Evenimentele saptamanii 4 - 10 februarie 2019

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Actualitate / Social
Evenimentele saptamanii 4 - 10 februarie 2019
Evenimentele saptamanii 4 - 10 februarie 2019
Evenimentele saptamanii 4 - 10 februarie 2019
AMOSNEWS: saptezile@amosnews.ro (04 - 10 februarie)
- Lehamisita de asteptare, Viorica Dancila i-a mai adresat o scrisoare Presedintelui in care l-a rugat politicos sa rezolve odata problema numirii celor 2 ministri restanti. La fel de politicos, presedintele i-a raspuns ca o va face cat de curand. Si s-a tinut de cuvant, peste doar cateva ore, cand a anuntat-o pe sefa Executivului ca ramane cum am stabilit: respinge propunerea Olgutei Vasilescu, deoarece o considera necalificata pentru functie si certareata in spatiul public! Despre Draghici nu a mai suflat presedintele nici un cuvant, probabil pentru ca, fiind cufundat in analiza Olgutei, nu i-a mai ramas timp si pentru Mircea.

- Galagia din jurul candidaturii Codrutei Kovesi pentru functia de europrocuror sef are
ca numitor comun al suportului chiovesistilor reprosul ca Romania nu e in stare sa sustina propriul candidat, oricat ar fi el de necunoscator de limbi straine si de revocat din functie chiar de catre presedinte, pe motiv de abuzuri si incompetenta. Toader, care - ghinion - face parte din juriul care va lua decizia, spune ca n-ar fi deontologic sa nu-si informeze colegii despre aceste aspecte care ar pune chiar Comisia intr-o lumina proasta, dar ca hotaratoare va fi decizia pe care o va lua Guvernul roman, aflat intamplator la comanda Consiliului, decizie pe care el nu va face altceva decat sa o comunice.

- Propaganda filochiovesista l-a capacitat chiar si pe Ministrul de Externe austriac sa faca declaratii de sustinere ostentative, la Bucuresti.

- Un raspuns de la CEDO in care se afirma ca se va da prioritate analizei contestatiei fostei sefe DNA le-a mai dat putin oxigen sustinatorilor, doar ca aceasta accelerare nu va aduce dosarul pe rol decat prin toamna, cand nu va mai fi de folos pentru campania europeana a Codrutei.

- Este vehiculat cu mandrie patriotica faptul ca aceasta figureaza pe o lista scurta a candidatilor, alaturi de o frantuzoaica si de un neamt despre care se presupune ca, impresionati de performantele sale, se vor da cuviincios la o parte.

- Florin Georgescu, adjunctul lui Isarescu, isi exprima la o conferinta nedumeririle in legatura cu capitalismul fara capital care se practica in Romania, in timp ce seful sau invoca teroristul financiar ROBOR, care a bagat Executivul in sperieti, incat acesta a dat o ordonanta trasnita.

- In mosmondeala generala legata de fondurile europene iata si o luminita la capatul tunelului dinspre agricultura. La conferinta PNDR a fost evocat procentul de 48% fonduri absorbite, echivalentul a 7,6 miliarde euro intre 2017 si 2018. Aproape cat tot restul ministerelor.

- Ingrijorat de evolutiile din ultima vreme ale pestei porcine, care s-a insinuat in zona de vest a tarii, ministrul Petre Daea l-a sunat pe comisarul de specialitate Andriukaitis si i-a cerut ajutorul pentru a se adopta o noua abordare a fenomenului in functie de cazuistica recenta. Receptiv, comisarul s-a angajat sa trimita la Bucuresti de urgenta un grup de experti.

- In timp ce OMV a anuntat ca amana investitiile pentru exploatarea gazelor din Marea Neagra (din motive de legea Offshore) compania Black Sea & Gas a demarat operatiunile de extragere.

- Fulminant succes al diplomatiei romanesti: am stabilit relatii diplomatice cu Micronezia, o tarisoara formata din cateva insule din Pacific care nu se vad pe harta. Desi pare uneori ca motaie, Melescanu lucreaza in forta.

- Camera de Comert a tarii il someaza pe Sorin Dimitriu, condamnat pentru frauda cu fonduri europene, sa demisioneze de la carma camerei bucurestene, ca sa nu faca de ras institutia. Aparatorii prestigiului cameral sunt aceiasi pe care nu i-a deranjat faima de puscarias a fostului lor presedinte Mihail Vlasov.

- Doamna Andronescu gaseste ca e inacceptabil ca elevii sa faca meditatii cu propriii profesori, cum se intampla din toate vremurile in care domnia sa a mai fost ministru. Pe principiul mai rasfirati, baieti!, meditatorii pot aplica formula plasarii elevilor intre ei.

- Cine imparte parte isi face: angajatii Finantelor vor primi indemnizatie de hrana. Ca sa nu slabeasca de cat au trudit la buget.

- Viorica Dancila s-a deplasat la Bruxelles unde a avut mai multe intalniri cu niste evrei (vorba lui Iohannis) la o conferinta pe tema Holocaustului.

- Borcea se intoarce pentru a treia oara la puscarie cu o condamnare de 5 ani dintr-o afacere facuta cu Mazare. Cu siguranta are un bun prilej sa mai faca cativa copii si sa imbunatateasca rata natalitatii.

- Mare tambalau pe tema italianului acela cu 8 clase care facea operatii estetice unor dive dambovitene. Ce daca nu avea studii? Avea parafa, primita din mila de la o functionara cu suflet bun.

- Romania se baga ca musca in lapte in chestiunea Venezuelei, recunoscandu-l pe interimarul Guaido drept presedinte legitim. Asta este o afacere pentru dulai, nu pentru cateii politicii.

- Cum era si firesc, si americanii si romanii au dezmintit acuzatiile rusilor cum ca rachetele de la Deveselu ar putea purta incarcaturi nucleare. Bineinteles ca nu poarta, daca nu li se pun.

- Romania a obtinut mandat pentru revizuirea Directivei privind gazele naturale, subiect care ii antagonizeaza pe americani si pe nemti, din cauza conductei Nord Stream 2 care va afecta exporturile de gaze de sist de peste ocean. Se speculeaza ca Merkel ar fi incercat sa o capaciteze telefonic pe Dancila sa nu tina partea americanilor, dar ca aceasta ar fi refuzat demn. Adio Schengen! exclama optimistii.

- In toiul discutiilor despre buget, Comisia Europeana reduce prognoza de crestere economica a Romaniei in 2019 de la 5,5 la 3,8%, cu efecte asupra bugetului abia aprobat la guvern, care cu putin inainte de a fi publicat a majorat deficitul cu 1,3 miliarde lei. Aprobat vineri dupa amiaza, modificat vineri seara, proiectul urmeaza sa intre in discutia Parlamentului luni dimineata.

- Au sosit la Bucuresti niste baieti in costume de la Secret Service pentru niste perchezitii si arestari a unor infractori romani care au prejudiciat niste bieti americani cu 34 milioane de dolari, prin fraude informatice.

- Decizie epocala prin care Guvernul Dancila va ramane in istorie: anul acesta toate scolile vor avea toalete functionale! Mai ramane doar ca, apoi, toate aceste toalete sa fie dotate cu niste scoli mai decente.
(Marti 12.02.2019 06:30, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
O studenta la Arhitectura a murit in Halta Pajura, in Chitila, facandu-si un selfie pe un vagon de tren (20.04.2019)
Florian Popa Micsan: Cazul procurorului general Lazar si denaturarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989 (18.04.2019)
Mircea Dinescu: Anchetarea lui Ion Iliescu pentru Revolute este o mare prostie (15.04.2019)
Exercitiu de salvare si evacuare a victimelor de la metrou, in aceasta noapte (12.04.2019)
Cocaina din Marea Neagra a ajuns in Bulgaria (10.04.2019)
Diorama orasului Calarasi: Proiectul inginerului Titus Cristescu (10.04.2019)
Alessandra Stoicescu va avea o fetita (07.04.2019)
Saptamana 25-31 Martie 2019, pe scurt (06.04.2019)
Primaria Capitalei vrea sa aloce in acest an 53 de milioane de lei pentru biserici (03.04.2019)
Orase dunarene: Tulcea (02.04.2019)
 CURS VALUTAR
Sambata 20.04.2019
1 EUR 4.7607 lei -0.03%
1 USD 4.2327 lei +0.01%
1 HUF 0.0149 lei +0.07%
1 RUB 0.0662 lei +0.15%
1 BGN 2.4341 lei -0.03%
1 MDL 0.2362 lei +0.30%
1 Gr. AUR 173.5601 lei +0.01%
Toate valutele
Vineri 19.04.2019, BNR
Penthouse de vanzare - Maria Rosetti 38
Interviu / Exclusiv
Olavy-Teodor Pecou, un fost corporatist care a deschis la Bucuresti o creperie, Nominoe, cu specific din Bretania

Olavy-Teodor Pecou, un fost corporatist care a deschis la Bucuresti o creperie, Nominoe, cu specific din Bretania

Ultimele cautari
pro tv pitesti
ioniliescu
accidente rutiere craiova samabata 01 05 2010
deranjamente olt
abonati galati
mircea
trei generatii
zilele portilor deschise topoloveni
dou accidente rutiere pe dn 79
coperta
Top cautari
telefonul telespectatorului la protv
pro
lista
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
accident
rezultate
antena
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
raluca
accidente rutiere 2010 cluj bihor
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2019 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.1192 sec.