Contele de Saint Germain: Multumesc, Tudorel Toader!
O sa-mi lipseasca stilul sau domol, meticulozitatea didacticista, astutia (subtilitate - Nota Redactiei), cu care a stiut sa navigheze printre prosti si hahalere, zambetul sau sugubat, umorul bine cantarit. Ii sunt recunoscator pentru ca a scapat tara de maladia Kovesi si pentru ca a infiintat Sectia de investigare a magistratilor. Mi se par victorii uriase impotriva metastaticului stat paralel, victorii la care nici macar nu ne-au permis sa visam antecesorii sai. A avut si ezitari, a avut si intarzieri, a avut si razgandiri, toate insa, cred eu, dintr-un anume perfectionism. Rafinamentul cu care a inteles sa-si pregateasca mutarile importante s-a dovedit pana la urma incompatibil cu graba si actiunea din topor preferate de multi dintre colegii sai de guvernare. Mi-e greu sa cred ca doamna Birchall va putea sa impinga rapid si decisiv inainte proiectele de reformare a justitiei in care s-a impotmolit Tudorel Toader. Raman la parerea ca temporizarea la care acesta a apelat si care i-a infuriat pe multi din coalitia de guvernare a fost pentru a astepta timpul prielnic. Pe de alta parte, insa, asteptarile pe care le-a creat prin declaratii transante neurmate de fapte l-au costat pozitia de ministru. In perspectiva campaniei pentru europarlamentare, atat Dragnea cat si Tariceanu au inteles ca motoarele lor electorale din teritoriu nu se vor tura la maximum daca sutele de dosare si condamnari politice ale liderilor lor locali nu vor primi un tratament care sa elimine din ele politia politica si incalcarea drepturilor omului. Ofranda perfecta pentru ritualul vinovatului de serviciu a fost sa fie, dupa gustul acestora, Tudorel Toader. Am o mare strangere de inima dupa demiterea / demisia lui Tudorel Toader. Faptul ca domnia sa a fost impins sa paraseasca jocul inainte de finalizarea procedurii de selectare a propunerii pentru un nou procuror general si, mai ales, sa-l paraseasca chiar inaintea tortionarului Augustin Lazar, imi provoaca un acut sentiment al nedreptatii. Vom vedea ce ne rezerva viitorul. Daca a fost o miscare inteleapta sau o gafa de proportii. Pana la aceste clarificari eu consider ca domnul Tudorel Toader a fost un excelent navigator in turbulentele politice ale prezentului si cel mai bun ministru de justitie al Romaniei de dupa decembrie 1989. Pentru asta ii multumesc si il rog sa aiba o retragere demna, fara gesturi revansarde (precum Ponta ori Tudose) care sa-l descalifice moral.