Basarabia a fost prima provincie romaneasca care s-a unit cu Romania. In fata amenintarilor Rusiei si Ucrainei, Basarabia si-a proclamat independenta la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Tarii, care cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotararea Basarabiei de a se uni cu Romania. La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reintregire nationala a statului roman, cand Congresul general al Bucovinei, format din reprezentantii alesi ai romanilor si ai nationalitatilor din Bucovina, a hotarat, in unanimitate ''unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru cu regatul Romaniei''.
In toamna anului 1918, in conditiile infrangerii Puterilor Centrale si ale prabusirii Austro-Ungariei, miscarea nationala a romanilor din Transilvania s-a amplificat. In acest context, Comitetul Executiv al Partidului National Roman intrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat in unanimitate o declaratie, redactata de Vasile Goldis, privind hotararea natiunii romane din Transilvania de a se aseza ''printre natiunile libere'' (in baza dreptului national ca fiecare natiune sa dispuna liber de soarta sa), potrivit volumului ''Istoria Romaniei in date'' (Editura Enciclopedica, 2003). Se sublinia, astfel, necesitatea convocarii unei adunari nationale, care sa delege organele abilitate sa trateze si sa hotarasca in treburi care se refera la situatia politica a natiunii romane. Totodata, se cerea afirmarea si valorificarea drepturilor ei, nestramutate si inalienabile, la deplina viata nationala. Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod in Parlamentul de la Budapesta, in sedinta din 5/18 octombrie 1918. Declaratia de la Oradea, care afirma dreptul natiunii romane la autodeterminare, precum si ideea convocarii adunarii nationale a reprezentat un act cu o semnificatie istorica deosebita privind procesul de unificare nationala. A urmat constituirea la Budapesta, la 17/30 octombrie, a Consiliului National Roman Central (din 21 oct/3 nov. cu sediul la Arad), ca organ de conducere al romanilor. Era format din sase reprezentanti ai Partidului National Roman (Vasile Goldis, Aurel Lazar, Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod si Aurel Vlad) si sase social-democrati (Tiron Albani, Ioan Flueras, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu si Baziliu Surdu), noteaza sursa de mai sus. La 18/31 octombrie, prin Proclamatia catre natiunea romana, se aducea la cunostinta opiniei publice constituirea Consiliului National Roman Central ca unicul for de conducere al romanilor transilvaneni, precum si principiile sale de actiune. La 5/18 noiembrie, Marele Sfat National din Transilvania a lansat manifestul CATRE POPOARELE LUMII tiparit in romana, franceza si engleza, care dezvaluia opresiunea exercitata de clasa stapanitoare a poporului maghiar si refuzul guvernului de la Budapesta de a recunoaste poporului roman dreptul la autodeterminare, si care aducea la cunostinta opiniei publice internationale pozitia romanilor, potrivit volumului Istoria romanilor (vol. VII, II, Editura Enciclopedica, 2003).
A urmat lansarea la 7/20 noiembrie a Manifestului privind convocarea Adunarii Nationale de la Alba Iulia, care incepea cu cuvintele Istoria ne cheama la fapte:
- 'In numele dreptatii eterne si al principiului liberei dispozitiuni a natiunilor (...) natiunea romana din Ungaria si Transilvania are sa-si spuna cuvantul sau hotarator asupra sortii sale si acest cuvant va fi respectat de lumea intreaga.
Atunci cand Romania reintra in actiune alaturi de Antanta, Consiliul National Roman Central s-a intrunit la 9/22 noiembrie 1918 si a adoptat o Nota Ultimativa care cerea guvernului maghiar puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de romani in Ardeal si Tara Ungureasca. Raspunsul era asteptat pana la 12 noiembrie. Tratativele intre delegatia Consiliul National Roman Central compusa din Stefan Cicio-Pop, Vasile Goldis, Aurel Lazar, Gheorghe Crisan, carora li s-a adaugat si Iuliu Maniu, si delegatia Consiliului National Maghiar condusa de Oszkár Jászi, ministrul nationalitatilor in guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, intre 13 si 15 noiembrie. Partea maghiara a propus ca Transilvania sa ramana in continuare in cadrul Ungariei, sub forma unui guvernamant romanesc autonom, reprezentat in guvernul maghiar. Datorita acestei pozitii, tratativele au esuat, conform volumului Istoria romanilor (vol. VII, II, Editura Enciclopedica, 2003). Consiliul National Roman Central, prin Vasile Goldis, a declarat ca natiunea romana pretinde cu tot dreptul deplina sa independenta de stat si nu admite ca acest drept sa fie intinat prin rezolvari provizorii. Consiliul National Roman Central a stabilit legaturi cu forurile politice de la Iasi, unde se refugiase guvernul roman si familia regala, si a trecut la organizarea adunarii care sa confirme vointa de unire a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures. Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia convocata pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerata de contemporani decisiva pentru unitatea nationala a tuturor romanilor. Astfel, la data hotarata se aflau in orasul care il vazuse pe Mihai Viteazul invingator, dar fusese si martorul martiriului lui Horia si Closca, pe langa cei 1.228 de delegati (deputati) alesi in circumscriptiile electorale cat si ai tuturor institutiilor si organizatiilor politice, culturale, profesionale, de invatamant, religioase, militare, de femei, de sindicat s.a., si peste 100.000 de tarani, muncitori si oraseni veniti din toate partile unde se vorbea romaneste, de la Iza maramureseana pana la Dunarea banateana, din tara Barsei pana la Crisuri potrivit volumului Scurta istorie a romanilor (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).
In sala Cazinoului, care s-a numit de atunci Sala Unirii, s-au intrunit, pe langa cei 1.228 de delegati si alti oficiali, si reprezentanti ai Basarabiei - Hallipa si Cazacliu si Procopovici din Bucovina. Presedintele Consiliului National Roman Central, Stefan Cicio-Pop a rostit cuvantul de deschidere, subliniind importanta istorica a momentului si misiunea adunarii. Totodata, ultimul dintre memorandisti George Pop de Basesti, ales presedinte al biroului Adunarii, a amintit ca natiunea romana la toate evenimentele mari istorice in trecut, si astfel si astazi, s-a adunat pentru a decide asupra sortii sale. Asa, onorata adunare, in anii 1848, cand era cea mai grea sarcina asupra natiunii romane, greutatea robotelor s-a adunat pe Campia Libertatii la Blaj si acolo Adunarea Nationala a luat hotararea care avea sa infrunte iobagia in care gemea sarmana natiune romana. Astfel, onorata adunare, la locul acesta sfintit de sangele marilor vostri martiri v-ati adunat si d-voastra, ca sa sfaramati si catusele robiei noastre spirituale, ale robiei noastre seculare si sa decidem ca un popor liber asupra sortii noastre, potrivit volumului Unirea Transilvaniei cu Romania 1918 (Editura Politica, 1978). Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldis, in care a facut o retrospectiva istorica asupra trecutului neamului romanesc si a prezentat spre primire rezolutia redactata de Consiliul National Central Roman. A subliniat, intre altele, caracterul actului ce trebuia infaptuit:
- Natiunile trebuiesc eliberate. Intre aceste natiuni se afla si natiunea romana din Banat si Transilvania. Dreptul natiunii romane de a fi eliberata il recunoaste lumea intreaga. Libertatea acestei natiuni inseamna unirea ei cu Tara Romaneasca. Bucatirea poporului romanesc n-a fost urmarea vreunei legi economice in care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotriva, teritoriile locuite de romani au fost teritorii romanesti. Dupa drept si dreptate, romanii din Ungaria si Transilvania, impreuna cu toate teritoriile locuite de dansii, trebuiesc sa fie uniti cu regatul roman.
In finalul discursului sau, Vasile Goldis, a dat citire textului Rezolutiei Marii Adunari Nationale:
I. Adunarea Nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decreteaza unirea acestor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul, cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare.
II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie pana la intrunirea Constituantei aleasa pe baza votului universal.
III. In legatura cu aceasta, ca principii fundamentale la alcatuirea noului stat roman, Adunarea Nationala proclama urmatoarele:
1. Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc.
2. Egala indreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din stat.
3. Infaptuirea desavarsita a unui regim curat democratic pe toate taramurile vietii publice. Votul obstesc, direct, egal, secret, pe comune, in mod proportional, pentru ambele sexe, in varsta de 21 ani la reprezentarea in comune, judete ori parlament.
4. Desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire; libera propaganda a tuturor gandirilor omenesti.
5. Reforma agrara radicala. Se va face conscrierea tuturor proprietatilor, in special a proprietatilor mari. In baza acestei conscrieri, desfiintand fidei-comisele in temeiul dreptului de a micsora dupa trebuinta latifundiile, i se va face posibil taranului sa-si creeze o proprietate (arator, pasune, padure) cel putin atat cat o sa poata munci el si familia lui. Principiul conducator al acestei politici agrare este, pe de o parte, promovarea nivelarii sociale, pe de alta parte, potentarea productiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigura aceleasi drepturi si avantagii, care sunt legiferate in cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Nationala da expresiune dorintei sale, ca Congresul de pace sa infaptuiasca comuniunea natiunilor libere in asa chip, ca dreptatea si libertatea sa fie asigurate pentru toate natiunile mari si mici deopotriva, iar in viitor sa se elimine razboiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internationale.
V. Romanii adunati in aceasta Adunare Nationala saluta pe fratii lor din Bucovina scapati din jugul monarhiei austro-ungare si uniti cu tara-mama Romania.
VI. Adunarea Nationala saluta cu iubire si entuziasm liberarea natiunilor subjugate pana aci in monarhia austro-ungara, anume natiunile: cehoslovaca, austro-germana, iugoslava, polona si ruteana, si hotaraste ca acest salut al sau sa se aduca la cunostinta tuturor acestor natiuni.
VII. Adunarea Nationala cu smerenie se inchina inaintea memoriei acelor bravi romani, care in acest razboi si-au varsat sangele pentru infaptuirea idealului nostru, murind pentru libertate si unitatea natiunii romane.
VIII. Adunarea Nationala da expresiune multumirei si admiratiunii sale fata de Puterile Aliate, care, prin stralucitele lupte purtate cu cerbicie impotriva unui dusman pregatit de multe decenii pentru razboi, au scapat civilizatiunea de ghearele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor natiunii romane din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, Adunarea Nationala hotaraste instituirea unui Mare Sfat National Roman, care va avea toata indreptatirea sa reprezinte natiunea romana oricand si pretutindeni fata de toate natiunile lumii si sa ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare in interesul natiunii. (volumul Unirea Transilvaniei cu Romania 1918, Editura Politica, 1978).
In discursul sau, Iuliu Maniu a rugat Adunarea Nationala sa primeasca proiectul de rezolutie, pentru a intemeia pentru vecie Romania unita si mare si a instapani pentru totdeauna o adevarata democratie si deplina dreptate sociala. Josif Jumanca a exprimat, de asemenea, adeziunea social-democratilor romani la unire, pentru ca noi, muncitorii, ne simtim una cu intreg neamul. In cuvantarea sa, episcopul Ioan I. Papp al Aradului a subliniat asemanarea acestei zile cu ziua de 15 mai 1848, iar intreaga adunare, sub influenta acestei amintiri, a intonat imnul national Desteapta-te romane! In urma acestor cuvantari, Gheorghe Pop de Basesti a supus spre aprobare Rezolutia de unire, care a fost adoptata in unanimitate. Totodata, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenta Marelui Sfat National, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanti ai diferitelor profesii si categorii sociale. Votata, intr-o atmosfera de un entuziasm de nedescris in cuvinte, Rezolutia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se infaptuia visul de veacuri al poporului roman: Romania Mare. Cei peste 100.000 de participanti la Marea Adunare Nationala de Alba Iulia adunati pe Campul lui Horea au aprobat cu aclamatii entuziaste hotararea de unire neconditionata si pentru totdeauna a Transilvaniei cu Romania, noteaza Istoria Romaniei in date (Editura Enciclopedica, 2003). Trebuie amintit faptul ca in ziua in care la Alba Iulia Adunarea Nationala adopta istorica hotarare, regele Ferdinand si regina Maria se reintorceau la Bucuresti, dupa doi ani de refugiu la Iasi. Astfel, Bucurestiul a devenit capitala Romaniei intregite. Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat in Monitorul Oficial' nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfintea pe plan intern unirea:
- Tinuturile cuprinse in hotararea Adunarii Nationale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt si raman de-a pururi unite cu Regatul Romaniei'.
In mai 1919, regele Ferdinand si regina Maria au intreprins un lung turneu in Transilvania, oprindu-se la Brasov, Fagaras, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Tebea, Campeni, Turda, Cluj, Bistrita, Careii Mari, Baia Mare, Oradea. Au fost insotiti de Iuliu Maniu, presedintele Consiliului Dirigent si de alte oficialitati. S-au bucurat de o primire calduroasa, adesea entuziasta, consemneaza Ioan Scurtu in volumul Istoria Romanilor in timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I (vol. II, Editura Enciclopedica, 2004). La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, a avut loc solemnitatea incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria. Insemnele Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei au fost adaugate coroanei regale de otel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice romanesti sub sceptrul aceluiasi monarh. In Proclamatia catre tara, regele Ferdinand afirma, intre altele:
- Ma inchin cu evlavie memoriei celor care, in toate vremurile si de pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si prin jertfele lor, au asigurat unitatea nationala; si salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o intr-un glas si o simtire, de la Tisa pana la Nistru si pana la Mare.
Parlamentul Romaniei a hotarat prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Nationala a Romaniei. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, potrivit www.cdep.ro. Primul 1 Decembrie ca Zi Nationala a Romaniei a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990. De atunci, in fiecare an, in Bucuresti cat si in majoritatea oraselor din intreaga tara au loc parade militare si sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar si alte manifestari.

Sursa: romaniatv.net