Miercuri, 1 noiembrie 2017, Muzeul Judetean Botosani in colaborare cu Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa va invita la vernisajul expozitiei temporare Grigore Antipa - 150, care va avea loc in Sala Mare a Muzeului de Istorie din Botosani, la ora 13.00.
Specialistii Muzeului National de Istorie Naturala din Bucuresti alaturi de cei de la Muzeul Judetean Botosani aduc un omagiu lui Grigore Antipa - personalitate complexa, cu o capacitate extraordinara de intelegere si de sinteza, ctitor de institutii culturale si de cercetare, dar si diplomat apreciat al epocii sale. Antipa a fost un deschizator de drumuri in mai multe domenii ale stiintei romanesti, fiind primul oceanolog, ecolog si hidrobiolog roman, autorul conceptelor de biosociologie si bioeconomie.
Opera cea mai draga a lui Grigore Antipa a fost Muzeul National de Istorie Naturala din Bucuresti, unul dintre cele mai vizitate si indragite institutii de cultura din Romania. Expozitia prezinta o serie de 16 panouri foto care va vor calauzi prin viata savantului, dar puteti admira de asemenea si piese cu valoare stiintifica, istorica si documentara care fac parte din patrimoniul muzeului bucurestean si care au fost personal colectate si studiate de Dr. Antipa. Gratie fotografiilor si documentelor expuse care au supravietuit incercarilor istoriei, veti putea descoperi actualitatea operei lui Grigore Antipa, cel ce a reusit sa actioneze ca un liant intre oamenii de rand si cei cu putere de decizie, ajutand la dezvoltarea comunitatilor si, in final, la atingerea unui nivel de dezvoltare economica a Romaniei demn de marile puteri europene.
Expozitia va fi deschisa pentru public pana in data de 15 decembrie 2017, in intervalul orar 9.00-17.00.