfel, totul e un balon de sapun, care se poate sparge la cea mai mica adiere de vant.

Interviu realizat de Mihai TATULICI

(Sursa: literatorul.wordpress.com)