Fizicienii japonezi au obtinut cele mai convingatoare dovezi ce arata ca Universul este o holograma
Universul cunoscut de pamanteni ar putea fi o holograma, o simpla proiectie a unui alt cosmos, afirma fizicienii japonezi de la Universitatea Ibaraki, informeaza dailymail.co.uk.
- Universul este o holograma si tot ceea ce vedeti - inclusiv acest articol si dispozitivul de pe care il cititi - reprezinta doar o proiectie, afirma autorul acestui articol aparut pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail.
Aceasta concluzie are la baza un model teoretic controversat, propus in 1997 de fizicianul Juan Maldacena. Pana acum, bizara teorie nu a fost niciodata testata, insa o serie de modele matematice recente sugereaza faptul ca acest principiu ar putea fi adevarat. Potrivit teoriei mentionate, gravitatia din Univers este provocata de o serie de coarde subtiri care vibreaza. Aceste coarde sunt holograme ale unor evenimente care se produc intr-un Univers mai simplu, plat. Modelul avansat de Juan Maldacena sugereaza faptul ca Universul exista in noua dimensiuni ale spatiului in acelasi timp. Cercetatorii japonezi au abordat aceasta teorie, incercand sa ofere dovezi matematice care sa ateste faptul ca principiul holografic ar putea fi corect. Studiul lor a fost publicat in revista Nature. Principiul holografic sugereaza ca, la fel ca cipul de securitate de pe cardul de credit, exista o suprafata bidimensionala care contine toate informatiile necesare pentru a descrie un obiect tridimensional - in cazul de fata, Universul cunoscut de pamanteni. In esenta, principiul sustine ca datele care contin o descriere a unui volum din spatiu - precum un om sau o cometa etc. - ar putea fi ascunse intr-o regiune din acea versiune reala si plata a Universului. Intr-o gaura neagra, de exemplu, toate obiectele care cad in ea ar putea fi continute in intregime in fluctuatiile suprafetei acesteia. Acest lucru inseamna ca obiectele sunt depozitate mai degraba ca amintiri sau ca fragmente de date decat ca obiecte fizice care exista cu adevarat. Intr-un sens mai larg, teoria sugereaza ca intregul Univers poate fi considerat o structura bidimensionala proiectata intr-un orizont cosmologic - sau, in termeni mai simpli, Universul in care oamenii cred ca traiesc este de fapt o proiectie 3D a unui Univers alternativ bidimensional. Profesorul Yoshifumi Hyakutake, de la Universitatea Ibaraki din Japonia, a calculat energia interna dintr-o gaura neagra, incercand sa aduca dovezi matematice pentru acest principiu holografic. Acelasi profesor nipon a explorat marginile unei gauri negre, ca si efectele particulelor virtuale, un tip de particule despre care oamenii de stiinta cred ca intra si ies in mod constant in si din universul cunoscut. Intr-o analiza separata, profesorul Hyakutake a calculat energia continuta in acel univers alternativ plat, lipsit de gravitatie. In mod surprinzator, calculele computerizate ale acestui univers teoretic si cele referitoare la marginile gaurilor negre au coincis, oferind astfel dovezi coplesitoare despre natura duala a Universului. Profesorul Juan Maldacena considera ca aceste dovezi matematice potrivit carora cele doua lumi diferite sunt de fapt identice ofera cercetatorilor speranta ca proprietatile gravitationale ale Universului cunoscut de pamanteni sa poata fi explicate intr-o buna zi cu ajutorul teoriei cuantice.

Sursa: descopera.ro