MAGAZIN: O multime de proiecte OZN ale militarilor (Autor: DAN D. FARCAS)
John B. Alexander, Ph.D. este un colonel in retragere, care a lucrat si in Laboratorul National din Los Alamos. El a fost membru, timp de trei termene, in Consiliului Societatii pentru Cercetare Stiintifica din SUA, dar a fost si presedinte al Asociatiei Internationale pentru Studii in domeniul starilor din preajma mortii (Near Death Experience - NDE), ori membru fondator al Asociatiei Internationale de Vizualizare la Distanta (Remote Viewing). Alexander este si autorul cartilor:
- OZN-uri: Mituri, Conspiratii si Realitati (UFOs: Myths, Conspiracies, and Realities, 2011) si
- Realitatea Refuzata: Fapte din prima mana, cu lucruri care nu se pot intampla - dar s-au intamplat (Reality Denied: Firsthand Experiences with Things That Can't Happen - But Did, 2017), ca si a altor carti si articole.
Intr-un articol postat in iunie 2018, John Alexander a comentat dezvaluirea proiectului clasificat OZN al Pentagonului, numit Programul Avansat de Identificare a Amenintarilor Aeriene (AATIP), realizat sub auspiciile Agentiei de Informatii a Apararii (DIA), dar si eforturile depuse de noua organizatie civila, numita Academia de Arte si Stiinte Catre Stele (To The Stars Academy of Arts and Sciences TTSAAS). Organizatia reuneste un numar de fosti functionari guvernamentali, care au lucrat in domeniul informatiilor, ca si oameni de stiinta, interesati cu totii in dezlegarea enigmei OZN.

Evenimente credibile

- Multi oameni au crezut - scrie Alexander - ca dupa dezvaluirile recente se va produce o cotitura in atitudinea autoritatilor fata de fenomen, poate un anunt oficial guvernamental, prin care sa se recunoasca faptul ca OZN-urile sunt reale si poate chiar ca extraterestri umbla printre noi. Ceea ce putini oameni au inteles este ca proiectul AATIP nu a fost ceva unic si ca dezvaluirea existentei sale nu va fi urmata de niciun fel de decizii sau declaratii majore. Mai degraba - spune Alexander -el a fost doar inca unul dintr-o serie de eforturi inadecvate de a investiga una dintre problemele cele mai uluitoare cu care s-a confruntat vreodata omenirea.
Colonelul afirma ca spune aceasta in cunostinta de cauza, intrucat el insusi fusese implicat, intr-unul dintre aceste studii. Proiectul s-a derulat intre 1984 si 1988 (deci cu mult inaintea initiativei din 2007) si fusese numit Fizica Teoretica Avansata”(Advanced Theoretical Physics - ATP), in mod intentionat, pentru a deruta curiosii, presupunandu-se ca nimeni din comunitatea OZN nu va depune o cerere, in numele legii libertatii de informare (FOIA), pentru un asemenea subiect. Toti participantii aveau autorizatii de acces Top Secret/SCI si proveneau din toate compartimentele Departamentului de Aparare, din Comunitatea de Informatii, ca si din companii civile aerospatiale. Era literalmente o retea de baieti batrani, toti barbati cu un interes cunoscut pentru subiect.
- Initial - scrie Alexander - participantii au presupus ca mai exista, in afara de proiectul lor, un program OZN, inalt clasificat, si ca se vor trezi ca li se da peste mana, deoarece au intrat pe teritoriul sau. Cei mai multi participanti presupuneau ca o alta organizatie sau institutie detine cheile. Chiar si azi, un numar de participanti cu experienta in ATP si AATIP inca mai cred ca exista o astfel de institutie, o viziune pe care colonelul, pe baza experientei sale, n-o impartaseste. Desi proiectul recent DIA a primit finantare, pe cand proiectul ATP nu, se pare ca ambele au ajuns la aceleasi constatari fundamentale. Au fost documentate evenimente credibile, multisenzoriale, privind aeronave neidentificate, prezentand caracteristici fizice si capacitati care sfideaza toate tehnologiile umane cunoscute.
La momentul studiului ATP, au existat deja multe cazuri de acest fel, care meritau sa fie explorate. Ca un exemplu, se stia ca pilotul Milton Torres s-a indreptat cu un avion de vanatoare F-86D catre un OZN. In timp ce se pregatea sa lanseze rachete in directia sa, OZN-ul a accelerat, aproape instantaneu, de la plutire nemiscata la o viteza mai mare de Mach 10. Asta s-a intamplat in Marea Britanie, in 1957. Au existat rapoarte si despre alte aparitii care faceau ture de mare viteza si coteau in unghi drept, ceea ce ar genera forte G de mai multe ori mai mari decat cele pe care le pot suporta entitatile vii cunoscute. Au existat rapoarte credibile si despre aeronave neidentificate urmarite vizual si pe radar care pur si simplu au disparut. Tehnologia actuala stealth nu poate realiza asa ceva. A fost un caz petrecut deasupra Iranului, in care pilotii au incercat sa angajeze un OZN, doar pentru a constata ca li s-au blocat sistemele de arme. Odata ce avioanele s-au retras, sistemele lor electronice s-au reactivat. Asa ceva este dincolo de capacitatea actuala a armelor energetice directionate. Un caz nefericit, pe care ATP l-a examinat, a devenit cunoscut sub numele de Cash-Landrum, dupa numele victimelor, doua femei si un baiat, expuse in mod inexplicabil la niveluri ridicate de radiatii. Sursa era o aeronava neidentificata care parea a fi in dificultate deasupra unui drum rural pustiu, la nord de Houston. Proiectul a analizat in detaliu cazul Cash-Landrum din cauza proceselor initiate impotriva guvernului SUA, presupunand ca incidentul a fost cauzat de o aeronava militara experimentala care a provocat vatamarile grave. Cazul a fost ulterior respins. Printr-o coincidenta, aproape in acelasi timp cu cazul Cash-Landrum, din 1980, personalul Fortelor Aeriene din SUA, detasat la baza militara Bentwaters din Marea Britanie, a intrat in contact cu o aeronava neidentificata care a aterizat in afara perimetrului bazei. In plus fata de problemele fizice si mentale de durata pe care le-au experimentat militarii, OZN-urile au lasat indentatii pe pamant, la locul aterizarii, precum si radiatii reziduale, mult deasupra fondului normal. Cateva zile mai tarziu, comandantul adjunct al bazei Lt. Colonelul Charles Halt si echipa lui au avut o alta intalnire, cu un obiect care a manevrat printre copaci, in fata lor. Acest caz avusese peste 60 de martori credibili, era sustinut de dovezi fizice, iar mai tarziu s-a constatat ca exista si o confirmare radar.

Interactiuni periculoase

De mare importanta au fost si interactiunile dintre OZN-uri si sistemele militare americane. Probabil cazurile cele mai critice au aparut de-a lungul dispozitivului de aparare aeriana pe flancul nordic al SUA, unde ele au dus la dezactiarea armelor nucleare. Triada nucleara defensiva (bombardiere, submarine si rachete nucleare intercontinentale) era sacrosancta pentru americani. Deci orice incident influentandu-le negativ era grav.
- Mai tarziu - spunea Alexander - s-a aflat ca si sovieticii au intampinat probleme similare care le-au afectat controlul asupra arsenalului nuclear. OZN-urile au actionat in diferite locuri fara a putea fi interceptate sau alungate. Guvernul a reactionat cum s-a priceput. Incidentele, cum ar fi cele cunoscute sub numele de Faded Giant, in care OZN-uri au dus la dezactivarea rachetelor balistice intercontinentale americane cu focos nuclear, au generat o mare ingrijorare. A fost efectuata o cercetare extensiva si o testare a sistemelor, dar nu s-a gasit nicio explicatie plauzibila care sa explice ce s-a intamplat.
O alta asemanare intre proiectele ATP si AATIP, desi ele s-au derulat la o distanta de vreo 30 de ani, a fost ca nici atunci nici acum n-a existat un depozit central pentru toate datele despre OZN-uri. Rapoarte interesante nu au ajuns nicaieri, neexistand un mecanism prin care ele sa poata fi transmise tuturor partilor interesate. Foarte multe au fost pierdute astfel. Chiar si in cazul Nimitz, atat de mediatizat acum, videoclipurile fusesera sechestrate in niste fisiere. Publicul a aflat despre incident doar cand pilotii au inceput sa discute despre el. Cazurile OZN au fost raportate si cercetate sporadic. Asadar n-au existat agentii secrete care sa cunoasca niste raspunsuri ori pe care sa le ascunda fata de marele public. Agentiile din aparare erau preocupate mai degraba de evitarea riscurilor, inclusiv de eventuale daune asupra imaginii lor institutionale, prin implicarea in studiul OZN-urilor. O alta problema majora a fost cea de finantare. In armata se propun, tot timpul, nenumarate proiecte, iar pentru cele mai multe nu se gasesc bani. Atribuirea si autorizarea cheltuirii banilor implica, de asemenea, un labirint birocratic. Chiar si la proiectele care au primit finantare, cum a fost AATIP, pe masura ce programul a devenit mai vizibil, criticile s-au inmultit, rentabilitatea rezultatelor era greu de demonstrat, ceea ce a dus, in final, la oprirea alocarii de alte fonduri.

Sursa: revistamagazin.ro